Pr. Federico Lombardi: Cu ce privire ne vom întâlni din nou?
05.05.2020, Vatican (Catholica) - Părintele Federico Lombardi a început o nouă rubrică pentru Vatican News, intitulată „A privi dincolo”, dedicată viitorului care ne așteaptă după pandemia în curs. Iată textul său, tradus de redacția română a Vatican News.
Citeam în aceste zile reflecția unui gânditor rus: „Relația simplă dintre oameni este cel mai important lucru din lume!” Mi-a adus aminte de o frumoasă melodie veselă din urmă cu câteva decenii, lansată de o simpatică mișcare de tineri care promova prietenia și fraternitatea între popoare: „Trăiască lumea! (Viva la gente!) Careva și-o amintește cu siguranță. Versurile se refereau la numeroșii oameni pe care îi întâlnim în fiecare dimineață pe drumul către muncă; cântecul mai spunea, printre altele: „Dacă mai mulți oameni i-ar privi pe ceilalți favorabil, am avea mai puține persoane dificile și mai multă lume inimoasă…”, cântecul inspirând multe sentimente înțelepte și pozitive.
M-am gândit la aceste versuri de nenumărate ori în ultimii ani când, mergând pe stradă, întâlneam persoane preocupate și închise în ele însele sau altele cu fire care le ieșeau din urechi, complet absorbite de ecranul telefonului mobil sau care vorbeau cu voce tare cu cine știe cine, total indiferente față de cei din autobuz, care stăteau la câțiva centimetri de ei. Am avut impresia că gestul de a-i privi pe alții cu bunăvoință și atenție a devenit din ce în ca mai rar, iar intruziunea din ce în ce mai agresivă a noilor forme de comunicare în viața de zi cu zi a făcut ca acest gest să ne devină aproape străin.
După câteva săptămâni închis în casă simt o mare dorință de a întâlni din nou pe stradă diverse chipuri. Sper ca, mai devreme sau mai târziu, la timpul potrivit, acest lucru să se poată întâmpla și fără o mască și fără divizori din plexiglas și sper să pot schimba un cuvânt cordial sau măcar un zâmbet sincer cu oamenii pe care-i întâlnesc. În ultimele săptămâni, mulți dintre noi am experimentat, cu pozitivă surprindere, posibilitățile oferite de comunicarea digitală și sperăm să o valorificăm și în viitor, însă, odată cu prelungirea izolării, am înțeles că acestea nu sunt suficiente.
Cum vom reveni poimâine la a ne întâlni pe stradă sau la metrou? Vom putea să repopulăm senin spațiile comune ale orașelor noastre? Vom fi condiționați de frică și suspiciune sau, cu ajutorul speratei înțelepciuni a oamenilor de știință și a conducătorilor, vom reuși să creăm un echilibru între prudența corectă și dorința de a regăsi și de a țese din nou acea calitate a coexistenței zilnice care – așa cum am spus la început – „este lucrul cel mai important din lume”, țesătura însăși a existenței umane? Ne vom da seama (mai mult sau mai puțin decât înainte?) că suntem o familie umană în mers în casa comună, care este singura noastră planetă, Pământ? Acum, când pandemia ne-a făcut să experimentăm un aspect problematic al globalizării, de care va trebui să ținem cu toții cont în viitor, vom putea găsi impulsul fraternității dintre popoarele dinafara granițelor și dincolo de hotare, al întâmpinării binevoitoare și plină de curiozitate a diversității, al speranței de a trăi împreună într-o lume de pace?
Cum ne vom percepe trupul și cum vom vedea trupurile altora? Ca pe o posibilă cale de molipsire, ca pe un risc față de care să fim atenți sau ca pe o expresie a sufletului unei surori sau a unui frate? Pentru că acesta este, practic, fiecare corp uman: manifestarea concretă a unui suflet – unică, demnă, prețioasă, creatură a lui Dumnezeu, imagine a lui Dumnezeu … . Cât de minunat este timbrul vocii, ritmul pașilor, în special zâmbetul celor dragi! … Dar mai mult decât atât, acest lucru nu ar trebui să se aplice tuturor oamenilor pe care îi întâlnim? Așadar, recuperarea libertății față de coronavirus ne va ajuta, de asemenea, să scăpăm de alți viruși din trup și din suflet care ne împiedică să vedem și să întâlnim comoara care se află în sufletul celuilalt sau vom fi și mai individualiști?
Tehnologia digitală poate media și însoți în mod util relația noastră, dar prezența fizică reciprocă a oamenilor, a trupurilor lor percepute ca transparență a sufletelor, apropierea și întâlnirea lor, rămân punctul de plecare și punctul de referință original al experienței noastre, al parcursului nostru. Isus nu a fost o manifestare virtuală a lui Dumnezeu, ci întruparea lui, tocmai pentru a putea să îl întâlnim. Și Isus ne-a spus că El este prezent și ne așteaptă în celălalt, în cei săraci, că în fața celuilalt putem și trebuie să știm să recunoaștem chipul lui Isus. Cu ce ochi, cu ce inimă, cu ce zâmbet vom reveni la mersul pe străzi și la intersectarea căilor atâtor persoane care, deși aparent necunoscute, în ultimele luni ne-au lipsit și care, ca și noi, au simțit dorința de a ne întâlni din nou pe drumurile zilnice ale vieții lor, ale lumii noastre comune?
