Sinteza scrisorii enciclice „Fratelli tutti” a Papei Francisc despre fraternitatea și prietenia socială (I)
04.10.2020, Vatican (Catholica) - Care sunt marile idealuri dar și căile care pot fi parcurse concret pentru cel care vrea să construiască o lume mai dreaptă și fraternă în propriile relații zilnice, în social, în politică, în instituții? Aceasta este întrebarea la care intenționează să răspundă, în mod deosebit, „Fratelli tutti”: Papa o definește o „Enciclică socială” (6) care împrumută titlul de la „Îndemnurile” Sfântului Francisc de Assisi, care folosea acele cuvinte „pentru a se adresa tuturor fraților și surorilor și a le propune o formă de viață cu gust de Evanghelie” (1). Sărăcuțul „nu făcea războiul dialectic impunând doctrine, ci el comunica iubirea lui Dumnezeu”, scrie Papa, și „a fost un părinte rodnic care a provocat visul unei societăți fraterne” (2-4). Enciclica tinde să promoveze o aspirație mondială la fraternitatea și la prietenia socială. Pornind de la apartenența comună la familia umană, de la a ne recunoaște frați pentru că suntem fii ai unui Creator unic, toți în aceeași barcă, așadar toți având nevoie să conștientizăm că într-o lume globalizată și interconectată ne putem salva numai împreună. Motiv inspirator citat de mai multe ori este Documentul despre fraternitatea umană semnat de Papa Francisc și de marele imam de Al-Azhar în februarie 2019.
Fraternitatea trebuie promovată nu numai prin cuvinte, ci în fapte. Fapte care se concretizează în „politica mai bună”, aceea care nu este supusă intereselor finanțelor, ci în slujba bunului comun, în măsură să pună în centru demnitatea fiecărei ființe umane și să asigure loc de muncă tuturor, pentru ca fiecare să poată dezvolta capacitățile proprii. O politică, departe de populisme, care să știe să găsească soluții la ceea ce atentează împotriva drepturilor umane fundamentale și care să tindă la eliminarea în mod definitiv a foamei și a traficului de persoane. În același timp, Papa Francisc subliniază că la o lume mai dreaptă se ajunge promovând pacea, care nu este numai lipsă a războiului, ci o adevărată operă „artizanală” care implică pe toți. Legate cu adevărul, pacea și reconcilierea trebuie să fie „pro-active”, să tindă la dreptatea prin dialog, în numele dezvoltării reciproce. De aici derivă condamnarea pe care Pontiful o face față de război, „negare a tuturor drepturilor” și care nu mai poate fi gândit nici într-o ipotetică formă „dreaptă”, pentru că de acum armele nucleare, chimice și biologice au repercusiuni enorme asupra civililor nevinovați. Este puternică și refuzarea pedepsei cu moartea, definită „inadmisibilă”, și este centrală referința la iertare, legată de conceptul de amintire și de dreptare: a ierta nu înseamnă a uita, scrie Pontiful, nici a renunța la apărarea propriilor drepturi pentru a păstra propria demnitate, dar al lui Dumnezeu. Pe fundalul enciclicei este pandemia de Covid-19 care – revelează Papa Francisc – „a intrat năvalnic în manieră neașteptată chiar în timp ce scriam această scrisoare”. Însă urgența sanitară globală a folosit pentru a demonstra că „nimeni nu se salvează singur” și că într-adevăr a venit ora de „a vis ca o umanitate unică” în care suntem „toți frați” (7-8).
