Liturghia de Paști reluată în Piața San Pietro
17.04.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a celebrat duminică Liturghia de Paști pentru aproximativ 50.000 de persoane strânse în Piața San Pietro – prima Liturghie de Paști cu public după doi ani de restricții impuse de pandemia Covid-19. Într-o dimineață romană însorită, dar cu vânt, Sfântul Părinte a participat, de asemenea, la „Resurrexit”, un ritual străvechi de cinstire a unei icoane a Sfântului Mântuitor. Secvența, cântată în limba latină, amintește cum apostolul Petru, al cărui succesor este Papa, a fost unul dintre primii martori ai învierii lui Cristos, după Sfânta Maria Magdalena. În timp ce se cânta „Resurrexit”, diaconii au deschis panourile icoanei Sfântului Mântuitor de lângă altar. Papa Francisc a stropit apoi cu apă sfințită, după care a continuat celebrarea Liturghiei.
Pentru Paștele din acest an, altarul Vaticanului a fost decorat cu flori din Olanda, continuând o tradiție de 37 de ani. Papa Francisc a concelebrat slujba din Duminica Paștelui alături de 280 de preoți, 25 de Episcopi și 23 de Cardinali. Studenții de la Seminarul Colegiului Nord-American din Roma au ministrat la Liturghia papală. Evanghelia, Ioan 20,1-9, a fost proclamată în latină și greacă. Pasajul relatează momentul în care Maria Magdalena și apostolii Petru și Ioan au găsit mormântul gol după învierea lui Isus. În loc să țină o predică după Evanghelie, după un obicei ce se conturează în ultimii ani, Papa Francisc a păstrat o tăcere de câteva minute pentru rugăciune și reflecție personală. După Sfânta Liturghie a salutat mulțimea din Piața San Pietro, din papamobil, înainte de a merge în Aula Binecuvântărilor. Papa Francisc a ieșit în balconul central al Bazilicii, de unde a dat binecuvântarea Urbi et Orbi în prezența a aproximativ 100.000 de persoane.