Cardinalul De Donatis: Orientări pastorale post-pandemie în Dieceza de Roma
27.06.2020, Vatican (Catholica) - În data de 24 iunie, când s-a celebrat solemnitatea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Cardinalul Angelo de Donatis, vicarul Papei pentru Dieceza de Roma, a prezentat – în Bazilica San Giovanni in Laterano, Catedrala Romei – orientările pastorale post-pandemie, evidențiind consolidarea angajamentului apropierii de familiile Diecezei aflate în dificultate, potrivit îndemnului Papei Francisc.
În următorul an pastoral, atenția va trebui concentrată pe stabilirea unei relații mai intense cu locuitorii cartierelor Romei, în special cu familiile, cu tinerii și cu persoanele mai fragile. Astfel a sintetizat Cardinalul Angelo De Donatis, vicar al Papei pentru Dieceza de Roma, orientările pastorale pentru perioada succesivă pandemiei de coronavirus. În cadrul rugăciunii Vesperelor, celebrare care a avut loc pe esplanada Bazilicii San Giovanni in Laterano, vicarul Papei pentru Dieceza de Roma a subliniat: „o reformă a vieții Bisericii diecezane și a acțiunii ei evanghelizatoare trebuie să se axeze pe relația, aș spune directă, față în față, într-o atitudine de autentică ascultare a ceea ce gândesc, simt și trăiesc oamenii, având grijă de ei”.
Reamintind cuvintele Papei Francisc cu privire la necesitatea de a nu ne închide în noi înșine, ci de a interpreta semnele timpurilor, în acest moment de pandemie, Cardinalul De Donatis a subliniat că acesta este „un moment oportun și favorabil” pentru a începe din nou după ce am fost „arați”, pentru a deveni „un pământ bun”. Prin urmare, ascultarea celuilalt este calea de urmat, renunțând la „ispita de a rămâne legați de respiratorul artificial în loc să ne încredințăm suflării lui Dumnezeu”, lăsându-ne purtați de Duhul Sfânt, fără „o privire pesimistă și distructivă”.
Vicarul Papei Francisc pentru Dieceza de Roma s-a referit apoi la familii și la consecințele avute de pandemie asupra lor, evidențiind avantajul de a fi împreună în această perioadă dar și situațiile dificile trăite în familiile în care există persoane bolnave sau cu dizabilități. „Este necesar să pornim mai curând de la familii cu situațiile lor reale, să le luăm în serios și să le ajutăm să facă pasul următor din punctul în care se află, orientându-le spre realizarea binelui posibil astăzi, vestind Evanghelia Harului și a Milostivirii” – a spus Cardinalul De Donatis – amintind totodată necesitatea gesturilor de solidaritate concretă, potrivit indicațiilor Pontifului, prin centrele parohiale și centrele teritoriale de ascultare, implicând toți creștinii într-o competiție de solidaritate destinată fondului de solidaritate intitulat „Isus Divinul Muncitor”, instituit de Papa Francisc și destinat categoriilor cele mai vulnerabile din Dieceza de Roma, afectate de consecințele economice ale pandemiei de coronavirus. De asemenea, vicarul Papei pentru Dieceza de Roma a îndemnat la grija față de familiile de imigranți, care trebuie integrate din ce în ce mai mult, acestea fiind „purtătoare de bogăție de credință și cultură”.
