Anunțuri din Dieceza de Timișoara

27.04.2021, Timișoara (Catholica) - 1. Maratonul Sf. Rozariu pentru sfârșitul pandemiei
Conform comunicatului Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, Sf. Părinte Papa Francisc îi îndeamnă în luna mai pe credincioși, familii și comunități ca în luna mai să recite Sf. Rozariu pentru sfârșitul pandemiei de COVID19. În luna dedicată Sf. Fecioare Maria se alătură inițiativei Sf. Părinte 30 de sanctuare mariane din lume, de unde, prin canalele mass-media oficiale ale Sf. Scaun, rugăciunea va fi transmisă zilnic în direct, la ora 19, ora României. Motto-ul maratonului de rugăciune este: „dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu.” (Fapte 12,5b)
2. Întâlnire internațională online
În data de 5 mai 2021 între orele 10.00-12.00 pe platforma Zoom va avea loc o întâlnire internațională în colaborare cu membrii Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață având ca temă anul special pastoral „Familia Amoris Laetitia”. La acest eveniment din partea Diecezei de Timișoara va participa Excelența Sa Iosif Csaba Pál episcop diecezan.
3 . Întâlnire despre Cuvântul Vieții
În parohia romano-catolică din Timișoara IV Iosefin miercuri, 5 mai 2021 la ora 19.00 va avea loc o întâlnire despre Cuvântul Vieții.
4. Lanțul online de Adorație Euharistică a cateheților
În ajutorul pregătirii spirituale pentru cel de-al 52-lea Congres Internațional Euharistic vine seria de Adorații Euharistice, în cadrul cărora profesorii de religie ai arhidiecezei de Alba Iulia, și ai diecezelor de Satu Mare, Oradea și Timișoara se adună în prima joi din fiecare lună pentru Adorație euharistică comună în spațiul ONLINE. Rugăciunea este condusă de Episcopi, programul spiritual fiind organizat de fiecare dată de către profesorii de religie, preoții implicați în educația religioasă școlară, profesorii liceelor / claselor teologice și elevii din diecezele respective sau regiuni ale Arhidiecezei. Următoarea ocazie a lanțului de Adorație euharistică va fi condusă de Excelența Sa József Tamás, Episcop auxiliar emerit de Alba Iulia în data de 6 mai 2021 de la ora 20.00.
5. Adorație Euharistică pentru familii
Joi, 6 mai 2021, la ora 19.30 în biserica parohială din Timișoara IV Iosefin va avea loc o Adorație Euharistică pentru familii.
6. Curs de formare a laicilor
Cursurile de formare a laicilor continuă și în acest an prin intermediul internetului. Scopul acestei instruiri este de a învăța cum să fim ucenici ai lui Isus. Acest curs este destinat creștinilor laici, adulți, care doresc să crească în credință și vor să slujească în secolul în care trăiesc. În luna aprilie a început cel de-al II-lea modul din seria de cursuri programată pentru trei ani, care are ca temă generală: Slujiri în Biserică. Următoarea prelegere al acestui modul va avea loc în data de 7 mai a.c. începând cu ora 18.00, având ca temă: Biserica, comunitatea care sărbătorește. Biserica și Liturghia, referent fiind pr. dr. Dávid Diósi profesor universitar, vicerector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia.
7. Programe pentru tineri
– Conform programului elaborat de către Centrul Diecezan de Tineret, în data de 11 mai a.c. la ora 20.00 în mănăstirea Ordinului Salvatorian din Timișoara III Elisabetin va avea loc o rugăciune Taizé. Joi, 20 mai a.c. tinerii și studenții din parohiile timișorene sunt invitați să participe la o Adorație Euharistică care va începe la ora 20.00 în biserica parohială din Timișoara IV Iosefin.
– Pentru studenții catolici miercuri, 12 mai 2021 între orele 10.00-17.00 va avea loc o zi de reculegere. În zilele de 18 și 25 mai 2021 între orele 20.00 și 21.00 va avea loc Adorație Euharistică. Luni, 24 mai a.c., între orele 20.00 și 21.00 va avea loc lectio divina. Locul desfășurării: str. 1 Decembrie nr. 1, Timișoara III Elisabetin.
8. Program duminical în solemnitatea Înălțătii Domnului
Joi, 13 mai 2021 Biserica Romano-Catolică celebrează sărbătoarea „Înălțarea Domnului”. Cu această ocazie în bisericile Diecezei de Timișoara Sf. Liturghii se celebrează conform programului duminical.
9. Novena Sf. Duh pentru vocații (online)
În perioada, 14-22 mai 2021 nouă parohii ai Diecezei de Timișoara vor organiza novena online în cinstea Duhului Sfânt pentru vocații pe platforma Zoom, în cadrul căreia vor avea loc meditații despre fructele Duhului Sfânt. Organizatorii acestui program spiritual, care va începe zilnic la ora 19.00 sunt parohiile din Timișoara II Fabric, Timișoara IV Iosefin, Lugoj, Bocșa, Lipova, Vinga, Arad-Șega, Reșița II Govândari și biserica Ordinului Piarist din Timișoara.
10. Miruire în Dieceza de Timișoara
– În biserica din Deta în data de 15 mai 2021 Sf. Liturghie de miruire va începe la ora 11.00.
– În Duminica Sf. Rusalii, 23 mai a.c. începând cu ora 11.00 în curtea Ordinariatului Episcopal (str. A. Pacha nr. 4) tinerii sosiți din parohiile Timișoara I Cetate și Timișoara III Elisabetin vor primi Sacramentul Sf. Mir.
– În biserica parohială din Timișoara IV Iosefin în data de 30 mai 2021 Sf. Liturghie de miruire va începe la ora 10.00.
11. Beatificarea lui P. Jordan – Întemeietorul Salvatorienilor
În data de 15 mai 2021 la Roma va avea loc ceremonia de beatificare a Pater Francisc Maria al Crucii Jordan (1848-1918), fondatorul Societății Divinului Salvator (ordinul salvatorian, SDS). Conform site-ului parohiei Timișoara III Elisabetin, parohie administrată de călugării salvatorieni, ceremonia beatificării, care va avea loc la Roma, în Bazilica San Giovanni in Laterano, va fi transmisă în direct în biserica din Elisabetin cu începere de la ora 11.00.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro
