Episcopul Bruno Forte despre situația actuală de pandemie (II)
08.04.2020, Roma (Catholica) - Va fi un Paște diferit, doliu, frică, imobilitate. Un Paște numai în calendar. Toți dintr-o dată fragili, distanți fizic, fără îmbrățișări. Am vorbit despre aceasta cu Arhiepiscopul de Chieti-Vasto, Monseniorul Bruno Forte, teolog, autor al foarte multor cărți traduse în toată lumea. Un colocviu care încearcă să reflecteze asupra a ceea ce trăim în acest timp care este timp de Pătimire, din păcate în atâtea zone, fără obișnuita așteptare bucuroasă a Paștelui. Iată ultima parte a interviului.
– După părerea Dvs, Italia, ce imagine dă despre sine?
– Răspunsul la restricțiile necesare a fost în mod larg majoritară, aș spune chiar corală: aceasta este dovada că poporul italian este la înălțimea istoriei sale seculare de civilizație și de credință. De mulți ani sunt convins că italienii sunt tentați adesea să se subestimeze, iar aroganța și cearta unor protagoniști ai politicii par să susțină și chiar să încurajeze această atitudine. Faptele demonstrează că în schimb marea majoritate a poporului nostru știe să reacționeze cu demnitate, cu responsabilitate, chiar cu noblețe interioară la provocările relelor, care din păcate se prezintă în istorie: cutremure, epidemii, nebunii de războaie și de aventuri, produse de minți bolnave ajunse la putere. S-a văzut aceasta în renașterea poporului nostru după tragedia celui de-al doilea război mondial, în reconstruirea, în elanul „boom-ului economic”, în participarea Italiei la construirea „casei comune” europene. Tot acest potențial există și mi se pare că s-a evidențiat în răspunsul la întâlnirea așa de neprevăzută cu flagelul pandemiei. Urarea este ca toți politicienii să fie la înălțimea provocării, așa cum este președintele Mattarella, și ca să se depășească logicile de parte și ambiții personale avide de consens și de putere.
– Tocmai ați citat casa comună europeană. Dvs, care de puțin timp ați scris un volum, „Patria europeană”, pentru Morcelliana. Cum iese din aceasta, cu va ieși Europa din aceasta? Ce se va schimba?
– Modul în care Europa va înfrunta această încercare va fi decisiv pentru viitorul său. Visul părinților fondatori ai Uniunii Europene, De Gasperi, Adenauer, Schuman, era centrat pe valoarea infinită a fiecărei persoane umane, așadar pe principiile responsabilității și solidarității. Provocarea care se impune astăzi este aceea de a pune în practică aceste motive inspiratoare, în slujba tutelării prioritare a vieții și a sănătății tuturor, începând de la cei mai slabi. Întrebarea care se naște este dacă vor exista protagoniști dispuși să intre în joc până la capăt pentru ca această provocare să fie preluată.
– A trăi ca și creștini în această perioadă, dacă suntem închiși în casă, dacă ieșim din necesitate, dacă vorbim la telefon, dacă încurajăm pe cei care plâng, dacă găsim forța de a zâmbi sperând, dacă ne rugăm: ce înseamnă?
– A fi creștini, discipoli ai Dumnezeului răstignit, nu înseamnă a fi legați de o singură condiție sau posibilitate de viață: au fost discipoli autentici ai lui Cristos nenumărați martiri, pierzându-și viața din iubire. A fost așa, de exemplu, Thomas Morus, prizonier în Turnul din Londra, înainte de a fi executat pentru că a denunțat comportamentele necuviincioase ale lui Henric al VIII-lea. Și au fost așa mulții „sfinți de la ușa vecină”, care în umilința cotidianului l-au iubit și l-au slujit pe Dumnezeu și pe aproapele. Cel care este închis în casă pentru a tutela sănătatea proprie și pe cea a tuturor, face aceasta din iubire, din simț de responsabilitate, cu spirit de apartenență la casa comună. Este timpul de a valoriza nu numai telefonul și noile „media”, ci și cotidianitatea relațiilor directe, care în această claustrare involuntară pot să fie redescoperite: aceea între soți, între părinți și copii, între frați și surori, cea cu bătrânii… Este timpul de a ne ruga mai mult, de a citi mai mult, de a medita mai mult, pentru a crește în interioritate și profunzime. Să dea Dumnezeu ca să poată fi așa pentru mulți!
– Și cum se umplu de sens aceste decese în singurătate, înmormântări fără nimeni, cu preoți care, spune de la Bergamo cel care a făcut aceasta, au ajuns să ridice ei sicriele, pentru că cei prezenți la binecuvântarea rapidă erau trei? Ce sens are această moarte care intră năvalnic pe neașteptate, poate să ne prindă pe noi toți aparent sănătoși care ne-am imaginat-o mereu departe, o acceptăm mai degrabă după nouăzeci de ani, ca și cum am putea juca șah ca în „Al șaptelea sigiliu” al lui Bergman și în schimb… Și apoi adevăratul dușman este virusul sau moartea, dricul lui Pușkin care întrerupe sărbătoarea noastră care ar vrea să continue în timpul ciumei?
