Interviu cu Papa Francisc despre tema paternității (I)
14.01.2022, Vatican (Catholica) - Anul special despre Sfântul Iosif s-a încheiat la 8 decembrie, dar atenția și iubirea Papei Francisc față de acest sfânt nu s-au încheiat și chiar se dezvoltă ulterior cu catehezele pe care, din 17 noiembrie, le centrează pe figura patronului Bisericii Universale. Din partea noastră, „L’Osservatore Romano” a publicat o rubrică lunară, de-a lungul întregului an 2021 și reluată și de site-ul Vatican News, despre Patris corde, dedicând fiecare număr unui capitol din scrisoarea apostolică despre Sfântul Iosif. Această rubrică, în care s-a vorbit despre tați dar și despre copii și despre mame în dialog ideal cu soțul Mariei, a trezit în noi dorința de a putea discuta cu Papa despre tema paternității în cele mai diferite fațete, provocări și complexități ale sale. A rezultat acest interviu – din care vă oferim prima parte – în care Papa Francisc răspunde la întrebările noastre arătând toată iubirea sa față de familie, apropierea sa față de cei care experimentează suferința și îmbrățișarea Bisericii față de tații și mamele care astăzi trebuie să înfrunte mii de dificultăți pentru a da un viitor copiilor lor.
– Sfinte Părinte, dumneavoastră ați convocat un an special dedicat Sfântului Iosif, ați scris o scrisoare, „Patris corde”, și desfășurați un ciclu de cateheze dedicate toate figurii sale. Ce reprezintă Sfântul Iosif pentru dumneavoastră?
– Nu am ascuns niciodată sintonia pe care o simt față de figura Sfântului Iosif. Cred că aceasta vine din copilăria mea, din formarea mea. Dintotdeauna am cultivat o devoțiune specială față de Sfântul Iosif, deoarece eu cred că figura sa reprezintă, în manieră frumoasă și specială, ce anume ar trebui să fie credința creștină pentru fiecare dintre noi. De fapt, Iosif este un om normal și sfințenia sa constă tocmai în faptul de a se fi făcut sfânt prin circumstanțele frumoase și urâte pe care a trebuit să le trăiască și să le înfrunte. Însă nu putem ascunde nici faptul că pe Sfântul Iosif îl găsim în Evanghelie, mai ales în relatările lui Matei și a lui Luca, drept un protagonist important al începuturilor istoriei mântuirii. De fapt, evenimentele de la nașterea lui Isus au fost evenimente dificile, pline de obstacole, de probleme, de persecuții, de întuneric, și Dumnezeu, pentru a veni în întâmpinarea Fiului Său care se năștea în lume, îi pune alături de El pe Maria și pe Iosif.
Dacă Maria este cea care l-a adus pe lume pe Cuvântul făcut trup, Iosif este cel care l-a apărat, care l-a ocrotit, care l-a hrănit, care l-a crescut. În el am putea spune că este omul timpurilor dificile, omul concret, omul care știe să-și asume responsabilitatea. În acest sens, în Sfântul Iosif se unesc două caracteristici. Pe de o parte spiritualitatea sa marcată care este tradusă în Evanghelie prin relatările viselor; aceste relatări mărturisesc capacitatea lui Iosif de a ști să-l asculte pe Dumnezeu care vorbește inimii sale. Numai o persoană care se roagă, care are o viață spirituală intensă, poate avea și capacitatea de a ști să distingă glasul lui Dumnezeu în mijlocul multelor glasuri care locuiesc în noi. Alături de această caracteristică există apoi alta: Iosif este omul concret, adică omul care înfruntă problemele cu practicitate extremă, și în fața dificultăților și a obstacolelor el nu asumă niciodată poziția victimei. În schimb se pune mereu în perspectiva de a reacționa, de a corespunde, de a se încrede în Dumnezeu și de a găsi o soluție în manieră creativă.
– Această atenție reînnoită față de Sfântul Iosif în acest moment de încercare așa de mare are o semnificație deosebită?
– Timpul pe care îl trăim este un timp dificil marcat de pandemia de coronavirus. Multe persoane suferă, multe familii sunt în dificultate, atâtea persoane sunt asediate de angoasa morții, a unui viitor nesigur. M-am gândit că tocmai într-un timp așa de dificil aveam nevoie de cineva care putea să ne încurajeze, să ne ajute, să ne inspire, pentru a înțelege care este modul corect de a înfrunta aceste momente de întuneric. Iosif este un martor luminos în timpuri întunecate. Iată pentru ce era corect să se dea spațiu lui în acest timp pentru a putea regăsi drumul.
