Papa Francisc: Contemplație și îngrijirea creației
16.09.2020, Vatican (Catholica) - „Fiecare dintre noi poate și trebuie să devină un ‘păzitor al casei comune'”, a spus Papa Francisc astăzi, subliniind că este vorba de o misiune ce nu trebuie delegată altora, fiind proprie fiecărei persoane umane. Sfântul Părinte a continuat seria de cateheze sub titlul generic de „A vindeca lumea”, pentru a doua oară consecutiv audiența generală desfășurându-se în curtea interioară „Sfântul Damasus” din Palatul Apostolic.
Pontiful a început subliniind importanța îngrijirii bolnavilor, nevoiașilor, trecând apoi la îngrijirea casei noastre comune – pământul. A subliniat cât de grav este să se abuzeze de natură, în fața „bolii” neîngrijirii mediului sugerând un antidot: contemplația. „Fără contemplație, este ușor de a cădea într-un antropocentrism dezechilibrat și mândru, eul în centru a toate, care supradimensionează rolul nostru de ființe umane, poziționându-ne ca dominatori absoluți ai tuturor celorlalte creaturi.” Și a continuat: „O interpretare deformată a textelor biblice despre creație a contribuit la această privire greșită, care duce la exploatarea pământului până la sufocarea lui. A exploata creația: acesta este păcatul. Credem că suntem în centru, pretinzând să ocupăm locul lui Dumnezeu și astfel ruinăm armonia creației, armonia planului lui Dumnezeu. Devenim prădători, uitând vocația noastră de păzitori ai vieții.”
Revenind la contemplație, Papa a invitat să privim creația „ca pe un dar, nu ca pe un lucru de exploatat pentru profit. Când contemplăm, descoperim în ceilalți și în natură ceva mult mai mare decât utilitatea lor. Aici este miezul problemei: a contempla înseamnă a merge dincolo de utilitatea unui lucru. A contempla frumosul nu înseamnă a-l exploata: a contempla înseamnă gratuitate. Descoperim valoarea intrinsecă a lucrurilor conferită lor de Dumnezeu. […] Contemplația, care ne conduce la o atitudine de îngrijire, nu înseamnă a privi natura din exterior, ca și cum noi n-am fi cufundați în ea. Însă noi suntem în cadrul naturii, suntem parte a naturii. Mai degrabă se face pornind dinăuntru, recunoscându-ne parte a creației, făcându-ne protagoniști și nu simpli spectatori ai unei realități amorfe care ar fi vorba numai să fie exploatată. Cine contemplă în acest mod simte uimire nu numai pentru ceea ce vede, ci și pentru că se simte parte integrantă a acestei frumuseți; și se simte chemat și la păzirea ei, la protejarea ei.”
A contempla și a se îngriji, a mai susținut Sfântul Părinte, sunt „două atitudini care arată calea pentru a corecta și a reechilibra raportul nostru de ființe umane cu creația”. Desigur, a admis el, unii vor spune că lucrurile merg bine acum. Dacă însă gândim în perspectivă, lucrurile nu stau așa: „problema nu este cum te vei descurca tu astăzi; problema este: care va fi moștenirea, viața generației viitoare? Să ne gândim la copii, la nepoți ce le vom lăsa, lor, dacă noi exploatăm creația? Să păstrăm acest drum, astfel vom deveni ‘păzitori’ ai casei comune, păzitori ai vieții și ai speranței. Să păzim patrimoniul pe care Dumnezeu ni l-a încredințat, pentru ca să se poată bucura de el generațiile viitoare.”
