Papa Francisc: A ne ruga nu este ușor
19.05.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a recunoscut în cadrul audienței generale de miercuri, 19 mai 2021, că a ne ruga este greu, dar a sugerat modalități de a depăși cele mai întâlnite obstacole. Pontiful a identificat trei dușmani ai rugăciunii: distragerile, ariditatea spirituală și lenea. „A ne ruga nu este ușor: există atâtea dificultăți care vin în rugăciune. Trebuie cunoscute, găsite și depășite”. Papa a vorbit în Curtea San Damaso a Palatului Apostolic, în a doua sa audiență de miercurea cu public din octombrie 2020 încoace, care a fost transmisă live on-line. Între participanții de miercuri s-a aflat și un grup de tineri pelerini din Mexic, care au cântat când Papa a sosit cu mașina pentru audiență.
Discursul a fost a 34-a reflecție din ciclul său de cateheze despre rugăciune, pe care le-a început în luna mai a anului trecut și le-a reluat în octombrie, după nouă discursuri despre vindecarea lumii după pandemie. Reflectând asupra pasajului din Luca 21,34-36, în care Isus le cere discipolilor Lui să vegheze mereu, Papa a spus că cei care se roagă întâlnesc în curând distrageri. „Cu toții experimentăm acest vârtej continuu de imagini și de iluzii în mișcare perenă, care ne însoțește chiar și în timpul somnului. Și cu toții știm că nu este bine a da curs acestei înclinații necontrolate.”
A arătat că lupta pentru a ne concentra este legată și de alte domenii precum studiul, munca și sportul: „Dacă nu se ajunge la un grad suficient de concentrare nu se poate studia cu folos și nici nu se poate munci bine. Sportivii știu că întrecerile nu se câștigă numai cu antrenamentul fizic, ci și cu disciplina mentală: mai ales cu capacitatea de a fi concentrați și de a menține trează atenția”. Papa ne-a îndemnat să luptăm împotriva distragerilor, dezvoltând „o virtute care adesea este uitată, dar care este atât de prezentă în Evanghelie. Se numește vigilența”. Isus i-a îndemnat adesea în Evanghelii pe discipolii Săi să practice această virtute, să ducă o viață „condusă de gândul că mai devreme sau mai târziu El se va întoarce, ca un mire de la nuntă sau un stăpân dintr-o călătorie”.
„Însă necunoscând ziua și ora întoarcerii Sale, toate minutele din viața noastră sunt prețioase și nu trebuie risipite în distrageri. Într-o clipă pe care nu o cunoaștem va răsuna glasul Domnului nostru: în acea zi, fericiți sunt acei servitori pe care El îi va găsi activi, tot concentrați asupra a ceea ce contează cu adevărat. Nu s-au risipit urmărind orice atracție care apărea în mintea lor, ci au încercat să meargă pe calea corectă, făcând binele și făcându-și datoria lor. Aceasta este distragerea: că imaginația umblă, umblă, umblă… Sfânta Tereza numea această imaginație care umblă, umblă în rugăciune, ‘nebuna casei’: este ca o nebună care te face să umbli, să umbli… Trebuie să o oprim și să o închidem, cu atenția.”
A vorbit apoi despre ariditatea spirituală, despre care Catehismul Bisericii Catolice spune: „inima este insensibilă, fără atracție pentru gânduri, amintiri și simțăminte, fie ele și spirituale. Aceasta este clipa credinței pure, care rămâne cu fidelitate împreună cu Isus, în agonie și în mormânt”. „Adesea nu știm care sunt motivele aridității: poate să depindă de noi înșine, dar și de Dumnezeu, care permite anumite situații ale vieții exterioare sau interioare. Sau, uneori, poate să fie o durere de cap sau o durere de ficat care te împiedică să intri în rugăciune… Maeștri spirituali descriu experiența credinței ca o alternare continuă de timpuri de mângâiere și de dezolare; momente în care totul este ușor, în timp ce altele sunt marcate de o mare greutate… Sunt acele zile cenușii, și există atâtea în viață! Însă pericolul este de a avea inima cenușie… Inima trebuie să fie deschisă și luminoasă, pentru ca să intre lumina Domnului. Și dacă nu intră, trebuie așteptată cu speranță. Dar să nu se închidă în cenușiu.”
În fine, Pontiful a menționat lenea, despre care a spus că este cunoscută ca unul dintre cele șapte păcate capitale pentru că „poate conduce la moartea sufletului”. În succesiunea de entuziasme și descurajări, trebuie „să învățăm să mergem mereu. Adevăratul progres al vieții spirituale nu constă în înmulțirea extazelor, ci în a fi capabili să perseverăm în timpuri dificile: mergi, mergi, mergi… Și dacă ești obosit, oprește-te puțin și apoi mergi din nou. Însă cu perseverență.” Uneori, a spus Papa, ne vom ruga ca Iob, protestând la acțiunea lui Dumnezeu. „Însă, de atâtea ori, și protestul în fața lui Dumnezeu este un mod de a ne ruga… Și noi, care suntem mult mai puțin sfinți și răbdători decât Iob, știm că la sfârșit, la sfârșitul acestui timp de dezolare, în care am înălțat către cer strigăte mute și atâția ‘de ce?’, Dumnezeu ne va răspunde.”
„Să nu uităm rugăciunea lui ‘de ce?’: este rugăciunea pe care o fac copiii când încep să nu înțeleagă lucrurile și psihologii o numesc ‘vârsta de ce-urilor’, deoarece copilul îl întreabă pe tatăl: ‘Tată, de ce…? Tată, de ce…? Tată, de ce…?’ Dar să fim atenți: copilul nu ascultă răspunsul tatălui. Tatăl începe să răspundă și copilul vine cu un alt de ce. Vrea numai să atragă asupra sa privirea tatălui; și când noi ne supărăm puțin pe Dumnezeu și începem să spune niște ‘de ce?’, atragem inima Tatălui nostru spre mizeria noastră, spre dificultatea noastră, spre viața noastră. Dar da, aveți curajul de a-i spune lui Dumnezeu: ‘Dar de ce…?’ Pentru că uneori, puțină supărare face bine, pentru că ne face să trezim acest raport de la fiu la Tată, de la fiică la Tată, pe care noi trebuie să îl avem cu Dumnezeu. Și expresiile noastre mai dure și mai amare El le va aduna cu iubirea unui tată și le va considera ca un act de credință, ca o rugăciune.” Audiența generală s-a încheiat cu recitarea rugăciunii Tatăl nostru și cu binecuvântarea apostolică.