Papa Francisc a primit delegația mișcării „Foi et Lumière”
02.10.2021, Vatican (Catholica) - „În timpul acestei pandemii, am amintit de mai multe ori, gândindu-mă la episodul evanghelic al discipolilor în furtună, că suntem cu toții în aceeași barcă. În furtunile prin care trec persoanele și familiile, fiți o mică barcă în care toți pot găsi un loc, cu certitudinea că în aceeași barcă se află Domnul Isus”, a spus Papa Francisc primind sâmbătă, 2 octombrie 2021, o delegație a mișcării internaționale „Credință și Lumină” (Foi et Lumière).
Sfântul Părinte a primit sâmbătă, 2 octombrie a.c., o delegație a mișcării ecleziale „Foi et Lumière”, la 50 de ani de la înființare. Momentul jubiliar al acestei mișcări, a remarcat Sfântul Părinte în discursul său, constituie un prilej de recunoștință pentru darurile primite, dar și o ocazie „pentru a privi spre viitor, la îndatorirea pe care Duhul Sfânt continuă să v-o încredințeze și la roadele pe care Biserica le așteaptă de la Foi et Lumière, în virtutea vocației și a misiunii pe care le-a primit de la Domnul”.
În urmă cu 50 de ani, în cadrul unui pelerinaj la Lourdes la sărbătoarea Paștelui din 1971, un grup de credincioși a organizat participarea la acest pelerinaj a mai multor persoane cu dizabilități mentale, cu rudele și prietenii lor. Din acel moment, sub privirea iubitoare a Fecioarei Maria, a început experiența mișcării „Credință și Lumină”. „Duhul Sfânt”, a spus Papa în discursul său, „a sugerat nașterea unei realități pe care nimeni nu o prevăzuse, a comunităților voastre, în care celebrați bucuria, reconcilierea și comuniunea reciprocă. Lumina și puterea Domnului înviat au dăruit speranță atâtor persoane care se simțeau excluse și respinse, uneori chiar și în Biserică.”
În timpurile noastre, comunitățile „Credință și Lumină” au ajuns pe toate continentele și continuă să ducă un mesaj de iubire și de primire. „Acest mesaj este inima Evangheliei! Ne amintește că orice persoană, și mai ales cea mai mică și vulnerabilă, este iubită de Dumnezeu și are un loc al ei în Biserică și în lume. […] Prezența [comunităților] ‚Credință și Lumină’ a fost și este o profeție, pentru că deseori persoanele cele mai fragile sunt rebutate în această cultură a rebutului, sunt considerate nefolositoare. Profeția voastră este astăzi și mai importantă pentru a combate cultura rebutului și pentru a aminti tuturor că diversitatea este o bogăție și nu trebuie să devină niciodată un motiv de excludere și de discriminare.”
Papa a subliniat mai departe dimensiunea ecumenică a acestei mișcări, din care fac parte creștini catolici, protestanți, anglicani, ortodocși și așa mai departe, aspect care constituie „un semn de comuniune, o sămânță concretă de unitate”. Nu întâmplător, imaginea emblematică a acestei experiențe este o barcă pe o mare agitată, în timp ce soarele răsare din nou dintre nori după furtună. „În timpul acestei pandemii, am amintit de mai multe ori, gândindu-mă la episodul evanghelic al discipolilor în furtună, că suntem cu toții în aceeași barcă. Prin urmare, vă întăresc în angajarea voastră: să fiți, în furtunile prin care trec persoanele și familiile, o mică barcă în care toți pot găsi un loc, cu certitudinea că în aceeași barcă se află Domnul Isus. Soarele credinței și al speranței, care răsare din norii temerilor și incertitudinilor noastre, să vă însoțească mereu pe drumul care vă așteaptă. Domnul să vă binecuvânteze și Fecioara Maria să vă păzească!” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)