Cardinalul Marx își cere scuze victimelor după raportul privind abuzurile sexuale
29.01.2022, München (Catholica) - Cardinalul Reinhard Marx a prezentat joi scuze personale supraviețuitorilor abuzurilor sexuale, în urma unui raport care a criticat modul în care au fost gestionate cazurile din Arhidieceza de München și Freising. Vorbind la o conferință de presă transmisă în direct, din München, în sudul Germaniei, pe 27 ianuarie, Cardinalul în vârstă de 68 de ani a spus că tratamentul victimelor a fost „de neiertat”. „Mi se atribuie responsabilitatea în acest raport și sunt pregătit să îmi asum responsabilitatea. Anul trecut i-am scris Papei Francisc – și am mai declarat și în altă parte înainte – că pentru mine cea mai mare vină este aceea de a-i fi trecut cu vederea pe cei afectați. Acest lucru este de neiertat”, a spus el. „Nu a existat un interes real pentru soarta lor, pentru suferința lor. În opinia mea, acest lucru se datorează și unor motive sistemice și, în același timp, port o responsabilitate morală pentru acest lucru în calitate de Arhiepiscop în exercițiu”.
Prelatul a continuat: „Prin urmare, în primul rând îmi cer scuze încă o dată, personal și, de asemenea, în numele Arhidiecezei, față de dumneavoastră, ca persoane afectate, pentru ceea ce ați suferit în spațiul Bisericii. De asemenea, îmi cer scuze credincioșilor din această Arhidieceză care se îndoiesc acum de Biserică, care nu mai pot avea încredere în cei responsabili și a căror credință a fost afectată.” Raportul de peste 1.000 de pagini, publicat pe 20 ianuarie, l-a acuzat pe Cardinalul Marx, unul dintre cei mai influenți oameni ai bisericii din Germania, de gestionarea defectuoasă a două cazuri de abuz. Cardinalul este membru al Consiliului Cardinalilor Papei și coordonator al Consiliului Vaticanului pentru Economie. Până în 2020, a ocupat funcția de președinte al Conferinței Episcopale Germane. Prelatul i-a scris Papei Francisc în mai 2021, oferindu-se să demisioneze pe fondul consecințelor crizei abuzurilor clericale din Germania. Papa i-a refuzat demisia în luna iunie a aceluiași an.
Cardinalul a declarat reporterilor că intenționează să rămână în funcție deocamdată, dar nu a exclus posibilitatea de a încerca să demisioneze pentru a doua oară. „Pentru mine personal, spun încă o dată clar: în calitate de Arhiepiscop, îmi asum responsabilitatea pentru acțiunile Arhidiecezei, conform convingerilor mele morale. Nu mă agăț de funcția mea”, a comentat el. „Oferta de demisie de anul trecut a fost gândită foarte serios. Papa Francisc a decis altfel și mi-a cerut să îmi continui slujirea în mod responsabil. Sunt gata să îmi continui slujirea dacă acest lucru este util pentru pașii care trebuie făcuți în continuare pentru o reevaluare mai sigură, pentru o atenție și mai mare față de cei afectați și pentru o reformă a Bisericii. Dacă voi avea impresia că sunt mai mult un obstacol decât un ajutor, voi căuta dialogul cu organismele consultative relevante și mă voi lăsa chestionat în mod critic. Într-o Biserică sinodală, nu voi mai lua această decizie de unul singur.”
Westpfahl Spilker Wastl, firma de avocatură care a realizat studiul, a prezentat concluziile raportului în cadrul unei conferințe de presă la München. Cardinalul nu a fost prezent la eveniment, iar Marion Westpfahl, unul dintre partenerii fondatori ai firmei, a deplâns absența lui în timp ce prezenta raportul. Într-o scurtă declarație, la câteva ore după publicarea raportului, prelatul a declarat că este „șocat și rușinat” de concluziile acestuia. Referindu-se la criticile aduse de raport propriilor sale acțiuni, a declarat că a considerat că nu este potrivit să ofere argumente în apărare, dar a promis că va examina cu atenție cazurile cu experți. „Nu pentru a mă apăra”, a spus el, „ci pentru a învăța din ele și pentru a pune în aplicare schimbări. Văd și aici eșecuri administrative și de comunicare. Dar într-un caz mă învinovățesc pentru că nu m-am apropiat cu adevărat în mod activ de cei afectați.” În aprilie 2021, Cardinalul Marx i-a cerut președintelui german Frank-Walter Steinmeier să nu îi acorde Crucea Federală de Merit, după un scandal cu privire la această distincție.
Luând cuvântul la conferința de presă de joi, Cardinalul Marx a evidențiat „calea sinodală” a Bisericii germane, un proces de mai mulți ani care reunește Episcopi și laici pentru a discuta despre putere, moralitate sexuală, preoție și rolul femeilor în Biserică. El a spus că „acum este important să se avanseze spre reformă, așa cum s-a discutat în calea sinodală și cum va fi, de asemenea, pus pe ordinea de zi în procesul sinodal din Biserica mondială. Vreau să rămân angajat în acest sens. Căci fără o reînnoire cu adevărat profundă, reevaluarea nu va reuși în cele din urmă”.
