Papa Francisc: Rugăciune pentru deținuți și grija pentru săraci
06.04.2020, Vatican (Catholica) - În lunea din Săptămâna Sfântă, la începutul celebrării euharistice, Papa Francisc a indicat intenția rugăciunilor Sfintei Liturghii, oprindu-se în special asupra problemei supraaglomerării din închisori: „Mă gândesc la o problemă gravă care există în multe părți ale lumii. Aș vrea ca azi să ne rugăm pentru problema supraaglomerării din închisori. Acolo unde există supraaglomerare – multe persoane adunate la un loc – există pericolul ca, în contextul acestei pandemii, să se ajungă la un dezastru grav. Să ne rugăm pentru responsabili, pentru cei care trebuie să ia decizii în acest sens, pentru a găsi o cale justă și creativă în vederea rezolvării problemei.”
La predică, Pontiful s-a inspirat din Evanghelia liturgiei zilei, după Sfântul Ioan, capitolul 12, 1-11, în care se relatează că Maria, sora lui Lazăr, a uns picioarele lui Isus cu mireasmă de nard curat suscitând criticile lui Iuda. Redacția română a Radio Vatican a publicat traducerea predicii papale: «Acest fragment se încheie cu o observație: „Arhiereii voiau să îl ucidă și pe Lazăr, pentru că mulți iudei îi părăseau din cauza lui și credeau în Isus”. Deunăzi, am văzut care sunt pașii ispitirii: seducția inițială, iluzia, apoi ispitirea se amplifică, trecând la a doua etapă, apoi la a treia. Crește și se infectează și se justifică. Și mai există o fază: ispitirea înaintează, nu se oprește. Pentru arhierei nu era suficientă uciderea lui Isus, ci și Lazăr trebuia ucis, pentru că era un martor al vieții. Însă, astăzi, aș vrea să mă opresc asupra unui cuvânt al lui Isus. Cu șase zile înainte de Paște – ne aflăm chiar la poarta Pătimirii – Maria [n.n. sora lui Lazăr] face acest gest de contemplare. Marta slujea – după cum relatează și un alt fragment – iar Maria deschide poarta contemplării.
În vreme ce Iuda se gândește la bani și îi aduce în discuție pe cei săraci, dar nu pentru că i-ar fi păsat de ei, ci pentru că era hoț: întrucât el ținea punga cu bani, fura din ce se punea în ea. Această relatare despre administratorul necredincios este mereu actuală, există întotdeauna, chiar și la nivel înalt: să ne gândim la unele organizații umanitare care au mulți, foarte mulți angajați, care au o structură de personal foarte amplă, iar la final ajunge la săraci doar 40% din fonduri, pentru că 60% se cheltuiește pe salariile celor care compun structura. Acesta este un mod de a lua bani de la săraci. Însă, răspunsul este Isus. Și aș vrea să mă opresc asupra acestui punct: „Pe cei săraci îi aveți întotdeauna cu voi”. Sunt mulți: există săracii pe care îi vedem, dar ei reprezintă doar o minimă parte. Marea parte a celor săraci este reprezentată de cei pe care nu îi vedem, de săracii ascunși. Iar noi nu îi vedem pentru că pătrundem în această cultură a indiferenței, a negării existenței lor, încât ajungem să spunem: ‘Nu, nu sunt mulți; nu se văd… există acel caz, însă… ‘, diminuând astfel realitatea celor săraci. Însă ei sunt mulți, foarte mulți la număr.
Sau, dacă nu intrăm în această cultură a indiferenței, există obiceiul de a-i vedea pe cei săraci ca și cum ar face parte din decorul unui oraș; ca și cum ar fi statui, ajungându-se să se spună: ‘Da, există săraci, se văd… este bătrânica aceea care cere de pomană, mai este cealaltă… ‘. Însă, se vorbește despre săraci ca și cum ar fi ceva normal, ca și cum ar fi elemente de decor. Însă, marea majoritate, sunt săraci victime ale politicilor economice, ale politicilor financiare. Unele statistici recente fac următoarea sinteză: foarte mulți bani se află în mâinile unui număr foarte mic de persoane și foarte mulți la număr sunt extrem de săraci. Aceasta este sărăcia trăită de numeroase persoane care sunt victime ale nedreptății structurale a economiei mondiale. Multor săraci le este rușine că nu au mijloace de trai și merg în secret la Caritas, și cer ajutor în ascuns și se rușinează în ascuns. Săracii sunt mult, mult mai numeroși decât cei bogați. Iar ceea ce spune Isus este adevărat: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi”. Dar eu îi văd pe cei săraci? Îmi dau seama de această realitate? Mai ales despre realitatea ascunsă a persoanelor cărora le este rușine să spună că nu reușesc să ajungă cu salariul până la sfârșitul lunii.
Îmi amintesc că la Buenos Aires mi s-a spus despre edificiul abandonat al unei fabrici în care, de câteva luni, locuiau în jur de cincisprezece familii. M-am dus acolo; erau familii cu copii care au ocupat acel edificiu abandonat din nevoie, pentru a putea trăi. Și, uitându-mă în jur am văzut că fiecare familie avea mobilă bună și televizor – cum au cei din clasa de mijloc – însă ajunseseră să locuiască acolo pentru că nu mai reușeau să plătească chiria unui apartament. Ei reprezentă noua categorie de săraci, a celor constrânși să își părăsească casele, a celor care ajungeau să trăiască în edificii abandonate pentru că nu reușeau să își plătească chiria. Sunt aduși la această situație de injustiția organizațiilor economice sau financiare. Și ei sunt atât de numeroși încât îi vom întâlni la judecată. Acolo, prima întrebare pe care ne-o va face Isus va fi: „Cum te relaționezi cu săracii? Le-ai dat de mâncare? Când erau în temniță, i-ai vizitat? Ai mers să îi vezi când erau în spital? Ai ajutat văduvele și orfanii? Pentru că acolo eram Eu.” Asupra acestei chestiuni vom fi judecați. Nu vom fi judecați în funcție de averea acumulată, de călătoriile făcute, de importanța socială avută. Vom fi judecați în funcție de relația noastră cu cei săraci. Însă, dacă astăzi îi ignor pe cei săraci, îi las deoparte și îmi imaginez că nu există, Domnul mă va ignora în ziua judecății. Când Isus spune: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi”, înseamnă: „Eu voi fi întotdeauna cu voi în cei săraci. Voi fi prezent acolo”. Și aceasta nu înseamnă să o faci pe comunistul; acesta este esența Evangheliei; noi vom fi judecați în funcție de aceasta.»
Înainte de ieșirea din Capelă, a fost intonată antica antifonă mariană „Ave Regina Caelorum”.
