O mamă italiancă și-a sacrificat viața pentru copilul ei nenăscut
21.09.2021, Roma (Catholica) - „Riccardo, ești un dar pentru noi.” Acestea sunt cuvintele pe care o mamă italiancă în vârstă de 26 de ani i le-a scris nou-născutului ei în urmă cu 26 de ani. Au fost cuvintele pentru care a fost dispusă să trăiască – și să moară. Pe 30 august, Papa Francisc a avansat cauza de beatificare pentru Maria Cristina Cella Mocellin, care și-a sacrificat viața de dragul copilului ei. Catolicii o compară deja cu o altă sfântă, Sfânta Gianna Beretta Molla, pentru că ambele femei au refuzat tratamentul medical care le-ar fi pus în pericol copiii nenăscuți. După o examinare atentă, Biserica o recunoaște acum pe Maria Cristina ca fiind „venerabilă”, pentru că a dus o viață de trăire eroică a virtuților.
Maria Cristina s-a născut în 1969, într-un oraș numit Cinisello Balsamo, situat lângă Milano. Potrivit publicației La Stampa, a crescut alături de Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret și a slujit ca lideră de tineret și catehetă. A reflectat dacă să intre în viața consacrată pe când era încă adolescentă. „Doamne, arată-mi calea: nu contează dacă mă vrei ca mamă sau călugăriță, ceea ce contează cu adevărat este să fac mereu voia Ta”, scria ea în jurnalul ei spiritual din 1985. Vocația i-a devenit clară atunci când, la 16 ani, l-a cunoscut pe Carlo Moccellin. Era chemată la căsătorie – la căsătoria cu el. Nu a ezitat niciodată în această convingere, chiar și atunci când medicii i-au descoperit un sarcom în piciorul stâng. „Mi-am dat seama că totul este un dar, chiar și boala, pentru că dacă este trăită în cel mai bun mod poate ajuta cu adevărat la creștere”, i-a scris ea lui Carlo în 1988.
A fost tratată medical cu succes și și-a terminat studiile liceale înainte de a se căsători cu Carlo în 1991. În curând au avut doi copii: pe Francesco și Lucia. Îl așteptau pe al treilea, Riccardo, când au aflat de revenirea cancerului. Primul ei gând a fost la băiețelul nenăscut. „Reacția mea a fost să spun iar și iar: «Sunt însărcinată! Sunt însărcinată! Dar, doctore, sunt însărcinată”, a scris ea într-o scrisoare din 1995 către micuțul Riccardo. „M-am luptat cu toate forțele și nu am renunțat la ideea de a te naște, atât de mult încât medicul a înțeles și nu a mai spus nimic.” Maria Cristina a refuzat tratamentele de chimioterapie care ar fi amenințat viața bebelușului nenăscut. În schimb, a așteptat până după ce s-a născut Riccardo, în 1994. Dar în acel moment, cancerul se răspândise deja în plămâni și i-a provocat o suferință imensă. „Cred că Dumnezeu nu ar îngădui durerea dacă nu ar vrea să obțină un bine care este secret și misterios, dar real”, a scris ea. „Cred că într-o zi voi înțelege sensul suferinței mele și îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru aceasta.” A murit pe 22 octombrie 1995, la vârsta de 26 de ani.
Povestea ei – și a copilului ei – supraviețuiește însă. În scrisoarea adresată lui Riccardo, pe care a scris-o cu o lună înainte de a muri, a subliniat frumusețea vieții acestuia. „Dragă Riccardo, trebuie să știi că nu ești în lume întâmplător”, a scris ea la început. „Domnul a dorit nașterea ta, în ciuda tuturor problemelor care au apărut… Când am aflat despre tine, te-am iubit și te-am dorit din toată inima. În acea seară, în mașină, pe drumul de întoarcere de la spital, te-am simțit mișcând pentru prima dată. Parcă spuneai: «Mulțumesc, mamă, că mă iubești!» Și cum să nu te iubim?”, a adăugat ea. „Ești prețios, iar când mă uit la tine și te văd atât de frumos, plin de viață, prietenos, cred că nu există nici o suferință în lume care să nu merite pentru a avea un copil.”
Maria Cristina scria regulat și ținea un jurnal spiritual, potrivit Asociației Prietenii Cristinei, care promovează demnitatea vieții umane în cinstea tinerei. Site-ul asociației include fragmente din jurnalul și din scrisorile ei. „Doamne, te vreau doar pe Tine! Te iubesc doar pe Tine! Te caut doar pe Tine! Ce contează că sufăr în viață, dacă Tu ești după colț, așteptându-mă să îmi dai o bucurie imensă?” Bucuria apare în mod repetat în scrierile ei. „Este motto-ul meu: «Fă totul cu bucurie!»”, a subliniat ea într-o scrisoare adresată lui Carlo în 1985. „Chiar dacă uneori mă costă foarte mult, mai ales când moralul meu este scăzut sau când ‚ți se pare că toate sunt împotriva ta’, cum spui tu, în frumoasa ta scrisoare. Dar, așa cum lumina vine după întuneric, așa după deznădejde redescoperi bucuria.” Această bucurie i-a modelat iubirea pentru Dumnezeu și pentru Carlo. „Nu crezi că este extraordinar?”, l-a întrebat Maria Cristina pe Carlo în 1987. „Dacă noi nu ne-am fi iubit, lumii i-ar fi lipsit ceva ce nimeni altcineva nu i-ar fi putut da.”
Ea a scris și despre iubirea lui Dumnezeu și despre chemarea la desăvârșire. „Devin sfântă în măsura în care mă golesc de tot, în care îndepărtez orice impediment din mintea, inima și viața mea, pentru a mă lăsa să fiu complet pătrunsă de iubirea lui Dumnezeu”, îi sublinia ea lui Carlo în 1990. „Mai concret, înseamnă să trăiești viața de zi cu zi cu mare simplitate, în familie, în studiu, în relația cu tine, Carlo. Locul meu este în simplitate și în ‚rutină’.” În simplitate, ea a găsit miraculosul. În obișnuit, ea a descoperit extraordinarul. În anul în care a murit, a scris într-o altă scrisoare astfel: „Deși sănătatea mea este precară… SUNT FERICITĂ!” Și concluziona: „Mi-e rușine să îi cer Domnului altceva, pentru că pentru noi miracolul este deja aici: dacă El ne iubește și ne iubim unii pe alții, nimic altceva nu mai contează”.
