Conferirea Sacramentului Mirului în parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”

24.05.2021, Iași (Catholica) - Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași a trăit o bucurie imensă duminică, 23 mai 2021, pentru că PS Iosif Păuleț a conferit Sacramentul Mirului în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, chiar în ziua de Rusalii, celor 76 de candidați. Pregătirile pentru acest eveniment au început cu doi ani în urmă, iar ele au fost întrerupte de pandemie. Însă aceasta nu a fost o piedică pentru candidați, ci a fost o oportunitate să învețe mai bine și să se pregătească mai temeinic.
Așadar, pregătiți temeinic de preoții din parohie, îmbrăcați de sărbătoare și cu sufletele purificate de harul Sfintei Spovezi, candidații și-au ocupat locul pe scaune, alături de nașii lor și au așteptat plini de emoție primele cuvinte ale Episcopului. Liturghia s-a celebrat afară, la grota Sfintei Fecioare Maria, iar altarul exterior, și nu numai, s-a aranjat cum se cuvine, astfel încât, cu câteva zile în urmă, au fost agățate stegulețe și sute de limbi roșii de foc din hârtie colorată, oferind acel ambient al momentului când ucenicii erau adunați împreună cu Sfânta Fecioară pentru rugăciune, acel moment când Duhul Sfânt a coborât asupra lor sub forma unor limbi de foc.
La începutul acestei sfinte celebrări un reprezentant al candidaților pentru Sfântul Mir a recitat o poezie de bun venit. Apoi, venind timpul predicii, PS Iosif Păuleț a dorit să se asigure de pregătirea riguroasă a candidaților, întrebându-i care sunt cele șapte Sacramente, cine este Duhul Sfânt, care este definiția Mirului și care sunt cele șapte daruri ale Duhului Sfânt. Candidații au răspuns corect, fiind pregătiți așa cum și apostolii s-au pregătit în Cenacol să îl primească pe Duhul Sfânt după cum Isus le-a cerut atunci când s-a înălțat la cer. Prin cuvântul de învățătură, Preasfințitul, referindu-se la cele șapte Sacramente, precum și cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, a vorbit despre semnificația biblică a numărului șapte. De asemenea, a evidențiat necesitatea darurilor Duhului Sfânt în viața creștinului pentru mărturisirea credinței.
Apoi, cu lumânările aprinse în mână, împreună cu toți credincioșii, candidații la Mir și-au reînnoit făgăduințele de la Botez. În sfârșit, a venit și momentul mult așteptat, plin de emoții, cel în care PS Iosif i-a uns pe cei 76 de candidați cu sfânta Crismă. Prin dobândirea Duhului Sfânt devenim martori ai lui Cristos și astfel putem să mărturisim cu tărie credința creștină. Acest lucru i-a îndemnat și Preasfințitul pe cei miruiți încurajându-i să mărturisească celor din jur bucuria trăită astăzi și de acum încolo. Candidații au venit, rând pe rând, în față, însoțiți de nași, iar la întoarcere fiecare a primit câte o eșarfă roșie și o amintire de la acest eveniment important. La Rugăciunea Credincioșilor, cei miruiți au oferit lui Dumnezeu intenții pentru Biserica Sa, pentru preoți, pentru pace, dar și pentru cei triști și asupriți. La Ofertoriu au adus diferite daruri ce au transmis din plin mesajul sărbătorii.
La sfârșitul Liturghiei, părintele paroh Petru Sescu a adus mulțumiri tuturor celor 76 miruiți care s-au prezentat în această frumoasă zi cu sufletul deschis pentru primirea Mirului, familiilor lor, nașilor, preoților colaboratori, surorilor, tinerilor și, în mod special, PS Iosif care l-a oferit pe Duhul Sfânt, prin mâinile sale, acestor candidați. Înainte de binecuvântarea finală o tânără proaspăt miruită a recitat Preasfințitului o poezie. Fie ca pacea, bucuria și statornicia în credință să domnească peste comunitatea noastră și ca acești 76 noi „soldați ai lui Cristos” să fie lumină și speranță pentru lumea de astăzi! (pr. Andrei-Cornel Gherghel și pr. Valerică Ciobanu, pentru Ercis.ro)