Papa Francisc: Să cerem lui Isus pentru Crăciun harul micimii

25.12.2021, Vatican (Catholica) - Nașterea lui Isus în Betleem apare în Evanghelii în note contrastante: pe de o parte cântări îngerești, pe de altă parte un prunc sărac. Acest lucru a fost subliniat de Papa Francisc la predica din noaptea de Crăciun, la care au participat, în Bazilica San Pietro, cca 1.500 de persoane. Evangheliile „relatează nașterea lui Isus începând de la Cezar August, care face recensământul întregului pământ: îl arată pe primul împărat în măreția sa. Dar, imediat după aceea, ne duce la Betleem, unde nu este nimic mare: numai un copil sărac înfășat, cu niște păstori în jur. Și acolo este Dumnezeu, în micime. Iată mesajul: Dumnezeu nu merge pe măreție, ci se coboară în micime. Micimea este calea pe care a ales-o pentru a ajunge la noi, pentru a ne atinge inima, pentru a ne salva și a ne duce din nou la ceea ce contează.”

Aceeași idee a contrastului a ilustrat-o și cu următoarele observații: „Cel care îmbrățișează universul are nevoie să fie ținut în brațe. El, care a făcut soarele, trebuie să fie încălzit. Duioșia în persoană are nevoie să fie dezmierdat. Iubirea infinită are o inimă minusculă, care emite bătăi ușoare. Cuvântul veșnic este prunc, adică incapabil să vorbească. Pâinea vieții trebuie să fie hrănit. Creatorul lumii este fără locuință. Astăzi totul se răstoarnă: Dumnezeu vine în lumea mică. Măreția sa se oferă în micime”, a spus Sfântul Părinte, reluând ceea ce a fost laitmotivul predicii – micimea. Și tot contrast a văzut între atitudinea noastră și cea a lui Dumnezeu: „El se face mic în ochii lumii și noi continuăm să căutăm măreția conform lumii, eventual chiar în numele Său. Dumnezeu se înjosește și noi vrem să urcăm pe piedestal. Cel Preaînalt indică umilința și noi pretindem să apărem. Dumnezeu merge în căutarea păstorilor, a celor invizibili; noi căutăm vizibilitate, să ne arătăm. Isus se naște pentru a sluji și noi petrecem anii pentru a urmări succesul. Dumnezeu nu caută forță și putere, cere duioșie și micime interioară.”

De aici mesajul esențial către credincioși al predicii papale: „Iată ce anume să cerem lui Isus pentru Crăciun: harul micimii. ‚Doamne, învață-ne să iubim micimea. Ajută-ne să înțelegem că este calea pentru adevărata măreție.’” Și Pontiful a explicat ce înseamnă concret a merge pe calea micimii: „În primul rând înseamnă a crede că Dumnezeu vrea să vină în lucrurile mici ale vieții noastre, vrea să locuiască în realitățile zilnice, în gesturile simple pe care le facem acasă, în familie, la școală, la locul de muncă. În trăirea noastră obișnuită vrea să realizeze lucruri extraordinare. Și este un mesaj de mare speranță: Isus ne invită să valorizăm și să redescoperim lucrurile mici ale vieții. Dacă el este cu noi acolo, ce anume ne lipsește? Așadar, să lăsăm în urmă regretele pentru măreția pe care nu o avem. Să renunțăm la plângeri și la strâmbături, la aviditatea care ne lasă nesatisfăcuți! Micimea, uimirea acelui prunc mic: acesta este mesajul.”

Dar este și mai mult. Isus nu dorește să vină numai în lucrurile mici ale vieții noastre, ci și în micimea noastră: în faptul că ne simțim slabi, fragili, nepotriviți, eventual chiar greșitori. Soră și frate, dacă, precum la Betleem, întunericul nopții te înconjoară, dacă observi în jurul tău o indiferență rece, dacă rănile pe care le porți înăuntru strigă: „Contezi puțin, nu valorezi nimic, nu vei fi niciodată iubit așa cum vrei”, în această noapte, dacă tu simți asta, Dumnezeu răspunde și îți spune: „Te iubesc așa cum ești. Micimea ta nu mă înspăimântă, fragilitățile tale nu mă neliniștesc. M-am făcut mic pentru tine. Pentru a fi Dumnezeul tău am devenit fratele tău. Frate iubit, soră iubită, nu-ți fie frică de mine, ci regăsește în mine măreția ta. Sunt aproape de tine și numai asta îți cer: încrede-te în mine și deschide-mi inima”.

A primi micimea înseamnă încă un lucru: a-l îmbrățișa pe Isus în cei mici de astăzi. Adică a-l iubi în cei din urmă, a-l sluji în cei săraci. Ei sunt cei mai asemănători cu Isus, născut sărac. Și în ei el vrea să fie onorat. În această noapte de iubire o unică teamă să ne asalteze: să iubim iubirea lui Dumnezeu, să-l rănim disprețuindu-i pe cei săraci cu indiferența noastră. Sunt predilecții lui Isus, care ne vor primi într-o zi în cer. O poetă a scris: „Cine nu a găsit cerul aici pe pământ nu-l va avea acolo sus” (E. Dickinson, Poems, P96-17). Să nu pierdem din vedere cerul, să ne îngrijim de Isus acum, mângâindu-l în cei nevoiași, pentru că s-a identificat în ei.

Papa și-a încheiat predica spunând: „Frați și surori, să pornim la drum, pentru că viața este un pelerinaj. Să ne ridicăm, să ne trezim pentru că în această noapte s-a aprins o lumină. Este o lumină blândă și ne amintește că în micimea noastră suntem fii iubiți, fii ai luminii. Frați și surori, să ne bucurăm împreună, pentru că nimeni nu va stinge vreodată această lumină, lumina lui Isus, care din această noapte strălucește în lume.”