Decizie pentru New York: Bisericile se redeschid după regulile celorlalte entități
28.06.2020, New York (Catholica) - Un judecător federal a decis vineri că New York-ul trebuie să permită servicii religioase în interior și în exterior, în același mod în care permite protestele de masă în aer liber sau centrelor comerciale să funcționeze în interior. Judecătorul Gary Sharpe, din districtul de nord al New York-ului, a declarat că statul nu poate limita serviciile religioase în aer liber în timpul pandemiei, cu condiția ca participanții să respecte cerințele de distanțare socială. Pentru serviciile interioare, a spus el, statul trebuie să acorde aceleași permisiuni pentru biserici ca pentru alte entități.
Hotărârea vine în urma unui proces intentat în numele mai multor grupări religioase de către Societatea Thomas More. Nici o Dieceză catolică sau parohie nu a fost parte la proces. Conferința Catolică a statului New York, care reprezintă Episcopii din acest stat, a declarat vineri pentru CNA că bisericile vor continua probabil să urmeze liniile directoare ale statului privind redeschiderea, chiar dacă nu mai sunt obligate prin lege să facă acest lucru. „Episcopii trebuie să cântărească mulți factori privind redeschiderea, cel mai important fiind siguranța și binele comunităților noastre, a clerului și a personalului parohial”, a declarat un purtător de cuvânt al Conferinței. „Considerăm că îndrumările oferite de stat sunt importante pentru atingerea acestui obiectiv.”
Statul a permis deja unor biserici să desfășoare servicii religioase cu o capacitate interioară de 33%, acolo unde jurisdicția ajunsese în faza a IV-a a redeschiderii. Bisericile din alte zone au voie să ofere Liturghie cu o capacitate de 25%. Orașul New York, aflat în prezent în cea de-a doua etapă de redeschidere, a permis ca unele birouri interioare, magazine de vânzare cu amănuntul și saloane să funcționeze cu o capacitate de 50%, în timp ce bisericile erau limitate la 25%. Judecătorul Sharpe a declarat vineri că respectivele afaceri „nu sunt diferite justificabil de lăcașele de cult” în riscul pe care îl prezintă pentru răspândirea virusului. Mai mult, oficialii de stat au arătat existența unui tratament preferențial, ce permite sau chiar încurajează proteste de masă în aer liber și ceremonii de absolvire în aer liber cu 150 de persoane, în timp ce adunările religioase în aer liber erau limitate la 10 sau 25 de persoane.
Guvernatorul Cuomo și primarul de Blasio au părut să tolereze sau chiar să încurajeze protestele de masă anti-rasism în aer liber, la care au participat sute și mii de persoane în ultimele săptămâni, în ciuda limitărilor stricte în ceea ce privește dimensiunile întrunirilor în aer liber la 10 sau 25 de persoane. Pe 2 iunie, de Blasio și-a apărat aplicarea selectivă a restricțiilor pentru întâlniri, spunând că „atunci când vezi o națiune, o întreagă națiune sucombând simultan unei crize extraordinare dezvoltate în 400 de ani de rasism american, îmi pare rău, nu se poate pune pe același nivel cu proprietarul de magazin nedreptățit sau cu persoana religioasă care vrea să se întoarcă la slujbe”.
Prin cuvintele lor, Cuomo și de Blasio au susținut „ceea ce știau că este o ignorare flagrantă a limitelor exterioare și a regulilor de distanțare socială”, a spus judecătorul, transmițând astfel „un mesaj clar că protestele de masă merită un tratament preferențial”. Le-ar fi putut descuraja verbal sau să tacă în privința protestelor, în timp ce au suspendat orice aplicare a restricțiilor de adunare în aer liber, a spus judecătorul Sharpe, și astfel ar fi putut rămâne în cadrul legii.
Avocații de la Societatea Thomas More au inițiat procesul pe 10 iunie, în numele a trei grupări de evrei ortodocși din Brooklyn și a doi preoți ai Societății Sfântul Pius X, un grup care nu este în comuniune deplină cu Biserica Catolică, funcționând independent de Dieceze și nerecunoscând autoritatea Episcopilor locali. Procesul a acuzat faptul că Cuomo, avocatul general Letitia James și de Blasio, au încălcat libertatea religioasă și cea de exprimare. Statul și orașul au pus restricții mai împovărătoare asupra bisericilor decât asupra anumitor afaceri, dar și asupra protestelor de mase, s-a susținut în proces.
