Interviu cu pr. Mihai Marina, noul rector al Misiunii Greco Catolice din Paris
17.12.2021, Paris (Catholica) - Părintele Mihai Marina este originar din Sarasău, Maramureș, absolvent al Facultății de Teologie „Episcop Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. A încheiat studiile de masterat în cadrul Științelor ecleziastice Orientale la Institutul Pontifical Oriental din Roma. A urmat, de asemenea, masteratul la Institutul Superior de Pastorală Catehetică, în cadrul Institutului Catolic din Paris, activând în Misiunea Greco-Catolică Română „Sf. Gheorghe” din Paris din anul 2014. Pe data de 12 decembrie 2021, pr. Marina a fost instalat, de către Mons. Pascal Gollnisch, Vicarul Ordinariatului pentru Catolicii Orientali, paroh al parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris și totodată rector al Misiunii Greco Catolice din Paris. Am vorbit cu părintele pentru a afla cum a primit vestea și cum își propune să își îndeplinească misiunea de a activa în parohia în care foarte mulți credincioși sunt originari tocmai din Eparhia de Maramureș.
– Lăudat să fie Isus! Părinte, activați ca preot la Paris de 7 ani. Se poate spune că sunteți deja obișnuit…
– În veci, Amin. Într-adevăr, am ajuns la Paris în anul 2014, diacon fiind, iar mai pe urmă, începând cu luna august a anului 2015, am activat ca preot. Cunosc bine parohia și mai ales credincioșii pe care i-am întâlnit de-a lungul acestor ani; am avut ocazia să ne cunoaștem și rugându-ne împreună să ne întărim reciproc în credință.
– Cum ați primit vestea numirii ca paroh în capitala Franței? Până în urmă cu 2 ani, ați slujit parohia împreună cu actualul Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Preasfințitul Cristian Crișan.
– Cu bucurie și entuziasm dar și cu dorința de a duce mai departe ceea ce au început predecesorii mei. Cu Preasfințitul Cristian am slujit împreună aproximativ 6 ani în această parohie, fapt care mi-a permis să dobândesc o oarecare experiență despre felul cum funcționează o parohie în diaspora în general și în Franța în mod particular, întrucât modul de organizare este diferit față de alte țări europene. Vestea numirii m-a făcut totodată să îmi aduc aminte de Cuvântul Domnului către profetul Isaia din capitolul 43.1-2, pe care le-am scris și pe iconița de amintire a hirotonirii mele întru preoție: „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu tu ești. Când vei trece prin ape, eu voi fi cu tine, prin râuri, ele nu te vor înghiți”. Încrezător în Bunul Dumnezeu i-am spus din nou, ca și la începutul vocației,¬¬ „Doamne primește-mă așa cum sunt și fă din mine ceea ce vrei”.
– Care a fost reacția credincioșilor parohiei, care provin, în mare parte, din Eparhia de Maramureș, zona Țării Oașului?
– Cred că cei mai îndreptățiți să vă răspundă la această întrebare sunt dânșii, însă m-au lăsat să înțeleg că și ei se bucură să fie alături de mine, precum și pentru mine este o bucurie să le fiu alături. Faptul ca provin din Eparhia de Maramureș este pentru credincioșii noștri un motiv în plus de încântare. Mi-au mărturisit-o nu o dată. Aș spune că este un semn vizibil al faptului ca Biserica si Eparhia lor îi însoțește chiar și în acest exod, nu de puține ori dureros, înspre lumea occidentală. Credincioșii parohiei noastre provin în proporție de 90% din Eparhia de Maramureș, din frumoasa Țară a Oașului și a Maramureșului. Însă avem familii și din zone precum: Oradea, Cluj, Târgu Mureș… important este că toți se bucură de a se putea regăsi împreună pentru a-l lăuda pe Dumnezeu.
– Preot din Maramureș, credincioși majoritari din Eparhia de Maramureș. Vă simțiți acasă la Paris?
