Sr. Daniela-Ionela Mar: Mary Ward, model pentru femeile puternice din timpul prigoanei comuniste

08.02.2022, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „Mary Ward, model pentru femeile puternice din timpul prigoanei comuniste”, scrisă de sr. Daniela-Ionela Mare. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 410 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei. Redăm prezentarea cărții din cuvintele autoarei.

Am început să redactez această lucrare cu intenția de a vorbi despre femei puternice. Fiind persoană consacrată într-o congregație de viață apostolică și lucrând ca profesoară de religie într-un liceu catolic, am putut să constat că omul de azi – omul bărbat și femeie – are nevoie de susținere în credința lui, are nevoie de modele și indicatoare pe drumul mântuirii. Într-o lume confuză, debusolată, cu o scară de valori răsturnată, este greu pentru cel care vrea să rămână fidel credinței sale, valorilor umane și creștine. Provocările sunt atât de multe, puternice și schimbătoare: probleme sociale și politice, persecuția creștinilor (sau a unor Biserici), discriminarea între sexe, noile religii sau secte, „modelele” propuse de mass-media – efemere, fără valori, cu idealuri care se mărginesc la domeniul temporal, ca frumusețea, cariera, materialismul, relațiile interumane de scurtă durată, egoiste și sterile.

Și totuși, fidelitatea este posibilă pentru cel care își pune încrederea în Domnul, pentru cel care își alege mijloacele potrivite pentru a fi fericit, pentru a trăi în comuniune cu ceilalți și pentru a se mântui. Biserica, respectiv comunitatea creștină, este un mediu favorabil acestei trăiri creștine autentice, un mediu în care omul se regăsește în frumusețea lui de la început, atunci când Creatorul l-a chemat la viață. În Biserică, omul găsește sprijin și mângâiere în cuvântul Domnului și în caritatea semenilor săi. În Biserică își regăsesc locul cei marginalizați ai societății, cei suferinzi, disprețuiți. În Biserică și-a regăsit locul și femeia, acest sărac al istoriei, marginalizată, disprețuită, ignorată tocmai din cauza feminității ei, a lipsei de forță fizică într-o lume a războaielor și a intereselor politice. Aici, primind tăria și mângâierea Duhului Sfânt, trăind din cuvântul lui Dumnezeu care este mai mult decât pâine și apă, ocrotită de Dumnezeu Tatăl atotputernicul, femeia a continuat să trăiască și să se dăruiască în tăcere, prin caritate față de cei care i-au fost încredințați. Începând cu Conciliul Vatican II s-au subliniat vocația și demnitatea femeii în societate și în Biserică.

Mary Ward a înființat o Congregație de viață apostolică pentru femei în vremuri în care pentru acestea nu erau decât două locuri în societate și în Biserică: familia sau mănăstirea. A fost un semn pentru Biserică, de care Dumnezeu a avut grijă la timp, așa cum i-a spus Papa Grigore al XV-lea în timpul unei audiențe. Poarta pe care a deschis-o ea a deschis drumul spre viața apostolică a femeilor consacrate. Consolata Bachmeyer, fiică spirituală a lui Mary Ward, fiind consacrată în Congregația pe care aceasta din urmă a înființat-o, a fost ultima directoare a Școlii de fete Pitar Moș din București. S-a remarcat printr-o pregătire profesională de excepție – a fost doctor în fizică și chimie -, dar și printr-o tărie cerută de provocările comunismului care se instaura: desființarea școlilor și a mănăstirilor catolice, confiscarea bunurilor bisericești, izgonirea sau întemnițarea preoților, a călugărilor și a călugărițelor. Cel care ar fi trebuit să-i fie dușman – Petru Groza, prim-ministru al României comuniste – i-a devenit un ajutor pentru a putea salva 210 călugărițe care au luat drumul exilului, din dorința de a rămâne fidele vocației, chiar dacă acest lucru însemna părăsirea țării. A rămas o amintire vie și frumoasă pentru fostele eleve, dintre care unele mai sunt în viață, un far care le-a condus pe drumul greu într-o țară comunistă, lipsită de valori și dominată de teroare.

Într-o societate multiculturală, multinațională, marcată de un pluralism religios, aceste femei sunt faruri care arată drumul bun spre comuniune, acceptare, apreciere, respect reciproc. Cele care le-au urmat exemplul au reușit să facă lucruri mari oriunde au ajuns. Nu doresc să teoretizez, ci mai curând să transmit un mesaj de speranță pentru femeile care s-au pierdut în noaptea acestei lumi: fiecare dintre ele este iubită și păzită ca lumina ochilor de Cel care le-a creat! Fiecare se poate întoarce în casa Tatălui fără teama de a fi judecată și pedepsită, ci cu siguranța că acest moment va fi unul de bucurie și de sărbătoare. Demnitatea femeii care trăiește în Adevăr strălucește ca lumina, încălzind pe cei de aproape și inspirând, călăuzind peste veacuri. O femeie puternică are tăria, simplitatea și smerenia florii de stâncă, mărturisindu-și Creatorul prin însăși frumusețea darurilor cu care acesta a înzestrat-o, bucurându-se în Lumina cea fără de apus, pe Calea vieții, întru Adevărul care pe toate le deslușește. O femeie puternică iubește omul, aproapele care i-a fost încredințat, cu inima străpunsă a lui Dumnezeu-Iubire.