Editura ARCB la Târgul Internațional Gaudeamus – ediție exclusiv online
13.11.2021, București (Catholica) - Ca în fiecare an, Editura ARCB va fi prezentă la Târgul Internațional „Gaudeamus – Carte de învățătură” care va avea loc între 17 și 21 noiembrie 2021. A 28-a ediție a târgului se va ține exclusiv online, la fel ca și anul trecut. Standurile virtuale ale editurilor vor putea fi vizitate online la adresa www.gaudeamus.ro, iar lansările de carte și celelalte evenimente editoriale vor fi difuzate online la aceeași adresă, precum și pe pagina de Facebook a târgului.
În 2021, Editura ARCB a publicat peste 25 de titluri, dintre care cele mai multe vor fi prezentate în cadrul a patru sesiuni de lansare de carte, conform programului alăturat. Pe toată durata târgului, Editura ARCB în parteneriat cu Librăria Sf. Iosif acordă un discount de 20% la toate titlurile editurii. Online vor avea loc patru momente de prezentare. Primul este intitulat „Ediție specială Papa Francisc”, fiind programat pentru miercuri, 17 noiembrie, între 11:00 și 11:30, invitați fiind Mihaela Voicu și Liana Gehl, iar moderator pr. Andrei Dumitrescu. Cărțile ce vor fi prezentare sunt: Papa Francisc, „Diferiți și uniți. Com-unic, deci sunt”; Papa Francisc în dialog cu Marco Pozza, „Crezul. O reflecție inedită asupra rădăcinilor credinței noastre”; Papa Francisc, „Puterea speranței. Gânduri în vreme de pandemie”; respectiv Papa Francisc și prietenii săi, „Din înțelepciunea vârstelor”.
A doua zi este programat, între 11:00 și 11:35 evenimentul „Dimensiuni pastorale”, prezentat de pr. Andrei Dumitrescu, fr. Dan Suciu și Liana Gehl. Iată titlurile ce vor fi prezentare cu această ocazie: „Vademecum: pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune. Document pregătitor pentru Sinodul despre sinodalitate”; ÎPS Aurel Percă, „Confesorii nu se improvizează! Confesorul și Sacramentul Penitenței în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii”; Gianfranco Girotti, „Amoris laetitia. Importanța conștiinței, a discernământului și rolul confesorului”; Jean-Marie Gueullette, „Viața din belșug”; Novello Pederzini, „Liturghia este totul! Ritual și semnificații esențiale”; pr. Emil Moraru, „Cateheza astăzi: Necesități și tendințe. Spre o cateheză de astăzi pentru Biserica de mâine”; „Sfânta Liturghie. Catehezele Papei Francisc”; pr. Constantin Necula și pr. Eugen Răchiteanu, „Infinita frumusețe. Itinerariu estetic și artistic”; pr. Eugen Răchiteanu, „Infinita frumusețe. Cina Domnului: perspective estetice și artistice”; respectiv Ionel Bordea, „Poezii”.
Vineri, 19 noiembrie, între 11:00 și 11.30 va avea loc cel de-al treilea eveniment: „Istorie și identitate”, prezentat de pr. Andrei Dumitrescu și Liana Gehl. Cărțile prezentate vor fi: Dănuț Doboș, Luc Verly, Iulia Cojocariu, „Figuri ilustre din istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București”; PS Cornel Damian (coord.), „Rămâneți înrădăcinați și întemeiați în iubire! Studii și articole în onoarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, cu ocazia aniversării a 70 de ani de viață”; Dănuț Doboș, „Istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București, vol. I (1883-1954)”; și revista „Pro Memoria”. În fine, ultimul eveniment online, „Creștinii mileniului III – și nu numai” va fi a doua zi, între 10:00 și 11:00, avându-i ca invitați pe pr. Tarciziu-Hristofor Șerban, Monica Broșteanu, Francisca Băltăceanu, Claudia Stan și pr. Marius Taloș, iar ca moderatori pe pr. Andrei Dumitrescu și Liana Gehl. Vor fi prezentate cărțile: pr. Tarciziu-Hristofor Șerban, „Viața împlinită (Romani 9-16)”; Andrea Mandonico, „Dumnezeul meu, cât ești de bun! Viața și mesajul lui Charles de Foucauld”; Nicola Gori, „Un informatician în Rai. Biografia Fericitului Carlo Acutis”; Jennifer Fulwiler, „Altceva decât Dumnezeu. Cum am căutat cu înfrigurare fericirea și am găsit-o din greșeală”.
