Arhiepiscopul anglican Justin Welby: Creștinii să fie uniți în timp de pandemie (I)
17.11.2020, Roma (Catholica) - În urmă cu un an, la 13 noiembrie 2019, Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, era primit de Papa Francisc în Vatican. După douăsprezece luni, situația din lume s-a schimbat radical din cauza pandemiei. Totuși, erupția dramatică a virusului Covid-19 nu a diminuat ci chiar a întărit acele teme – de la solidaritate la ecologie, de la libertatea religioasă la pace – care au înregistrat de-a lungul anilor o sintonie deosebită între Episcopul de Roma și primatul Comuniunii Anglicane. La un an de la acea vizită și puțin mai mult de o lună de la publicarea enciclicei Fratelli tutti, Arhiepiscopul Welby a acordat un interviu pentru „L’Osservatore Romano” și Vatican News despre temele de actualitate mai mare pornind reflecția de la contribuția pe care creștinii o pot da într-un timp așa de profund marcat de suferință. Iată prima parte a interviului.
– Ultima dată când l-ați întâlnit pe Sfântul Părinte a fost chiar în urmă cu un an, la 13 noiembrie, în Vatican. De atunci lumea s-a schimbat în mod radical din cauza izbucnirii pandemiei. Ce anume pot face liderii creștini precum Dvs și Papa pentru a promova speranța într-un timp de frică și de suferință globală?
– În mod fundamental, speranța noastră este în Isus Cristos, care este „același ieri, astăzi și întotdeauna” (Evr 13,8). În timp ce lumea se poate schimba, iubirea lui Dumnezeu prin Isus Cristos este imutabilă. „Îndurările Domnului nu s-au terminat” (Lam 3,22). Misiunea celor care conduc Biserica este de a mărturisi speranța în timpuri dificile. Isus nu a venit să aducă speranță unei lumi în care lucrurile mergeau bine, ci unei lumi fragile și frânte, o lume plină de persoane fragile, rănite, păcătoase. Și ceea ce Isus ne spune să facem este „să nu ne temem”. El este speranța noastră. Creștinii sunt chemați să fie persoane de speranță, demonstrată în modul în care trăiesc împreună drept comunități. Mesajul de speranță în Cristos privește dincolo de aici și acum, privește la ceea ce va veni, la veșnicie și la promisiunea de viață veșnică. Viața umană este fragilă și boala și moartea răspândite ne fac să înțelegem aceasta în mod brusc și dramatic. Totuși, viața veșnică este tocmai aceasta, veșnică. Dumnezeu ne cheamă să facem în așa fel încât și viața pământească să oglindească mai bine viața cerească, deoarece una conduce la alta. Urmând exemplul lui Isus și învățătura sa de a-l iubi pe aproapele, putem contribui să facem aceasta. Dacă trăim credința noastră în Cristos și punem în centru pe cel care este vulnerabil, sărac și marginalizat, atunci trăim mesajul de speranță.
– În acest timp de pandemie a fost publicată ultima enciclică a Papei Francisc, „Fratelli tutti”. Ce v-a rămas imprimat din mesajul pe care Papa dorește să îl transmită cu acest document centrat pe fraternitate și prietenie socială?
– Fratelli tutti este un document foarte intens și propune o viziune sistematică, ambițioasă și curajoasă pentru o lume viitoare mai bună. Este bazat în întregime pe cristologie, cu Cristos în centru. Este și o scrisoare care înfruntă serios vastitatea și complexitatea omenirii. Referințele Papei la întâlnirile sale cu figuri precum patriarhul ecumenic și marele imam, inspirația pe care o scoate de la Mahatma Gandhi și referințele la dr. Martin Luther King jr. și la Arhiepiscopul Desmond Tutu evidențiază că viziunea as nu este numai pentru Biserica Catolică, ci pentru întreaga omenire; este unul din motivele pentru care viziunea sa este fie ambițioasă fie convingătoare.
Pe Sfântul Părinte îl interesează toate aspectele vieții umane de la individ la multinațională, de la familie la lumea comerțului și a industriei sau la cea a politicii. Explică pericolele gemene ale „comunitarismului” și individualismului, acea „Scilla și Caribda [A fi între Scilla și Caribda este o expresie provenită din mitologia greacă, ce înseamnă «a alege între două rele»]” a politicii și a filozofiei. Ambele conduc la tiranie și la anarhie. În contactele sale cu persoane precum marele imam, pe care îl cunosc și eu, el demonstrează că nu există inevitabilitate în conflictul interreligios sau cultural. Ciocnirea civilizațiilor este un concept care ignoră realitatea nașterii, vieții, morții, învierii și înălțării lui Cristos, capabilă să transforme universul: o transformare care permite ca lucrarea creativă a Tatălui prin Fiul să continue în puterea Duhului făcând vizibilă Împărăția lui Dumnezeu.
– „Fratelli tutti” se termină cu o rugăciune ecumenică. Ce contribuție poate da mișcarea ecumenică pentru a construi un viitor mai bun într-o lume fragmentată, zdruncinată de războaie și de acte de terorism ca acelea la care am asistat recent în Europa?
– Una din problemele care îi chinuiește pe mulți creștini este ideea că Biserica lor este unicul organism creștin existent, sau, dacă recunosc prezența altor creștini, cred că în general ei nu au dreptate. Din când în când acest lucru este valabil pentru anglicani, dar și pentru alții. Când privim la frații și la surorile creștini de care suntem separați din cauza unui eveniment istoric sau din motive doctrinale, vedem adevărate persoane ale lui Cristos, alți pelerini aflați pe cale și persoane, iubite de Dumnezeu și slujite de Dumnezeu, de la care putem învăța. Un imn englez spune aceasta:
În Cristos nu există est nici vest,
în El nici un nord nici sud,
ci o mare companie de iubire
în toată lumea mare.
În El inimile sincere pretutindeni
vor găsi înalta lor
comuniune;
slujirea sa este firul de aur,
care leagă strâns omenirea.
Uniți, așadar, mâinile,
fii ai credinței,
la oricare rasă
ați aparține;
cel care îl slujește pe Tatăl meu ca fiu al său
este cu siguranță din familia mea.
(Imn de John Oxenham, 1908).
Ființele umane au tendința de a construi bariere și de a marca teritoriul. Asta se întâmplă în Biserică precum și în domeniul politic. Granițele implică, și uneori impun în mod fals, diferența. ceea ce a făcut mișcarea ecumenică și continuă să facă este să zgârie lent acele granițe. Din când în când se face un pas înainte mai important, așa cum am văzut cu Declarația comună despre doctrina justificării catolico-luterană, la care acum au aderat anglicani, metodiști și reformați. Din când în când granița este deschisă și frontiera devine permeabilă.
Una din binefacerile reale și tangibile ale mișcării ecumenice este că, la nivel individual, au fost construite raporturi de încredere și de prietenie depășind diferențele denominaționale; barierele care au fost dărâmate de prietenie (sau de „fraternitate”). Trăiesc în fiecare zi într-o comunitate ecumenică, pentru că aproape de la începutul prezenței mele la Lambeth Palace este cu noi un grup rezident al Comunității „Chemin Neuf”. În decursul anilor printre ei au fost și catolici, anglicani și luterani. Am un director spiritual catolic, cu care am colaborat recent la prefața unei ediții franceze a Fratelli tutti. În toate aceste raporturi celălalt nu este un străin ci un coleg de pelerinaj, un prieten, o soră sau un frate.
