Pr. dr. Imre Kiss: Merită să devii preot pentru că noi îl putem da pe Cristos oamenilor
29.10.2021, Timișoara (Catholica) - La mijlocul lunii octombrie un grup de preoți din Dieceza de Timișoara au participat la exerciții spirituale în limba maghiară, la mănăstirea Surorilor Franciscane din Caransebeș. Programul a fost coordonat de pr. dr. Imre Kiss, paroh de Szarvas, Ungaria, profesor de Teologie, membru al Mișcării Focolare, care cu această ocazie a avut bunăvoința de a ne oferi un interviu.
– Dragă părinte Imre, vă rog să vă prezentați cititorilor noștri în câteva cuvinte.
– Am început studiile teologice la Seminarul Teologic din Seghedin și le-am terminat la Seminarul Central din Budapesta, iar în anul 1979 am fost hirotonit preot. Am fost numit capelan la Újszeged, unde am slujit cinci ani, după care am studiat timp de doi ani la Universitatea Gregoriană din Roma și am obținut doctoratul. Revenind în Dieceză, am fost numit spiritual și secretar episcopal. Am fost spiritual timp de cinci ani și în același timp am predat Liturgică la Institutul Teologic. După aceea, în 1992 am fost trimis la parohia Kistelek, dar am continuat să predau Liturgică și Teologie Pastorală la Szeged. A urmat slujirea în parohia Szeged-Tarján, o comunitate dintr-un cartier nou, care îl are ca patron pe Sfântul Gerhard, unde am fost paroh. Am petrecut șapte ani acolo și am avut multe experiențe frumoase în acea comunitate. Atunci Părintele Episcop m-a numit Vicar general, apoi am fost numit la Újszeged, unde anterior am fost capelan timp de cinci ani, iar apoi paroh timp de doisprezece ani. De aici m-am mutat în orașul Loppiano, în Toscana, unul dintre centrele Mișcării Focolare. Am slujit acolo șase ani și jumătate, după care m-am întors acasă și am fost numit în județul Békés, la Szarvas, ca paroh.
– Cum și când v-ați alăturat Mișcării Focolare?
– Am intrat în contact cu această mișcare spirituală după hirotonire, în anul 1980, printr-un preot din partea căruia am simțit o iubire foarte profundă, sinceră, frățească; a fost o mare bucurie să fiu ascultat, acceptat, ajutat. Odată m-a întrebat dacă aș vrea să citesc Cuvântul Vieții. Întotdeauna mi-a plăcut să interpretez și să trăiesc Cuvântul. Mai târziu m-a invitat la o întâlnire de o zi numită giornata, la care au participat aprox. 40-45 de tineri și adulți, atmosfera fiind fantastică. Am simțit că aici îmi este locul. Am cunoscut mai târziu comunitatea preoților focolarini. Aproximativ 15-25 de preoți au trăit în această spiritualitate, ne-am întâlnit în fiecare lună, vizitându-i și pe acei confrați care aveau nevoie de sprijin pentru că în iubirea reciprocă este și Isus. Spiritualitatea mișcării a făcut, mai târziu, ca adevărurile teologice să devină mai vii și mai familiare. De asemenea, mi-a reînnoit și activitatea pastorală. Această comunitate preoțească este importantă pentru noi, nu doar pentru că ne întâlnim, ci și pentru că încercăm să ne susținem unii pe alții, în mai multe feluri: financiar, spiritual, fiind gata să ușurăm, să ducem povara celuilalt. Pentru noi înseamnă foarte mult că nu ne luptăm singuri. Isus nu i-a chemat pe apostoli la o viață de pustnici, ci la o viață în comunitate, iar aceasta aici o putem experimenta.
– Ce motto v-ați ales când ați fost hirotonit preot și cum ați reușit să slujiți în acest spirit?
– Motto-ul meu este: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga!” (Mt 6,33). De exemplu, era nevoie de o casă comunitară în Szeged-Tarján. Cu ajutorul primăriei socialiste de atunci și ai susținătorilor din țară și din străinătate, construcția a fost finalizată. Dacă încerc să caut Împărăția lui Dumnezeu, caut voia lui Dumnezeu, Providența Divină îmi va da ceea ce am nevoie. A-l pune pe Dumnezeu pe primul loc înseamnă adesea convertire și pentru mine. Să nu fie doar o frază a Evangheliei pe care îmi place să o repet sau să o citez, ci să îmi pătrundă toată viața. Am avut experiențe care au confirmat că Dumnezeu nu poate fi depășit în generozitate. Dacă dau totul, și Dumnezeu dă totul. Acest lucru de multe ori am experimentat în pastorație. Am fost ghidat de acest motto chiar și atunci când ceva nu mergea bine și când m-am întors la el, aveam soluția: Dumnezeu va avea grijă de asta.
