Biserica are șase noi Fericiți, martiri, călugări cistercieni la Casamari
17.04.2021, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 17 aprilie 2021, la abația din Casamari, în apropiere de Napoli, a avut loc beatificarea unui grup de martiri din rândul călugărilor cistercieni. Este vorba de Fericiții Simeon Cardon și cinci însoțitori ai săi, din Congregația cistercienilor de Casamari, uciși din ură față de credință în zilele 13-16 mai 1799. Sfânta Liturghie și ceremonia de beatificare au fost prezidate de Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.
Cardinalul Semeraro a îndemnat la predică grupul restrâns de participanți ca, chiar și în aceste condiții de restricții pandemice, să trăiască „în bucurie și fraternitate creștină acest eveniment îndelung așteptat”. Din punct de vedere istoric, a mai spus prelatul referindu-se la contextul de violență în care au fost uciși călugării cistercieni, „martiriul îndurat de Fericiții noștri este îndepărtat în timp, dar acest fapt nu îl face să fie mai puțin actual. Erau oameni vulnerabili și înfricoșați, vulnerabili cum suntem un pic noi toți și cum ne dovedește mai ales această fază de pandemie, care a făcut victime chiar aici, în persoana abatelui Eugenio Romagnuolo, și care continuă să ne îngrijoreze mult. […] Nici Fericiții noștri, omenește vorbind, nu erau războinici. Erau persoane slabe și fricoase. Din istoria lor, știm că, prevăzând cele ce aveau să se întâmple și temându-se pentru viața lor, abatele comunității a fugit la Palermo, la Curtea Bourbonilor, iar soldații francezi, după ce au fost primiți, fugind de la Napoli, au început să fie din ce în ce mai violenți, au fugit și ceilalți călugări ori s-au ascuns în grădini. Chiar abatele Dom Simeone Cardin a încercat, într-un prim moment, să se ascundă în grădina abației dar apoi, gândindu-se la ceea ce aveau de îndurat confrații săi, și-a recăpătat curajul și s-a hotărât să se întoarcă la mănăstire.”
„Omenește, acești martiri nu erau eroi de benzi desenate, ci persoane normale. Erau oameni fricoși, cum suntem noi toți, și suntem mai fricoși într-o societate care este aproape obsedată de căutarea siguranței. Paradoxal, însă, această căutare în loc să elimine frica, aproape că o încurajează. După cum a scris un autor foarte cunoscut (Z. Bauman), suntem obiectiv persoanele cel mai mult în siguranță din istoria umanității, dar cu toate acestea teama este în creștere. Chiar și dintr-un unghi de vedere creștin, viața noastră de credincioși nu este niciodată fără luptă. Nu există, într-adevăr, un creștinism facil. Făcând un comentariu la pagina Evangheliei proclamată în această zi, Papa Francisc punea în gardă cu privire la o concepție turistică asupra vieții creștine și ne amintește că nu există misiune creștină sub semnul liniștii. Dificultățile și necazurile fac parte din lucrarea de vestire a Evangheliei, iar noi suntem chemați să găsim în ele ocazia de a verifica autenticitatea credinței noastre și a raportului nostru cu Isus. Trebuie să considerăm aceste dificultăți drept o posibilitate de a fi mai mult misionari și de a crește în acea încredere față de Dumnezeu, Tatăl nostru, care nu își abandonează fiii în ceasul furtunii. În dificultățile mărturiei creștine în lume, noi nu suntem uitați niciodată, ci întotdeauna asistați de solicitudinea grijulie a Tatălui. De aceea, […] Isus îi asigură pe discipolii Săi spunându-le: Nu vă temeți! Istoria acestui martiriu ne învață chiar acest adevăr. Ascultând pericopa din Apocalips (7,13-14), am auzit ceva mei devreme: «Unul dintre bătrâni a luat cuvântul și mi-a zis: ‘Cine sunt și de unde vin cei care sunt îmbrăcați cu haine albe?’ I-am zis: ‘Domnul meu, tu știi’. Iar el mi-a spus: „Aceștia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului».”
„Nimeni dintre noi”, a subliniat mai departe Cardinalul la predică, „nu va putea fi statornic în urmarea lui Cristos fără încercări, fără conflicte, fără «lupte spirituale». „Este necesar să fim vigilenți”, după cum îndemna, de altfel, Sfântul Ignațiu de Loyola (Exerciții Spirituale, nr. 315.325), potrivit căruia dușmanul firii noastre, pentru a ne paraliza libertatea și a ne desprinde de Dumnezeu, mărește în continuu fricile noastre, drept care noi, numai prezentând cu încredere lui Dumnezeu propria fragilitate, învățăm să nu ne lăsăm stăpâniți de teamă, ci să ne lăsăm iubiți de El. „De aici începe credința”, a încheiat prelatul, amintind ceea ce spunea Papa Benedict al XVI-lea la o cateheză prezentată la audiența generală de miercuri (16 februarie 2011): „Aceasta este credința: a fi iubit de Dumnezeu și a se lăsa iubit de Dumnezeu în Cristos Isus. Acest a se lăsa iubit este lumina care ne ajută să ducem povara fiecărei zile. Iar sfințenia nu este o lucrare a noastră, foarte anevoioasă, ci este tocmai această deschidere: a deschide fereastra sufletului pentru ca lumina lui Dumnezeu să poată intra, a nu îl uita pe Dumnezeu pentru că chiar în deschiderea față de lumina sa aflăm tăria, aflăm bucuria celor mântuiți.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
