Duminica Floriilor celebrată la Iași
11.04.2022, Iași (Catholica) - Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Sfinte și comemorează intrarea triumfală a lui Isus în cetatea Ierusalimului. În Catedrala „Sfânta Fecioară Maria Regină” credincioșii au participat la Sfânta Liturghie prezidată de PS Iosif Păuleț, duminică, 10 aprilie 2022. Celebrarea a debutat cu ritul binecuvântării ramurilor și florilor și procesiunea din spatele catedralei spre altar. A fost proclamată Pătimirea Domnului după Sfântul evanghelist Luca.
Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim este sărbătorită în fiecare an cu pietate de credincioși ca început al Săptămânii Sfinte, în Duminica numită a Floriilor. Acest lucru s-a putut vedea și la numeroșii credincioși veniți la Catedrală duminică, 10 aprilie 2022, în ciuda vremii neprielnice. Celebrarea a început la intrarea în Catedrală, când Episcopul a sfințit ramurile și florile purtate în mâini, iar diaconul a proclamat evanghelia care descrie intrarea lui Isus în Ierusalim. Corul a intonat cântarea: „Copiii evreilor, cu ramuri de măslin în mână, l-au întâmpinat pe Domnul strigându-i cu toții: Osana întru cei de sus!”
Pătimirea a fost proclamată pe roluri. Pr. Daniel Iacobuț, paroh și decan, a citit cuvintele Mântuitorului. Diaconul Octavian Sescu a avut rolul evanghelistului sau al povestitorului, iar Dragoș Florean, un credincios al parohiei, a interpretat toate celelalte personaje care apar în relatarea Pătimirii după Sfântul Luca. „Duminica de astăzi, de Florii, ne invită să retrăim în spirit de credință două evenimente diametral opuse din viața lui Isus, de la finalul vieții sale pământești: triumful și pătimirea”, a spus PS Iosif Păuleț în prima parte a predicii sale. Culoarea roșie a veșmintelor preoților are o dublă conotație. Ea amintește de demnitatea regală a lui Isus. Evreii atunci, iar creștinii acum îl recunosc pe Isus ca rege. Ea sugerează și pătimirea lui Isus, căci este și culoarea sângelui.
Pătimirea lui Isus este o dramă, în care actor principal este Cristos. Iar această dramă este alcătuită din cinci acte: ora trădării; ora prieteniei, ora neliniștii, ora judecății și ora răstignirii și a morții, a mai spus episcopul. Ea ne invită pe toți la pocăință, la căutarea iertării lui Dumnezeu. Domnul să binecuvânteze zilele acestei Săptămâni Sfinte, iar nouă să ne dea interesul spiritual pentru a participa la toate celebrările liturgice, dedicând timp rugăciunii, tăcerii și recunoștinței pentru darul negrăit făcut nouă în moartea și învierea Domnului. (pr. Cristian Diac pentru Ercis.ro)