40 de zile de rugăciune pentru Nigeria
27.08.2020, Roma (Catholica) - Invocarea ajutorului lui Dumnezeu pentru a pune capăt crizei la nivel național este motivul inițiativei Conferinței Episcopale din Nigeria privind „40 de zile de rugăciune pentru salvarea țării”. Inițiativa – citim pe site-ul web al Conferinței regionale a Episcopilor din Africa Occidentală (Recowa-Cerao) – a început pe 22 august și se va încheia pe 30 septembrie, în ajunul Zilei Independenței.
Credincioșii sunt îndemnați ca, în fiecare zi, în acest timp dedicat rugăciunii, să recite după antifonului marian „Angelus”, de la ora 12, rugăciunile „Tatăl Nostru”, „Bucură-te, Marie” (de trei ori) și „Slavă Tatălui”. De asemenea, Episcopii îi îndeamnă pe credincioși ca, în data de 1 octombrie, când se marchează Ziua Independenței în Nigeria, să recite rugăciunea Rozariului, în special misterele de durere.
Decizia episcopatului nigerian este legată de climatul de gravă nesiguranță și violență care domnește în țara africană, cauzat de atacurile din ultimele luni din partea unor grupări militare. Răpirile și crimele sunt comise de aceste grupări îndeosebi împotriva comunităților creștine, în unele regiuni fiind vorbe de adevărate masacre împotriva creștinilor. Conferința Episcopală din Nigeria denunță și deplânge această situație, solicitând guvernului „să pună capăt în mod decisiv uciderii de oameni nevinovați”.
„Suntem cu toții obosiți de această situație. Inimile noastre sângerează și suntem din ce în ce mai îngrijorați de masacrele în curs”, scriu Episcopii nigerieni într-o notă prin care fac apel la autoritățile competente, cerând ca făptașii unor astfel de crime să fie predați justiției, deoarece „acolo unde nu există dreptate nu poate exista pace”. De asemenea, episcopatul nigerian evidențiază că „este imposibilă existența unei dezvoltări durabile dacă aceasta se construiește pe vărsarea de sânge a oamenilor nevinovați, uciși în mod brutal de către fundamentaliști”.
Episcopii nigerieni reiterează totodată importanța ca astfel de crime să nu fie exploatate de politicieni, deoarece „pierderea vieților nu ajută niciunei religii și niciunui proiect politic”. Mai mult, analizând promisiunile făcute de actualul guvern în campania electorală, Biserica din Nigeria solicită executivului „eradicarea corupției, asigurarea securității vieții și a proprietății private, creșterea economiei, crearea de locuri de muncă și un mediu favorabil dezvoltării sectorului privat”. În același timp, Episcopii amintesc că guvernul le-a promis nigerienilor „o creștere semnificativă a aprovizionării cu energie electrică, servicii medicale de calitate, accesibile tuturor și reînnoirea sectorului educațional”. „Aceste promisiuni au rămas o amintire îndepărtată”, deși continuă să fie priorități. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