Probleme globale cer acțiuni globale, nu spus „culturii zidurilor”
Deschisă de o scurtă introducere și împărțită în opt capitole, enciclica adună – așa cum explică Papa însuși – multe din reflecțiile sale despre fraternitatea și prietenia socială, situate însă „într-un context mai amplu” și integrate de „numeroase documente și scrisori” trimise Papei Francisc de „atâtea persoane și grupuri din toată lumea” (5). În primul capitol, „Umbrele unei lumi închise”, documentul se oprește asupra multelor deformări din perioada contemporană: manipularea și deformarea conceptelor precum democrație, libertate, dreptate; pierderea simțului socialului și al istoriei; egoismul și dezinteresul față de bunul comun; prevalența unei logici de piață întemeiate pe profit și cultura rebutului; șomajul, rasismul, sărăcia; disparitatea drepturilor și aberațiile sale precum sclavia, traficul de persoane, femeile subjugate și apoi forțate să avorteze, traficul de organe (10-24). Este vorba de probleme globale care cer acțiuni globale, subliniază Papa, lansând alarma și împotriva unei „culturi a zidurilor”, care favorizează proliferarea mafiilor, alimentate de frică și singurătate (27-28). În afară de aceasta, astăzi se întâlnește o deteriorare eticii (29) la care contribuie, într-un anumit mod, mass-media care fărâmițează respectarea celuilalt și elimină orice pudoare, creând cercuri virtuale izolate și auto referențiale, în care libertatea este o iluzie și dialogul nu este constructiv (42-50).
Iubirea construiește punți: exemplul bunului samaritean
Totuși, la atâtea umbre enciclica răspunde cu un exemplu luminos, făuritor de speranță, cel al bunului samaritean. Acestei figuri îi este dedicat al doilea capitol, „Un străin pe drum”, în care Papa subliniază că, într-o societate bolnavă care întoarce spatele la durere și care este „analfabetă” în îngrijirea celor slabi și a celor fragili (64-65), toți suntem chemați – exact ca bunul samaritean – să devenim aproapele celuilalt (81), depășind prejudecăți, interese personale, bariere istorice sau culturale. De fapt, toți suntem coresponsabili în construirea unei societăți care să știe să includă, să integreze și să ridice pe cel care a căzut sau este suferind (77). Iubirea construiește punți și noi „suntem făcuți pentru iubire” (88), adaugă Papa, îndemnându-i îndeosebi pe creștini să îl recunoască pe Cristos pe fața fiecărui exclus (85). Principiul capacității de a iubi după „o dimensiune universală” (83) este reluat și în al treilea capitol, „A gândi și a genera o lume deschisă”: în el, Papa Francisc ne îndeamnă „să ieșim din noi înșine” pentru a găsi în ceilalți „o creștere a ființei” (88), deschizându-ne la aproapele după dinamismul carității care ne face să tindem spre „comuniunea universală” (95). În fond – amintește enciclica – statura spirituală a vieții umane este definită de iubirea care „este mereu pe primul loc” și ne face să căutăm ceea ce este mai bun pentru viața celuilalt, departe de orice egoism (92-93).
Drepturile nu au granițe, este nevoie de etica relațiilor internaționale
Așadar, o societate fraternă va fi aceea care promovează educația la dialog pentru a înfrânge „virusul individualismului radical” (105) și pentru a permite tuturor să dea ceea ce au mai bun în ei. Pornind de la ocrotirea familiei și de la respectul față de „misiunea sa educativă primară și indispensabilă” (114). Îndeosebi, două sunt „instrumentele” pentru a realiza acest tip de societate: bunăvoința, adică voința concretă a binelui celuilalt (112), și solidaritatea care are grijă de fragilități și se exprimă în slujirea față de persoane și nu față de ideologii, luptând împotriva sărăciei și a inegalităților (115). Dreptul de a trăi cu demnitate nu poate să fie negat nimănui, mai afirmă Papa, și pentru că drepturile sunt fără granițe, nimeni nu poate să fie exclus, făcând abstracție de locul unde s-a născut (121). În această optică, Pontiful amintește și de a ne gândi la „o etică a relațiilor internaționale” (126), pentru că fiecare țară este și a străinului și bunurile din teritoriu nu se pot nega celui care are nevoie și provine dintr-un alt loc. Așadar, dreptul natural la proprietatea privată va fi secundar față de principiul destinației universale a bunurilor create (120). Enciclica face o subliniere specifică și pentru problema datoriei externe: rămânând neatins principiul că ea trebuie plătită, se dorește totuși ca aceasta să nu compromită creșterea și subzistența țărilor mai sărace (126).
