Papa Francisc: Avem nevoie de bătrâni cu sensibilitatea și maturitatea spiritului

30.03.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a spus miercuri, 30 martie 2022, că doar „retorica incluziunii” nu este de ajuns pentru a realiza o adevărată „cultură a duioșiei sociale”. În cadrul audienței sale generale, Pontiful a descris incluziunea ca fiind „formula ritualică a oricărui discurs corect din punct de vedere politic”, dar a spus că invocarea incluziunii „nu aduce o corectare reală în practicile conviețuirii normale… Nu: spiritul fraternității umane – pe care mi s-a părut necesar să îl relansez cu forță – este ca o haină demodată, de admirat, da, dar… într-un muzeu. Se pierde sensibilitatea umană, se pierd aceste mișcări ale spiritului care ne fac umani.”

Sfântul Părinte a vorbit în Aula Paul al VI-lea din Vatican în cea de-a cincea sa audiență despre bătrânețe, ca parte a unei serii lansate de el în luna februarie. El s-a concentrat pe relatarea din Evanghelia Sf. Luca despre întâlnirea dintre doi bătrâni, Simeon și Ana, și Pruncul Isus. „Simeon știe, printr-o premoniție de la Duhul Sfânt, că nu va muri înainte de a-l fi văzut pe Mesia. Ana frecventează în fiecare zi templul dedicându-se în slujba lui. Ambii recunosc prezența Domnului în Pruncul Isus, care umple de mângâiere lunga lor așteptare și înseninează plecarea lor din viață. Papa a spus că o viață în care l-au așteptat cu răbdare pe Dumnezeu le-a ascuțit simțurile spirituale lui Simeon și Anei. „Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând de aceasta: avem nevoie de o bătrânețe înzestrată cu simțuri spirituale vii și capabilă să recunoască semnele lui Dumnezeu, mai mult, Semnul lui Dumnezeu, care este Isus.”

Sfântul Părinte i-a avertizat pe cei prezenți că societatea contemporană suferă de „anestezia simțurilor spirituale”, care, „în excitarea și în buimăceala simțurilor trupului, este un sindrom răspândit într-o societate care cultivă iluzia tinereții veșnice și trăsătura sa mai periculoasă constă în faptul că ea este cel mai adesea inconștientă. Nu ne dăm seama că suntem anesteziați. Și aceasta se întâmplă: s-a întâmplat mereu și se întâmplă în timpurile noastre. Simțurile anesteziate, fără a înțelege ce se întâmplă; simțurile interioare, simțurile spiritului pentru a înțelege prezența lui Dumnezeu sau prezența răului, anesteziate, nu disting.”

„Insensibilitatea simțurilor spirituale se referă la compasiune și la milă, la rușine și la remușcare, la fidelitate și la dăruire, la duioșie și la onoare, la responsabilitatea proprie și la durerea pentru celălalt. Este curios: insensibilitatea nu te lasă să înțelegi compasiunea, nu te lasă să înțelegi mila, nu te lasă să simți rușine sau remușcare pentru că ai făcut un lucru urât”. Bătrânețea, a atras atenția Pontiful, „devine, ca să spunem așa, prima pierdere, prima victimă a acestei pierderi de sensibilitate. Într-o societate care exercită mai ales sensibilitatea pentru satisfacție, nu poate decât să dispară atenția față de cei fragili și să prevaleze competiția învingătorilor. Și astfel se pierde sensibilitatea.”

Papa a sugerat că relatarea despre Simeon și Ana ne arată o cale de ieșire din conflictul generațional, spunând că cei doi nu au fost nemulțumiți de faptul că au fost doar „martori” și nu „protagoniști”. „Este foarte frumos când găsim bătrâni ca Simeon și Ana care păstrează sensibilitatea spiritului și sunt capabili să înțeleagă diferitele situații”. Pontiful a subliniat emoția și consolarea vârstnicilor „că pot vedea și vesti că istoria generației lor nu este pierdută sau irosită, tocmai grație unui eveniment care se face trup și se manifestă în generația care urmează. Și aceasta este ceea ce simt bătrânii când nepoții merg să vorbească cu ei: se simt reînsuflețiți… Este atât de important a vorbi cu ei, pentru că are loc acest schimb de civilizație, acest schimb de maturitate între tineri și bătrâni. Și astfel, civilizația noastră merge înainte în mod matur.”

„Bătrânețea care a cultivat sensibilitatea sufletului stinge orice invidie între generații, orice resentiment, orice plângere pentru o venire a lui Dumnezeu în generația care vine, care ajunge împreună cu plecarea propriei generații… Sensibilitatea spirituală a bătrâneții este în măsură să răstoarne competiția și conflictul dintre generații în mod credibil și definitiv… Desigur, acest lucru este imposibil pentru oameni, dar este posibil pentru Dumnezeu. Și astăzi avem atâta nevoie de aceasta, de sensibilitatea spiritului, de maturitatea spiritului, avem nevoie de bătrâni înțelepți, maturi în spirit care să ne dea o speranță pentru viață!”