Michael Hesemann: Maria din Nazaret: locurile, timpurile și persoanele din viața sa

09.11.2021, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut de curând cartea: Maria din Nazaret: locurile, timpurile și persoanele din viața sa, scrisă de Michael Hesemann și tradusă în limba română de pr. dr. George M. Nicoară și Daniel Hrișcă. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 370 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei. Iată o prezentare a cărții din chiar cuvintele autorului ei.

A scrie despre Maria este o provocare cu multe obstacole. Sarcina autorului ar fi înlesnită doar dacă cea mai fascinantă și, în același timp, cea mai misterioasă femeie din istorie ar fi redusă la nivelul unei simple tinere din mediul rural al satului numit Nazaret. În acest caz, folosindu-ne de descoperirile arheologice referitoare la condițiile de viață ale locuitorilor din Galileea și adăugând o doză potrivită de romantism social, am obține deja rezultatul dorit: imaginea unei adolescente tipice pentru timpul respectiv, crescută într-un sat, puțin naivă, însă cu siguranță foarte religioasă, probabil analfabetă, și în a cărei cotidianitate visătoare apare neașteptat supranaturalul sau, cel puțin, o sarcină nedorită.

Evident, trebuie să înfrumusețăm puțin această imagine cu anumite particularități, pentru ca ea să reziste la confruntarea cu Maria din Evanghelii. La urma urmei, aici ea este prezentată ca descendentă din dinastia regală davidică, așadar, ca membru al unei familii nobile decăzute, cu o lungă tradiție în spate. Mai mult, printre rudele sale o întâlnim pe soția unui preot al templului, ce pare să fi făcut deja în tinerețea sa un vot de castitate, lucru mai degrabă neobișnuit pentru o fată evreică, și deținuse o cunoaștere extraordinar de bună a Sfintei Scripturi, fapt despre care Magnificat este o mărturie impresionantă. În mod firesc, dacă toate acestea i se atribuie, după cum se întâmplă astăzi în mod intenționat, față de fantezia vivace a evangheliștilor, întreaga operațiune se dovedește a fi în mod hotărât mai simplă.

Însă cine o coboară pe mamă, în acest mod, îl degradează și pe Fiu. Este un adevăr cert și s-a demonstrat în orice timp că Dumnezeu „îi înalță pe cei umili”, după cum ascultăm în Luca, din gura Mariei (Lc 1,52). Totuși, aceasta nu ne obligă la vreo concluzie predeterminată despre biografia și poziția socială a Fecioarei din Nazaret. Desigur, însăși Maica lui Dumnezeu i-a ales în mod repetat pe simplii țărani – de la Bernadeta Soubirous la păstorașii din Fatima – pentru a-i transmite Bisericii sale mesaje profetice. Însă, pentru această misiune, trebuie să se folosească de „canale” care sunt și deosebit de pure și limpezi din punct de vedere intelectual. Un lucru cu totul diferit a fost, în schimb, cel mai mare mister al istoriei mondiale, întruparea lui Dumnezeu! Dacă deja profeții biblici au avut nevoie de o purificare interioară pentru a-l vedea pe Dumnezeu, dacă doar marelui preot îi era permis să se apropie de „arca alianței”, cu atât mai aleasă trebuia să fie tânăra femeie pe care însuși Dumnezeu a ales-o să fie timp de nouă luni locuința sa pe pământ, ca „arcă a alianței”.

Fiecare biografie istorică se bazează, în primul rând, pe unele surse privilegiate prin apropierea lor cronologică. În cazul Mariei, este vorba despre Evanghelii și Faptele Apostolilor, a căror redactare se situează în primele două sau trei decenii de la adormirea ei. Totuși, informațiile pe care le putem prelua sunt limitate, dat fiind faptul că interesul lor de bază este rezervat de bună seamă lui Isus și apostolilor. Există un alt grupaj de surse, cel puțin cu un secol mai târziu, care este numit apocrife („ascuns”, nerecunoscut de Biserică). Originea cea mai recentă a acestor texte nu trebuie să ne preocupe, dacă ne gândim că, pentru biografiile unor filosofi greci, noi acceptăm chiar surse care ajung până la câteva secole după moartea lor. Tacitus și Suetonius, autorii primelor biografii despre împăratul Augustus, au scris la începutul secolul al II-lea. Iosif Flaviu, sursa noastră principală despre Irod cel Mare, își compune opera după un secol de la urcarea lui pe tron. Dat fiind faptul că deseori în Antichitate multe lucruri erau transferate oral în primă fază și numai ulterior erau transcrise pe pergament sau papirus, o anumită distanță temporală era o regulă. Pe de altă parte, exista tendința, chiar în interiorul creștinismului, să se compună texte edificatoare, pline de înfrumusețări imaginare. Chiar și cea mai veche și venerabilă tradiție, chiar și cea mai frumoasă legendă, poate avea un nucleu de adevăr istoric, cu tot respectul susținătorilor moderni ai „demitizării”. Este necesar, așadar, să se caute aducerea la lumină a acestui nucleu de adevăr, cu toate că uneori este vorba despre o muncă obositoare. Pentru a o îndeplini trebuie să ne întrebăm, înainte de toate, dacă și în ce măsură una sau alta dintre aceste surse conține informații verificabile din punct de vedere istoric sau arheologic.

Este posibil ca lucrurile să fi fost, cel puțin în parte, așa cum sunt prezentate? Scenariul descris poate corespunde Iudeei celui de-al doilea templu? Manuscrisele de la Marea Moartă, cu toate că uneori pot fi supraevaluate, ne prezintă cel puțin un cadru autentic și contemporan al religiozității iudaice din perioada de trecere dintre cele două Testamente și pot să fie luate în considerare ca termen de comparație în diverse chestiuni. Faptul că textele apocrife mai sus menționate provin în mare măsură dintr-un context în care erau încă în viață rude apropiate ale lui Isus și ale Maicii Domnului le face și mai interesante. Unind datele lor cu cele din Evanghelii și din cercetările arheologice, se obține un cadru coerent, care corespunde din punct de vedere cronologic și cultural contextului Mariei, fără a fi necesar să se pună în discuție ceea ce s-a petrecut atunci în mod extraordinar, pentru că nu avem niciun drept. Faptul că intervenția lui Dumnezeu în istorie poate să meargă dincolo de limitele cotidianității noastre și chiar dincolo de legile naturale este un element fundamental al credinței creștine și nu poate fi negat de explicații raționaliste precipitate. Totuși, înainte de a trece la studiul aprofundat al acestor surse antice, ne așezăm pe urmele unei persoane. Nu vom căuta să întâlnim altceva decât chipul însuși al Mariei, imaginea ei învăluită de mister, pentru a putea înțelege cu ajutorul ei perioada istorică ce ne-a adus mântuirea.