– Slujirea dumneavoastră petrină a început chiar la 19 martie, ziua sărbătorii Sfântului Iosif…
– Am considerat mereu o delicatețe a cerului să pot începe slujirea mea petrină la 19 martie. Cred că într-un fel Sfântul Iosif a dorit să îmi spună că va continua să mă ajute, să fie alături de mine, și eu voi putea să continui să mă gândesc la el ca la un prieten căruia să mă adresez, căruia să mă încredințez, căruia să îi cer să mijlocească și să se roage pentru mine. Dar cu siguranță acest raport care este dat de comuniunea sfinților nu este rezervat numai mie, cred că va putea să fie de ajutor pentru mulți. Iată pentru ce anul dedicat Sfântului Iosif sper că i-a făcut pe mulți creștini să redescopere în inima lor valoarea profundă a comuniunii sfinților care nu este o comuniune abstractă, ci o comuniune concretă care se exprimă într-o relație concretă și are consecințe concrete.
– În rubrica despre „Patris corde”, găzduită de ziarul nostru în timpul Anului special dedicat Sfântului Iosif, am împletit viața sfântului cu aceea a taților, dar și a copiilor de astăzi. Ce pot primi copiii de astăzi, adică tații de mâine, de la dialogul cu Sfântul Iosif?
– Nu ne naștem tați, dar cu siguranță toți ne naștem copii. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l luăm în considerare, adică fiecare dintre noi dincolo de ceea ce i-a rezervat viața este înainte de toate un copil, a fost încredințat cuiva, provine dintr-o relație importantă care l-a făcut să crească și care l-a condiționat în bine sau în rău. A avea această relație și a-i recunoaște importanța în propria viață înseamnă a înțelege că într-o zi, când vom avea responsabilitatea pentru viața cuiva, adică atunci când va trebui să exercităm o paternitate, vom purta cu noi înainte de toate experiența pe care am trăit-o personal. Așadar, este important să putem reflecta asupra acestei experiențe personale pentru a nu repeta aceleași greșeli și pentru a prețui lucrurile frumoase pe care le-am trăit.
Sunt convins că raportul de paternitate pe care Iosif îl avea cu Isus a influențat așa de mult viața sa până acolo încât viitoarea predicare a lui Isus este plină de imagini și referințe luate tocmai din imaginarul patern. De exemplu, Isus spune că Dumnezeu este Tată și nu poate să ne lase indiferenți această afirmație în special gândindu-ne la ceea ce a fost experiența Sa umană personală de paternitate. Aceasta înseamnă că Iosif a fost un tată așa de bun până acolo încât Isus găsește în iubirea și în paternitatea acestui om referința cea mai frumoasă pentru Dumnezeu. Am putea spune că și copiii de astăzi care vor deveni tații de mâine ar trebui să se întrebe ce tați au avut și ce tați vor să devină. Nu trebuie să lase ca rolul patern să fie rod al întâmplării sau pur și simplu al consecinței unei experiențe trăite în trecut, ci în mod conștient să decidă în ce mod să iubească pe cineva, în ce mod să își asume responsabilitatea pentru cineva.
– În ultimul capitol din „Patris corde” se vorbește despre Iosif ca tată în umbră. Un tată care știe să fie prezent, dar lăsându-l liber pe copil să crească. Este posibil acest lucru într-o societate care pare să premieze numai pe cel care ocupă spații și vizibilitate?
– Una dintre caracteristicile cele mai frumoase ale iubirii, și nu numai ale paternității, este întocmai libertatea. Iubirea generează mereu libertate, iubirea nu trebuie să devină niciodată închisoare, posesie. Iosif ne arată capacitatea de a avea grijă de Isus fără a-l lua vreodată în stăpânire, fără a voi vreodată să-l manevreze, fără a voi vreodată să-l distragă de la ceea ce este misiunea sa. Cred că acest lucru este foarte important ca verificare a capacității noastre de a iubi precum și a capacității noastre de a ști să facem un pas în spate. Un tată bun este bun atunci când știe să dispară la momentul oportun pentru ca fiul să poată ieși în evidență cu frumusețea sa, cu unicitatea sa, cu alegerile sale, cu vocația sa.
În acest sens, în fiecare relație de bine trebuie renunțat la voința de a impune de sus o imagine, o așteptare, o vizibilitate, o umplere completă și mereu a scenei cu un protagonism excesiv. Caracteristica în întregime iosefină de a ști să stea deoparte, smerenia care este și capacitatea de a trece în linia a doua, este probabil aspectul decisiv al iubirii pe care Iosif îl arată față de Isus. În acest sens este un personaj important, aș îndrăzni să spun esențial în biografia lui Isus, tocmai pentru că la un moment dat știe să iasă de pe scenă pentru ca Isus să poată străluci în toată vocația Sa, în toată misiunea Sa. După imaginea lui Iosif, noi trebuie să ne întrebăm dacă suntem în măsură să știm să facem un pas în spate, să îi permitem altuia, și mai ales celui care ne este încredințat, să găsească în noi o referință, dar niciodată un obstacol.
(material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
