„Ecclesiam suam” și „Veritatis splendor”, două enciclice despre dialog și adevăr
10.08.2021, Vatican (Catholica) - „Ecclesiam suam” și „Veritatis splendor”, două enciclice despre dialog și adevăr care poartă data 6 august, sărbătoarea Schimbarea la față a Domnului. Sunt două enciclice scrise de Papa Paul al VI-lea, în 1964, și de Ioan Paul al II-lea, în 1993. Scrise la o distanță de 29 de ani una față de cealaltă, cele două enciclice abordează tema relației dintre Biserică și cultura contemporană – după cum explică într-un articol de fond colegul nostru Sergio Centofanti.
„Ecclesiam suam” este prima enciclică a Papei Paul al VI-lea, care poartă data 6 august 1964, fiind scrisă în timpul Conciliului Vatican II. „Ecclesiam suam” este textul programatic al pontificatului Papei Montini care dorește o Biserică deschisă dialogului cu lumea, pornind de la propria identitate creștină. Este o enciclică a dialogului fondat pe adevăr. „Veritatis splendor” (6 august 1993) este a zecea enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea și intenționează reiterarea punctelor fixe ale doctrinei catolice într-o perioadă de crescând relativism în sfera morală. Este o enciclică despre adevăr fondat pe dialog: cel dintre Isus și tânărul bogat. Textul pornește tocmai de la acest fragment evanghelic (Mt 19, 16-21).
Două enciclice care poartă data 6 august – sărbătoarea Schimbării la față a Domnului: adevărata lumină este Isus, adevăr întrupat care dialoghează cu Moise și Ilie. Este Isus cel care duce la împlinire Legea și Profeții. Papa Paul al VI-lea evidențiază urgența de a duce Evanghelia în lume. „Nu se salvează lumea din afară; asemenea Cuvântului lui Dumnezeu care s-a făcut om, este necesară identificarea, într-o anumită măsură, cu formele de viață ale acelora cărora se dorește ducerea mesajului lui Cristos”, scrie Papa Paul al VI-lea care pune totodată accentul pe necesitatea de a asculta vocea, ba chiar inima omului; de a o înțelege și de a o respecta.
Dialogul – se spune în enciclica „Ecclesiam suam” – nu atenuează adevărul, ci este constituit din „corectitudine, stimă, simpatie, bunătate din partea celor care îl instaurează; exclude condamnarea apriorică, polemica ofensivă și obișnuită. Un alt aspect al dialogului este blândețea și faptul că dialogul „nu este orgolios, nici înțepător, nici ofensiv. Autoritatea sa este intrinsecă prin adevărul pe care îl expune și prin caritatea pe care o răspândește, ceea ce propune nefiind un ordin și nici o impunere. Dialogul este pacific, evită modalitățile violente, și este totodată generos, promovând încrederea și prietenia. Papa Paul al VI-lea evidențiază că prin dialog se descoperă nu doar faptul că sunt diferite căile care conduc la lumina credinței dar și modalitatea de a le face să conveargă spre același obiectiv. Dialogul evanghelic este prezent și în enciclica „Veritatis splendor” a Papei Ioan Paul al II-lea. Tânărul bogat îl caută pe Isus și dialoghează cu el, dar îi apare prea dificil ceea ce i se cere: perfecțiunea în a iubi.
În contextul intensificării relativismului, Papa Ioan Paul al II-lea evidențiază necesitatea apărării adevărurilor creștine în sfera morală și vorbește despre „norme morale universale și imutabile” care, uneori, necesită mare efort și sacrificiu. În acest context – observă – se deschide un dublu spațiu: cel al speranței, cu ajutorul harului divin, și cel al milostivirii lui Dumnezeu în fața slăbiciunii umane. Isus „nu a venit pentru a condamna, ci pentru a ierta, pentru a fi milostiv” și „nici un păcat al omului nu poate șterge milostivirea lui Dumnezeu, și nu poate să împiedice manifestarea întregii sale forțe victorioase, imediat ce o invocăm” (cf „Veritatis splendor”, 118). (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