– „Moartea” – scrie Martin Heidegger în A fi și timp – „nu este deloc o ultimă lipsă… ci este, înainte de toate, o iminență care ne depășește”. Cu moartea trebuie să ne confruntăm mereu, pentru că nu s-a dat cu adevărat un sens vieții, dacă nu s-a găsit un sens și morții. Și pentru că marele sens al vieții este iubirea, este de înțeles că toți ar vrea să se gândească la propria moarte ca un adio înconjurat de afecte, de lacrimi de durere și de iubire, de ultime mângâieri. Ceea ce li s-a întâmplat atâtora, din cauza lui Covid-19, este imens de trist: a muri departe de persoanele dragi, fără posibilitate de a da și de a primi ultimul salut. Aici pot doar să propun două considerații: prima este că singurătatea umană nu înseamnă părăsire din partea lui Dumnezeu. Cel care l-a invocat, chiar și numai în propria inimă, cu siguranță a avut răspuns. A doua considerație este că tocmai în ore ca acestea este important a crede în comuniunea sfinților, confirmând chiar și în clipe, răpite în ultimul moment, legăturile de iubire trăite în timp și deschise la veșnicie.
– Este în desfășurare o recurgere neîntreruptă la contactele în rețea, la social, în special din partea multor preoți tineri. Se va schimba raportul Bisericii cu web-ul? Va favoriza răzgândiri? Până la ce punct?
– Aceste zile ne arată fața probabil mai bună a „revoluției digitale”: rețeaua ca mijloc de întâlnire, de depășire a singurătăților prizoniere de sine, cale de proximitate, de prietenie și de legături de caritate. Totuși nu trebuie uitată posibila parte întunecată a „web”-ului, aceea care îneacă în anonimat și confundă prieteniile virtuale cu întâlnirile reale: a naviga în rețea deschide la atâtea posibilități, luminoase sau întunecate, constructive și alienante. Încă o dată, alegerea fiecăruia este cea care contează.
– Cum sunt acum zilele Dvs – comune de altfel, cred, cu atâția păstori din Italia și din lume? Cum va fi Paștele Dvs? Către cine se îndreaptă gândurile Dvs?
– Ca pentru atâția, și pentru mine zilele sunt marcate de experiența „claustrării”: totuși, pot spune că singurătatea mea este o singurătate locuită. Este astfel înainte de toate pentru că dau mult spațiu rugăciunii, ducând în ea nu numai poporul care îmi este încredințat, ci întreaga omenire. Acest lucru este posibil pentru cel care se roagă, pentru că rugându-ne intrăm în relație profundă cu Misterul Sfânt, și în El suntem îmbrățișați de Dumnezeu cu întreaga lume. Așadar se înțelege cum rugăciunea nu este atât a-l iubi pe Dumnezeu, cât mai ales a ne lăsa iubiți de El! După aceea, cultiv multe contacte, via web și via telefon, și încerc să trimit celor care îmi sunt încredințați materiale ajutătoare de reflecție și de rugăciune, pentru a înfrunta uniți provocarea pe care o trăim. Este vorba de căi eficace: m-a impresionat, de exemplu, răspândirea pe care a avut-o mica rugăciune pe care am scris-o pentru a cere eliberarea de răul viclean al acestei pandemii…
– A fost imediat tradusă în mai multe limbi…
– Da. Și lăsați-mă să o propun din nou pentru cel care ne va citi: „Doamne Isuse, Mântuitorul lumii, speranță care nu ne va dezamăgi niciodată, ai milă de noi și eliberează-ne de orice rău! Te rugăm să învingi flagelul acestui virus, care se răspândește, să vindeci pe cei bolnavi, să îi ocrotești pe cei sănătoși, să îi sprijini pe cei care lucrează pentru sănătatea tuturor. Arată-ne Fața Ta de milostivire și mântuiește-ne în marea Ta iubire. Îți cerem aceasta prin mijlocirea Mariei, Mama Ta și a noastră, care cu fidelitate ne însoțește. Tu care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.”
– Sunt invocații născute în ținutul Sfântului Camil de Lellis și a Sfintei Fețe de la Manopello?
– Da. Sfântul Camil este Sfântul carității față de cei bolnavi, în care el recunoștea prezența fizică a lui Isus: născut la mică distanță de oraș, unde este sediul meu episcopal, mesajul său s-a răspândit în întreaga lume și este astăzi deosebit de important. Lui îi încredințez în special pe medici și pe lucrătorii sanitari, care îngrijesc bolnavii de Covid-19 chiar și cu riscul propriei vieți. Apoi, la Manopello se află sanctuarul Sfintei Fețe, unde este păstrat ștergarul pe care este imprimată imaginea Mântuitorului în faptul trezirii din momentul învierii. Vizitat de Papa Benedict al XVI-lea în septembrie 2006, acest loc a devenit un centru de iradiere a credinței în Răscumpărătorul, care a luat asupra sa durerea noastră și, înviind, ne-a dat însăși viața sa. A contempla acea Față cu umilință și încredere, așa cum a făcut Papa îndelung, insuflă mare pace și speranță. Mai ales acum.
– Cum veți trăi anul acesta procesiunea lui Cristos mort în Vinerea Sfântă, care a atras mereu la Chieti mii de persoane din toate părțile Italiei și ale lumii, tradiție care durează de secole?
Fiind în imposibilitate de a o trăi în maniera obișnuită, pentru a evita orice aglomerare de persoane, am făcut o alegere, care are consens: voi face procesiunea cu un Crucifix vechi de la Seminarul Regional, unde voi celebra liturgia Pătimirii cu seminariștii și fără participarea poporului, până pe platoul Catedralei, unde voi binecuvânta orașul și Dieceza. Transmis de o televiziune locală și via web, evenimentul va putea ajunge la cei care vor dori să îl urmărească, unindu-ne împreună în invocarea către Dumnezeul răstignit pentru ca să elibereze lumea de flagelul care ne lovește. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
