Sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci” la Stânceni
20.09.2020, Stânceni (Catholica) - Sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci” reprezintă pentru schitul Stânceni unul din momentele cele mai importante din calendarul liturgic anual, hramul ansamblului monastic de la poalele Călimanilor. Prezența la schit a credincioșilor romano-catolici, greco-catolici, ortodocși, care participă în spirit de pelerinaj la celebrările sărbătorilor mari, Schimbarea la Față a Mântuitorului și Înălțarea Sfintei Cruci, confirmă importanța prezenței în Biserică a comunităților religioase, în cazul nostru a carmelitelor de la Stânceni.
Anul acesta, Maica Éliane și părintele Cornel, rectorul Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Stânceni, au organizat celebrarea Sfintei Liturghii pe esplanada bisericii, astfel încât credincioșii participanți să poată păstra distanța de siguranță în contextul sanitar actual. În debutul celebrării am înălțat în văzul credincioșilor, cântând împreună de cinci ori câte o sută de Kyrie eleison, relicva Sfintei Cruci ajunsă la Stânceni prin intermediul părintelui Cornel. O celebrare care amintește de înălțarea Crucii Mântuitorului de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului, după descoperirea acesteia prin implicarea Sfintei Elena, mama împăratului Constantin, conform descrierii pe care o putem regăsi în icoana sărbătorii. Celebrarea Sfintei Liturghii, împreună cu pr. Cornel și pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, cu cântările seminariștilor orădeni prezenți și cu implicarea activă a credincioșilor a subliniat importanța Crucii în teologia liturgică.
Liturghia cuvântului a amintit de teologia Crucii în scrierile Fericitului Episcop martir Ioan Suciu, cel care folosește expresia „Crucea, inima inimii mele” și care înțelege bine o realitate pe care o putem experimenta cu toții: lumina credinței este Cruce sau ne vine prin Cruce, dar în același timp și dorul de lume este Cruce. Crucea este prezentată astfel ca o binecuvântare, dar și ca suferință sfințitoare pentru cei încercați, dacă o acceptă cu credință și curaj. Semnele Crucii reprezintă pentru episcop realitatea misiunii la care este chemat, conștient fiind că planurile sale devin roditoare doar din perspectiva moștenirii pe care ne-a lăsat-o Isus: rănile.
„Vedeți, eu cer multe, multe lui Isus. Îl cer pe El… El ține pumnul închis, palma acoperită de degete. Dă-mi Isuse, dă-mi ce-ți cer, dă-mi ce ții în mână. De ce vii cu mâna închisă? Ce ascunzi în palmă? De ce surâzi? Și Isus deschide palma. Ce este? O gaură teribilă cu un chenar purpuriu de sânge proaspăt, gaura cuiului. Și am văzut cadoul: o rană, iată ce ținea în palmă. Asta era realul! Și prin rană, fugeau toate dorințele mele, se vărsau, curgeau, nu stăteau în palmă. Am înțeles că planurile mele sunt deseori fantezii, irealități, numai rana rămânea, numai ea era realitatea pentru mine. Așa voia Isus. Să plângi de bucurie în brațele lui, în arcul tare al brațelor cu cele două răni.” (Ioan Suciu, scrisoare de îndrumare spirituală, Blaj 20.VIII.1939)
Zi de hram la Stânceni, în comuniune și bucurie ce s-a încheiat cu un „La revedere!” pentru următorul moment important care subliniază vocația ecumenică a schitului, rugăciunea pentru unitatea creștinilor din ianuarie 2021. (pr. Adrian Lung)