– Fără nici o ezitare aș răspunde, DA. Desigur, răspunsul meu este atât de categoric și grație faptului că am avut suficient timp la dispoziție pentru a mă obișnui, a împăca spiritul culturii maramureșene cu cel al metropolei pariziene. Însă spiritul care predomină în parohia noastră este cel cunoscut de mine de pe vremea când eram tânăr prunc; o lume a oamenilor simpli care caută în Dumnezeu un sprijin și o hrană sufletească, căci majoritatea sunt fideli sacramentelor. O realitate totodată modernă dar în care, mărturisesc cu bucurie, s-a păstrat gustul rugăciunii și setea inimii după Dumnezeu. Nu e puțin lucru, căci în societatea lumii de azi, în miezul prosperității, omul este adesea lovit de o amnezie spirituală și se abate cu ușurință de la drumul sfințeniei. Ori faptul că suntem o comunitate bine închegată permite o și mai bună păstrare vie a memoriei, a obiceiurilor spirituale sănătoase ce se transmit din generație în generație. În felul acesta ne întărim reciproc și protejându-ne de cel rău, încercăm să ținem calea lui Dumnezeu.
– Cum ați caracteriza parohia „Sfântul Gheorghe” din Paris?
– Parohia de la Paris chiar anul acesta sărbătorește 75 de ani de la fondarea ei de către Mons. Gheorghe Surdu. Din punct de vedere canonic, parohia este una personală, adică toți credincioșii greco-catolici care se află pe teritoriul Franței aparțin de ea. Teritoriul ei se întinde pe toată Franța însă marea majoritate a credincioșilor se află în periferia Parisului, de aceea și activitatea noastră se concentrează în această zonă. Dacă ar trebui să fac o descriere, pe lângă cele amintite mai devreme, aș zice că este o parohie dinamică, cu multe familii tinere, mulți copii, tineri care sunt apropiați de biserică. Aceasta este bogăția noastră cea mai mare.
– Ce vă propuneți pentru perioada care urmează, ca paroh?
– Duminică 12 decembrie 2021 când am fost instalat Paroh și Rector al Misiunii Greco-Catolice din Paris, Mons. Pascal Gollnisch care este Vicarul Ordinariatului pentru Orientalii Catolici, prin ritualul de instalare m-a îndemnat: „Să fiu atent ca gustul rugăciunii să fie întreținut în această parohie”. Acest îndemn a vibrat profund în atenția și inima mea. L-am luat și ca pe un imbold venit din partea Spiritului Sfânt și îmi voi da toată silința să îl împlinesc în toate. Tot ceea ce vom reuși să facem împreună să fie însuflețit de rugăciune. De aceea, ca și până acum, nu o să lipsească pelerinajele care au meritul de a suda comunitatea și de a o ajuta să transmită credința generațiilor viitoare. O atenție deosebită o voi acorda în continuare practicii sacramentale, îndeosebi sacramentului Spovedaniei și al Împărtășaniei cu Sfânta Euharistie. Dar cred că se impune și un efort mai susținut de aprofundare catehetică asupra Sfintelor Taine în general și o conștientizare mai atentă a valorii spirituale a acestora de către credincioși.
– Urmează Sărbătoarea Nașterii Domnului. Cum vă pregătiți? Cum trăiește Crăciunul o parohie românească în occident?
– Tonul pregătirii pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului îl dă intrarea în Postul Crăciunului. Un timp de pregătire sufletească celebrat în mod solemn prin liturgia Bisericii și intensificat prin sacrificiul individual și efortul comunitar de a veni în ajutorul unei case de copii din România. Așadar aceasta este o acțiune comună, însă una care se construiește pe baza unei jertfe personale pe care credinciosul și-o alege după puteri și după măsura dragostei. În felul acesta, prin solidaritatea noastră față de ceilalți, vrem să mărturisim solidaritatea lui Dumnezeu față de noi. Prin puținul nostru bine, vrem a aminti marele bine pe care Dumnezeu ni-l face venind să locuiască în lume și în sufletele noastre. Pe de altă parte, aș spune că Sărbătoarea Crăciunului se trăiește cu dorul de locurile natale și de cei dragi. Parohia încearcă, prin celebrarea liturgică și prin colindul tradițional, să aline dorul acesta și să păstreze spiritul autentic al sărbătorii.
– Mulțumim frumos, părinte și vă urăm sărbători binecuvântate, mult spor la muncă și multe haruri de la Dumnezeu pentru a vă putea îndeplini bine misiunea încredințată! (Talida Trifoi – biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)
