Cardinalul Piacenza: Relevanța și semnificația penitenței creștine
20.02.2021, Vatican (Catholica) - Printr-o scrisoare, Cardinalul Mauro Piacenza, penitențiar major în cadrul tribunalului Penitențeria Apostolică, se adresează credincioșilor pentru a explica sensul profund al gesturilor pe care Biserica le propune spre practicare în timpul Postului Mare. Un timp de penitență dar și o participare la victoria definitivă a lui Cristos asupra răului, unica în măsură să aducă bucurie și mântuire umanității încercată, în prezent, de pandemie – scrie Cardinalul Piacenza.
Postul Mare și pandemia – două timpuri. Primul marchează calendarul liturgic și viața Bisericii; al doilea afectează viața întregii omeniri din prezent. Însă, ambele conțin câteva cuvinte comune, care păreau depășite, cel puțin în Occident: renunțarea, sacrificiul și pocăința. Scrie Cardinalul Piacenza: „Tocmai când renunțarea, sacrificiul și pocăința păreau deja interzise din lexicul unui Occident devenit surd față de orice formă de mortificare, fiind intoxicat cu opulență și confort, aceste cuvinte intră din nou cu forță prin breșa actualei situații de urgență cauzată de pandemie: cetățenilor din întreaga lume li se cere să renunțe, cel puțin parțial, la exercitarea libertăților personale, să își sacrifice ‘stilul de viață’ prin adoptarea precauțiilor sanitare necesare, să respecte indicațiile autorității stabilite, chiar și atunci când au împiedicat asistența – sau chiar și ultimul salut – unui membru al familiei, internat într-o structură spitalicească.”
„Pentru a încuraja în toți această disponibilitate”, continuă Penitențiarul major în scrisoare , „comunicarea mass-media pare să se miște, fără încetare, într-o direcție triplă: denunțarea unui pericol iminent, în fața căruia fiecare este responsabil pentru sine și pentru ceilalți; dezvăluirea unui orizont viitor, substanțial pozitiv, în cadrul căruia totul poate avea o rezolvare pozitivă și asigurarea că există un termen limită pentru așteptarea și sacrificiul necesare în prezent.” Mutând reflecția în registrul Postului Mare, Cardinalul Piacenza explică că și în acest timp de penitență este indicat un pericol iminent, un dușman gata de atac – spiritul celui rău – „în fața căruia toți creștinii sunt chemați la armele pocăinței”. Totodată, se dezvăluie un orizont pozitiv, reprezentat de victoria Crucii lui Cristos, împărtășită de cei care o primesc în propria existență, cu asigurarea victoriei la sfârșitul bătăliei reprezentată de cele patruzeci de zile de post, timp al autenticei convertiri și mântuiri.
„Acest rău, această victorie și acest timp au, însă, o importanță unică în viața omului, deoarece nu privesc doar binele vremelnic al sănătății trupului ci binele cu mult mai radical, al mântuirii eterne”, explică prelatul în scrisoarea pentru Postul Mare, evidențiind nu doar importanța vindecării sau a dobândirii imunizării cu privire la contagiune, ci mai ales victoria asupra păcatului care îl face pe om sclav; nu doar importanța măsurilor extraordinare pentru combaterea pandemiei, ci mai ales importanța timpului în ansamblu, inversat din perspectiva sfârșitului și luminat de lumina Învierii. „Din acest motiv, timpul Postului Mare începe cu gestul punerii cenușii, însoțit de formula penitențială: ‘Amintește-ți că pământ ești și în pământ te vei întoarce’. În acest fel se suscită în credincios sentimentul și conștiința condiției sale de creatură, a dependenței întregii sale ființe de Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul, a condiției sale vremelnice care își află sensul deplin și scopul ultim în Marele Cer al lui Dumnezeu și nu în lucrurile pământești.”
Explicând că pocăința a fost întotdeauna concepută de Biserică ca o autentică virtute, dăruită și însuflețită de Duhul Sfânt, care este întotdeauna Duhul lui Cristos Mântuitorul, prin care omul se deschide la marea victorie a lui Cristos, Cardinalul Piacenza a evidențiat că, prin penitență, omul se deschide spre marea victorie a lui Cristos, făcând ca întreaga viață să îi aparțină de acum înainte. Referindu-se la prima enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea, „Redemptor Hominis”, din 4 martie 1979, penitențiarul major a amintit că „gândul” creștin se naște și prinde contur din relația vie și dătătoare de viață cu Cristos cel viu, din meditarea misterului morții și învierii sale.
Din prezența vie a Răscumpărătorului „centrul cosmosului și al istoriei” se ivesc acele expresii de atenție care aparțin tradiției liturgice și spirituale a Bisericii, Cardinalul Piacenza referindu-se la examinarea conștiinței și practicarea Sacramentului Reconcilierii, la practicile postului, rugăciunii și milosteniei, la micile sacrificii făcute în acest timp de penitență, la practica evlavioasă a Căii Sfintei Cruci, la recitarea psalmilor penitențiali și a litaniei tuturor sfinților și la rugăciunea din toată inima și plină de încredere la Sfânta Fecioară Maria, Maica Durerilor – practici destinate maturizării unei autentice penitențe creștine, aducătoare de bucurie și libertate inimii.
