Papa Francisc: Isus solidar cu umanitatea
29.10.2020, Vatican (Catholica) - Continuând seria de cateheze dedicată rugăciunii, Papa Francisc a vorbit astăzi despre Isus și începutul misiunii Sale publice, cu botezul de la Iordan, un episod pe care toți evangheliștii îl consideră „fundamental”. Pontiful a desfășurat audiența generală în Aula Paul al IV-lea, dar menținând din nou distanța față de pelerini, „pentru că dacă eu cobor imediat se creează o îmbulzeală pentru a saluta, și acest lucru este împotriva precauțiilor pe care trebuie să le avem în fața acestei ‘doamne’ care se numește Covid și care ne face așa de mult rău. Pentru aceasta, scuzați-mă dacă eu nu cobor ca să vă salut: vă salut de aici, dar vă port pe toți în inimă.”
„Așadar, primul act public al lui Isus este participarea la o rugăciune corală a poporului, o rugăciune a poporului care merge pentru a fi botezat, o rugăciune penitențială, unde toți se recunoșteau păcătoși”, a spus Pontiful, referindu-se la botezul administrat de Ioan Botezătorul pe malul Iordanului. Dar ce căuta Isus între păcătoși? „Isus este cel drept, nu este păcătos”, a subliniat el. „Însă a dorit să coboare până la noi, păcătoșii, și se roagă cu noi, și atunci când noi ne rugăm El se roagă cu noi; El este cu noi pentru că este în cer rugându-se pentru noi. Isus se roagă mereu cu poporul Său, mereu se roagă cu noi: mereu. Niciodată nu ne rugăm singuri, mereu ne rugăm cu Isus. […] Se face ca un păcătos. Și aceasta este măreția lui Dumnezeu care l-a trimis pe Fiul Său ce s-a nimicit pe Sine însuși și a apărut ca un păcătos.”
Sfântul Părinte a amintit cuvintele proclamate de sus: „Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea”. „Această frază simplă cuprinde o comoară imensă: ne face să intuim ceva din misterul lui Isus și al inimii Sale îndreptate mereu spre Tatăl. În vârtejul vieții și al lumii care va ajunge să îl condamne, chiar și în experiențele mai dure și triste pe care va trebui să le suporte, chiar și atunci când experimentează că nu are un loc unde să își rezeme capul, chiar și atunci când în jurul lui se dezlănțuie ura și persecuția, Isus nu este niciodată fără refugiul unei locuințe: locuiește veșnic în Tatăl. Iată măreția unică a rugăciunii lui Isus: Duhul Sfânt ia în stăpânire persoana sa și glasul Tatălui atestă că el este cel iubit, Fiul în care el se oglindește pe deplin.”
La final, Papa a recomandat ca atunci când ne simțim vlăguiți, demoralizați, „să ne încredințăm lui Isus pentru ca să se roage pentru noi. El în acest moment este în fața Tatălui, rugându-se pentru noi, este mijlocitorul; îi arată Tatălui rănile, pentru noi. Să avem încredere în aceasta! Dacă noi avem încredere, vom auzi atunci un glas din cer, mai puternic decât acela care se înalță din străfundurile noastre și vom auzi acest glas șoptind cuvinte de duioșie: ‘Tu ești cel iubit de Dumnezeu, tu ești fiu, tu ești bucuria Tatălui din ceruri’. Tocmai pentru noi, pentru fiecare dintre noi răsună cuvântul Tatălui: chiar dacă am fi respinși de toți, păcătoși din cea mai rea specie. Isus nu a coborât în apele Iordanului pentru El însuși, ci pentru noi toți. […] A deschis cerurile, așa cum Moise a deschis apele Mării Roșii, pentru ca noi toți să putem trece în urma Lui. Isus ne-a dăruit însăși rugăciunea Sa, care este dialogul de iubire cu Tatăl. Ne-a dăruit-o ca o sămânță a Treimii, care vrea să încolțească în inima noastră. Să o primim! Să primim acest dar, darul rugăciunii. Mereu cu el. Și nu vom greși.”
