Pelerinaj la Lourdes organizat de Dieceza de Roma între 24-27 august
25.08.2020, Roma (Catholica) - Un pelerinaj tradițional, dar nou în același timp. Astfel ar putea fi definit pelerinajul la Sanctuarul marian la Lourdes, în Franța, organizat de Dieceza de Roma, între 24-27 august. Organizat anual, evenimentul dobândește o semnificație deosebită în 2020, deoarece este primul pelerinaj al Diecezei, pe timp de pandemie. Pelerinajul se dorește a fi „o călătorie pentru aducerea de mulțumire și de încredințare Fecioarei Maria”, după cum au evidențiat și rugăciunile de pregătire spirituală în vederea pelerinajului, înălțate zilnic la Sanctuarul Fecioarei Maria a Divinei Iubiri, din Roma.
Ținând cont că numeroase persoane, din cauza problemelor de sănătate față de care trebuie avută mare atenția în timp de pandemie, nu pot participa în mod fizic la pelerinaj, acesta este transmis în cea mai mare parte de unele canale de televiziune italiene TV2000, Telepace, Nsl, Ewtn și pe paginile de Facebook ale Diecezei de Roma și ale Operei Romane Pelerinaje, care au organizat pelerinajul, condus de Cardinalul vicar Angelo De Donatis. În acest fel, numeroase persoane vor putea participa de acasă la programul pelerinajului, alcătuit din recitarea rugăciunii Rozariului, Adorații euharistice, mărturii de credință și, desigur, Sfinte Liturghii.
„Când mergeți într-un pelerinaj, nu mergeți să vă rugați doar pentru dumneavoastră”, a spus directorul biroului de presă al Diecezei de Roma, pr. Walter Insero, explicând că transmiterea și relatarea câtorva momente ale pelerinajului la televizor sau pe rețelele de socializare este o modalitate de a simți și mai mult apartenența noastră la comunitatea diecezană care se adună ca popor în rugăciune.
Pe de altă parte, descriind pelerinajul, pr. Remo Chiavarini, directorul Operei Romane Pelerinaje, a pus accentul asupra necesității de a ne încredința Maicii Domnului. „Mergem la Lourdes pentru a-i mulțumi Maicii Domnului și pentru a ne încredința încă o dată protecției ei materne”, a mai spus prelatul, amintind că avem multe motive pentru care să trăim un timp de rugăciune și de gratitudine în acest loc de apropiere de Domnul. Totodată, pelerinii la Lourdes ai Diecezei de Roma sunt îndemnați la rugăciune pentru orașul Roma, astfel încât Maica Cerească să mijlocească pentru consolidarea încrederii și a speranței și pentru dobândirea mângâierii și a seninătății dar și pentru intensificarea sentimentului de solidaritate.
Pelerinajul Diecezei de Roma la Lourdes – transmis de televiziune – s-a deschis prin prezentarea documentarului „Lourdes”, a regizorilor francezi Thierry Demaizière e Alban Teurlai, documentar prezentat la Filmoteca Vaticană în luna februarie a acestui an. La pelerinaj iau parte și doi Episcopi auxiliari: Mons. Paolo Ricciardi și Mons. Guerino Di Tora. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
