Premiul Nobel pentru Pace acordat Programului Alimentar Mondial
10.10.2020, Vatican (Catholica) - Premiul Nobel pentru Pace, în 2020, a fost acordat Programului Alimentar Mondial (WFP) din cadrul Organizației Națiunilor Unite. Intervievat de Vatican News, pr. Augusto Zampini-Davies, secretar adjunct al Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale, a evidențiat că Programul Alimentar Mondial „înfruntă probleme și oferă soluții” împotriva foamei în lume, proiectând intervenții concrete împreună cu comunitățile locale.
În calitatea sa de secretar adjunct, începând din luna aprilie a acestui an, părintele argentinian a avut ocazia să lucreze împreună cu Programul Alimentar Mondial, care a primit în acest an Premiul Nobel pentru Pace. În cadrul departamentului condus de Cardinalul Turkson, pr. Augusto Zampini se ocupă de economie și finanțe, de muncă și mișcările sociale, de pace și popoarele indigene și de noile tehnologii. Din dorința Papei Francisc, prelatul argentinian a participat, în calitate de expert, la Sinodul Episcopilor dedicat Amazoniei, desfășurat în octombrie 2019. În urma experienței de lucru cu Programul Alimentar Mondial, își exprimă aprecierea față de opera de caritate, inclusiv de caritate creștină, desfășurată de această instituție din cadrul Organizației Națiunilor Unite. „Vreau să felicit Programul Alimentar Mondial pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar mai ales pentru marea operă de caritate pe care o desfășoară și care exprimă îndemnul central al enciclicei ‘Fratelli tutti’ a Papei Francisc”, a spus pr. Zampini.
Oprindu-se asupra trăsăturilor carității – care nu cunoaște granițe și forme de individualism, ci deschide noi căi de speranță pentru viitor – prelatul a spus că activitatea Programului Alimentar Mondial îndeplinește această misiune prin activitățile desfășurate în favoarea populațiilor chinuite de foame, activități ce corespund pe deplin exigenței carității creștine, chiar dacă este vorba despre o instituție laică. „Consider că Programul Alimentar Mondial aduce speranță într-o lume diferită, o speranță concretă legată de o lume mai sănătoasă, mai sigură și mai echitabilă, pentru ca oamenii să aibă alimente. Noi, ca Departament, suntem foarte fericiți și cred că este un premiu meritat, acordat în mod corect unei organizații care face atât de multe lucruri bune”, a mai spus pr. Zampini. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