Migranții: guvernare globală pentru proiecte pe termen lung
În schimb, temei migrațiilor este dedicată în parte al doilea și întregul capitol al patrulea, „O inimă deschisă la întreaga lume”: cu „viețile lor sfâșiate” (37), fugind de războaie, persecuții, catastrofe naturale, traficanți fără scrupule, smulși din comunitățile lor de origine, migranții trebuie primiți, protejați, promovați și integrați. Trebuie evitate migrațiile nenecesare, afirmă Pontiful, creând în țările de origine posibilități concrete de a trăi cu demnitate. Însă, în același timp, trebuie respectat dreptul de a căuta în altă parte o viață mai bună. În țările destinatare, echilibrul just va fi acela între progejarea drepturilor cetățenilor și garanția de primire și asistență față de migranți (38-40). În mod specific, Papa indică unele „răspunsuri indispensabile” mai ales pentru cel care fuge de „crize umanitare grave”: a mări și a simplifică acordarea de vize; a deschide coridoare umanitare; a asigura găzduiri, siguranță și servicii esențiale; a oferi posibilități de muncă și formare; a favoriza reîntregirile familiale; a-i proteja pe minori; a garanta libertatea religioasă și a promova inserarea socială. De la Papa și invitația de a stabili, în societate, conceptul de „cetățenie deplină”, renunțând la folosirea discriminată a termenului „minorități” (129-131). Ceea ce este nevoie mai ales – se citește în document – este o guvernare globală, o colaborare internațională pentru migrații care să demareze proiecte pe termen lung, mergând dincolo de fiecare urgență (132), în numele unei dezvoltări solidare a tuturor popoarelor care să fie bazat pe principiul gratuității. În acest mod, țările vor putea gândi ca „o familie umană” (139-141). Celălalt care este diferit de noi este un dar și o îmbogățire pentru toți, scrie Papa Francisc, pentru că diferențele reprezintă o posibilitate de creștere (133-135). O cultură sănătoasă este o cultură primitoare care știe să se deschidă la celălalt, fără a renunța la ea însăși, oferindu-i ceva autentic. Ca într-un poliedru – imagine îndrăgită de Pontif – totul este mai mult decât fiecare parte, însă fiecare dintre ele este respectată în valoarea sa (145-146).
Politica, una din formele cele mai prețioase ale carității
Tema celui de-al cincilea capitol este „Cea mai bună politică”, adică aceea care reprezintă una dintre cele mai prețioase forme ale carității deoarece este în slujba bunului comun (180) și cunoaște importanța poporului, înțeles drept categorie deschisă, disponibilă la confruntare și la dialog (160). Într-un anumit sens, acesta este popularismul indicat de Papa Francisc, căruia i se contrapune acel „populism” care ignoră legitimitatea noțiunii de „popor”, atrăgând consensuri pentru a-l instrumentaliza în slujba proprie și hrănind egoisme pentru a crește propria popularitate (159). Însă cea mai bună politică este și aceea care protejează munca, „dimensiune a vieții sociale la care nu se poate renunța” și încearcă să asigure tuturor posibilitatea de a dezvolta propriile capacități (162). Ajutorul cel mai bun pentru un sărac, explică Pontiful, nu este numai banul, care este un remediu provizoriu, ci faptul de a-i permite o viață demnă prin activitatea de muncă. Adevărata strategie anti-sărăcie nu tinde pur și simplu să îi contracareze sau să îi facă inofensivi pe cei nevoiași, ci să îi promoveze în optica solidarității și subsidiarității (187). În afară de aceasta, misiunea politicii este să găsească o soluție la tot ceea ce atentează împotriva drepturilor umane fundamentale, cum ar fi excluderea socială; traficul de organe, țesuturi, arme și droguri; exploatarea sexuală; munca de sclav; terorismul și crima organizată. Este puternic apelul Papei de a elimina în mod definitiv traficul de persoane, „rușine pentru omenire”, și foamea, deoarece ea este „criminală” pentru că alimentația este „un drept inalienabil” (188-189). (material tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
