Prima Sfântă Împărtășanie în parohia din Lilieci
15.07.2021, Iași (Catholica) - Cu mult entuziasm și plini de emoții, duminică, 11 iulie 2021, un grup de 15 copii din parohia „Sfântul Gheorghe” din Lilieci, județul Bacău, au primit pentru prima dată Sacramentul Euharistiei din mâinile parohului, pr. Sorin Bereș. După o pregătire temeinică și susținuți de părinți disponibili să colaboreze pe acest drum de formare, copiii au fost declarați admiși la întâlnirea cu Isus la Sfântul altar pentru a se dărui ca hrană pentru sufletele purificate prin Sacramentul Pocăinței.
Întreaga comunitate a participat cu bucurie la această sărbătoare plină de har și binecuvântare, iar cuvântul de învățătură de la predica părintelui paroh ne-a insuflat tuturor dorința de a stărui pe drumul credinței, prin ascultarea poruncilor și învățăturilor creștine. Momentul mult așteptat de copii și de părinții acestora s-a desfășurat într-un cadru angelic pregătit de sora Daniela, întregit de cântări alese și rugăciuni rostite cu evlavie, și astfel Isus prezent în Sfântul Sacrament a fost primit în sufletele acestora aducându-le totodată binecuvântări alese.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru marele dar al Sfintei Euharistii și implorăm să reverse bunătatea sa nemărginită asupra copiilor și asupra tuturor credincioșilor parohiei noastre! (Antonina Daviduță pentru Ercis.ro)