Papa Francisc: Trei „Pace vouă”, trei mesaje
24.04.2022, Vatican (Catholica) - În ritul latin, lectura evanghelică de astăzi amintește de apariția lui Isus, după Înviere, în fața discipolilor Săi. Este în același timp Duminica Milostivirii Divine, instituită de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în anul 2000, atunci când a canonizat-o de altfel pe sr. Faustina Kowalska, de care este legată devoțiunea milostivirii divine. Sfântul Părinte, încă resimțindu-se datorită unor probleme de sănătate, nu a prezidat Liturghia. A stat jos tot timpul, dar a ținut predica. Celebrarea a fost prezidată în schimb de Mons. Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare.
Observând că pericopa evanghelică include de exact trei ori salutul „Pace vouă”, Sfântul Părinte a evidențiat trei mesaje distincte. Mai întâi cel al bucuriei. A amintit că după moartea lui Isus discipolii erau închiși în casă și închiși în ei înșiși, „dărâmați de un sentiment de eșec”. „În acest climat vine primul «Pace vouă!» Discipolii ar fi trebuit să simtă rușine, și în schimb ei se bucură. De ce? Pentru că acel salut, acele cuvinte mută atenția lor de la ei înșiși la Isus. Sunt deviați de la ei înșiși și de la propriile eșecuri și atrași de ochii Săi, unde nu este severitate, ci milostivire.” A subliniat că bucuria simțită de Isus este ca bucuria simțită și de noi când experimentând iertarea Sa. „Bucuria lui Dumnezeu este o bucurie care se naște din iertare și lasă pacea”, a mai spus Pontiful.
A trecut apoi la al doilea „Pace vouă”, salut continuat de încredințarea propriei misiuni discipolilor și de dăruirea Duhului Sfânt, „pentru a-i face făcători de reconciliere”. „Nu doar primesc milostivire, ci devin împărțitori ai aceleiași milostiviri pe care au primit-o.” S-a oprit aici pentru a adresa un cuvânt special „misionarilor Milostivirii”, numiți cu ocazia Jubileului Milostivirii. Dar apoi s-a concentrat pe Sacramentul Spovezii, care își are temeiul biblic tocmai în pasajul evanghelic de astăzi. Și a avut o invitație concretă: „Când experimentăm bucuria de a fi eliberați de povara păcatelor noastre, a falimentelor noastre […] atunci trebuie să împărtășim pâinea milostivirii cu acela care este lângă noi. Să ne simțim chemați la aceasta. Și să ne întrebăm: eu, aici unde trăiesc, eu, în familie, eu, la muncă, în comunitatea mea, promovez comuniunea, sunt țesător de reconciliere? Mă angajez pentru a dezamorsa conflictele, pentru a duce iertare acolo unde este ură, pace acolo unde este supărare?”
În fine, al treilea „Pace vouă” este rostit de Isus după o săptămână, când are loc întâlnirea cu Toma, cel aflat în dubiu. „Isus înțelege dificultatea lui Toma: nu îl tratează cu duritate și apostolul este răscolit înăuntru de atâta bunăvoință. Și astfel din necredincios devine credincios și face mărturisirea de credință cea mai simplă și frumoasă: «Domnul meu și Dumnezeul meu!»” Sfântul Părinte a invitat să repetăm și noi această invocație, amintind că ne identificăm fiecare cu Toma, având momente dificile, de criză. „Dar, ca Toma, redescoperim inima Domnului, milostivirea Sa. În aceste situații, Isus nu vine spre noi în mod triumfător și cu încercări strivitoare, nu face minuni răsunătoare, ci oferă semne calde de milostivire. Ne mângâie cu același stil din Evanghelia de astăzi: oferindu-ne rănile Sale.”
Pontiful și-a încheiat predica îndreptând atenția asupra rănilor semenilor. „Dacă ne îngrijim de rănile aproapelui și revărsăm pe ele milostivire, se renaște în noi o speranță nouă, care mângâie în oboseală. Așadar să ne întrebăm dacă în ultimele timpuri am atins rănile vreunui suferind în trup sau în spirit; dacă am dus pace unui trup rănit sau unui spirit descurajat; dacă am dedicat un pic de timp pentru a asculta, a însoți, a mângâia. Când facem aceasta, îl întâlnim pe Isus, care din ochii celui care este încercat de viață ne privește cu milostivire și pace: Pace vouă! Și îmi place să mă gândesc la prezența Sfintei Fecioare Maria printre apostoli, și cum după Rusalii o pomenim ca Mamă a Bisericii: îmi place mult să mă gândesc la ea în ziua de luni, după Duminica Milostivirii, ca Mamă a Milostivirii: fie ca ea să ne ajute să mergem înainte în slujirea noastră așa de frumoasă.”