– În acest an ați condus exercițiile spirituale în limba maghiară pentru un grup de preoți din Dieceza de Timișoara. Iar acasă predați și la Institutul Teologic. Cum vedeți provocările cu care se confruntă preoții noștri astăzi?
– Construirea relațiilor interumane, fraterne este foarte importantă, preotul trebuie să fie un om al relațiilor. Părintele László Szegedi a spus odată că cuvântul cheie în pastorația de astăzi este prietenia: să îi facem prieteni pe credincioși. Nu de noi trebuie să se apropie, ci de Isus pentru că toți suntem prietenii Lui. Văd că preoților tineri de multe ori le este frică să construiască relații. Trebuie să îndrăznești să te adresezi, să vizitezi, să inviți oamenii. Este foarte important. Preoții tineri de multe ori nu au experiență reală a comunității și este foarte greu să ne așteptăm să construiască comunitate dacă ei înșiși nu au experimentat ascetismul și mistica în comunități. Pregătirea teoretică la instituțiile teologice maghiare este foarte serioasă și bună, chiar și la nivel european se poate spune că este bună, dar este foarte teoretică. Și aici eșuează mulți tineri preoți, care deseori spun că: la Teologie nu m-au pregătit pentru așa ceva. De exemplu, să găsești colaboratori sau angajați buni pe care să îi educi și să îi formezi și care astfel vor deveni frații și partenerii tăi la locul de muncă. Nu numai priceperea, competența sau abnegația sunt importante, ci și faptul că pentru ei construirea Împărăției lui Dumnezeu și Biserica să fie cel mai important.
– În Dieceza de Timișoara, credincioșii catolici sunt minoritari din punct de vedere etno-lingvistic și religios, iar majoritatea preoților trebuie să meargă în multe filiale pe lângă parohie. În astfel de circumstanțe, cum vedeți construirea comunității, la ce ar trebui să fie mai atent preotul?
– Aceasta este o provocare foarte mare. Mai presus de toate, am un respect sincer pentru confrații de aici, care în această slujire deloc ușoară, unde au comunități multietnice, multilingvistice, multiculturale, slujesc cu onestitate încercând să „fie totul pentru toți” și încercând să câștige cât mai mulți credincioși pentru Cristos. Sarcina preotului este de a ajuta construirea unei relații fraterne între diferitele comunități. Știu că există o experiență pozitivă în Dieceza de Timișoara, unde diferitele naționalități trăiesc în pace și se acceptă reciproc. Credința și în acest sens este un sprijin. Poate că ar fi bine să se găsească colaboratori printre credincioșii de diferite naționalități, care să îl ajute pe preot să observe nevoile comunității respective.
– Procesul sinodal: cum credeți că ar putea deveni o resursă spirituală pentru preoții?
– Acest proces abia a început, abia începem să înțelegem. Să existe apropiere, unitate între Episcop, preoți și credincioșii laici, să avem mai multă încredere unii în alții, să descoperim că suntem poporul lui Dumnezeu, să formăm o comunitate, și ceea ce a subliniat deja Conciliul Vatican II, că ar trebui să trăim în dialog – eu așa văd drumul sinodal. Să nu ne certăm, ci să ne ascultăm unul pe celălalt, să încercăm să îl înțelegem și să găsim împreună o soluție. Nu este suficient ca Episcopul să trăiască o viață de sfințenie, el are nevoie și de experiența preoților care slujesc în comunitățile locale și de viziunea și părerea credincioșilor laici. Cred că parcursul sinodal va forma o Biserică cu un spirit mai frățesc, în care competențele și responsabilitățile nu sunt date la o parte, dar unde vom înțelege mai bine ceea ce spune Sfântul Apostol Paul că „tot așa noi, care suntem mulți, suntem un singur trup în Cristos și membre unii altora”.
– Pr. Imre, ce le spuneți preoților tineri: de ce să aleagă această vocație astăzi?
– Pentru că un cântec binecunoscut spune că lumea are nevoie de Cristos. Lumea este înfometată de speranță, dragoste, lumină, valori adevărate și cred că noi preoții, suntem cei cărora li s-a încredințat Evanghelia. Iar una dintre îndatoririle noastre principale este să vestim Cuvântul lui Dumnezeu; noi putem oferi oamenilor speranță și bucurie. Merită să devii preot în primul rând pentru că noi îl putem da pe Cristos oamenilor. (Interviu realizat de biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara)
