ÎPS Aurel Percă s-a întâlnit cu Vizitatorul apostolic pentru maroniți
30.09.2021, București (Catholica) - Miercuri, 29 septembrie 2021, ÎPS Aurel Percă a primit vizita Excelenței Sale Michel Aoun, Episcop de Jbeil (Byblos, Liban), Vizitator apostolic pentru maroniți în Bulgaria și România. În cadrul întâlnirii, s-au discutat aspecte privind necesitățile pastorale ale parohiei catolice de rit maronit Sfântul Sharbel Makhluf din Dimieni, Ilfov, parohie teritorială pentru credincioșii de rit maronit din România, care începând cu data de 1 septembrie 2021 va avea un nou paroh: pr. Abdo Bou Daher, numit de ÎPS Aurel Percă, prin decret arhiepiscopal.
Comunitatea catolică de rit maronit din București s-a format în ultimii 30 de ani, iar la început a fost găzduită pentru celebrările duminicale de către Congregația Frații Sf. Ioan și de parohia Preasfânta Inimă a lui Isus, ÎPS Ioan Robu fiind, la acea vreme, Ordinarius pentru creștinii din Orientul Mijlociu prezenți pe teritoriul Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Din 2013, comunitatea are o biserică la Dimieni, Ilfov, dedicată Sf. Sharbel. Din comunitatea parohiei Sf. Sharbel Markluf fac parte credincioși din Liban, Irak, Siria, Palestina, de diferite rituri: maronit, caldeean, greco-catolic, siriac, romano-catolic. Punctul comun care îi reunește este limba arabă. Sfintele Liturghii sunt celebrate în rit maronit, caldeean sau latin.
ÎPS Aurel Percă a efectuat o vizită pastorală în comunitatea de la Dimieni pe data de 30 mai 2021. Cu această ocazie, ÎPS Aurel Percă s-a întâlnit cu membrii consiliului și al comisiilor parohiale, care i-au prezentat pe scurt activitățile și necesitățile parohiei. Parohia Sfântul Sharbel organizează pregătire pentru Prima Sfântă Împărtășanie în arabă, română, franceză și engleză. Cu ajutorul călugărițelor Maicii Tereza (Misionarele Carității) și al călugărilor Maicii Tereza, parohia oferă lunar un prânz pentru săraci, ajută copiii în spitale și familiile în dificultate din Tunari și din câteva parohii din București. În plus, comunitatea ajută familiile încercate din Liban, Irak și Siria.
