Sr. Maria Paschalis și nouă însoțitoare martire beatificate la Wrocław
11.06.2022, Vatican (Catholica) - Perioada celui de-al doilea război mondial (1939-1945) a adus multă distrugere materială și spirituală și atâta suferință persoanelor nevinovate care s-au opus ocupației naziste. Numeroși preoți, călugări și laici și-au vărsat sângele pentru credința în Dumnezeu și pentru apartenența lor la Biserică. O situație de acest gen a avut loc în ținuturile ocupate de soldații din Armata Roșie la sfârșitul conflictului războinic și în perioada imediat următoare. Și aici lista martorilor lui Cristos este lungă. Printre victimele atrocităților și violenței militarilor sovietici au fost multe femei, laice și surori de toate vârstele. Ele era luate cu forța, lovite până la sânge și violate cu brutalitate. Orice tentativă de apărare și de opoziție față de violență era pedepsită cu moartea.
Mulți ani a fost interzis să se vorbească despre mărturia eroică de credință a atâtor martiri, dar astăzi numele lor pot să fie în sfârșit extrase din paginile istoriei. Printre aceștia sunt cele ale peste o sută de Surori ale Sfintei Elisabeta care, cu moartea lor, au confirmat fidelitatea față de Dumnezeu, față de vocație și față de iubirea de aproapele. Sora Maria Paschalis și cele nouă însoțitoare, pe care Cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, reprezentându-l pe Papa Francisc, le-a beatificat sâmbătă dimineață, 11 iunie, în Catedrala din Wrocław, Polonia, amintind de toate surorile din congregația călugărească ce au murit în 1945, în diferite circumstanțe, în Silezia de Nord și de Sud și în alte locuri, ucise de soldații din Armata Roșie.
La conducerea grupului de surori poloneze martire este cea mai tânără dintre ele, Maria Paschalis (Maria Magdalena) Jahn de douăzeci și nouă de ani, care s-a născut la 7 aprilie 1916 la Górna Wie (astăzi Nysa, actualmente în Dieceza de Opole), prima născută din patru copii. La trei zile după naștere, a fost botezată în biserica parohială „Sfântul Ioan Botezătorul”. În orașul natal a frecventat școala elementară și, după studii, a fost primită într-o firmă privată de prelucrare a fructelor. Între 1934 și 1935 a ajuns la părinții săi și la frații săi plecați la Herne, în Westfalia, unde a găsit de muncă și a intrat în Asociația mariană de la parohia „Sfântul Bonifaciu”. După un an s-a întors la Nysa, unde s-a îngrijit de Anna Langfeld, proprietară a casei sale, și de sora nevăzătoare.
La 30 martie a intrat în Congregația Surorilor Sfintei Elisabeta. După primele voturi depuse la 19 octombrie 1939, a fost trimisă la Kluczbork și după doi ani la Głubczyce. Din aprilie 1942 a rămas în casa „Sfânta Elisabeta” la Nysa, unde a prestat slujire ca bucătăreasă, asistând și surorile bătrâne și bolnave. Când în martie 1945, soldații din Armata Roșie s-au apropiat de Nysa, sora Maria Paschalis, împreună cu sora Fides, din ordinul superioarei a părăsit orașul, găsind refugiu la Sobotin, în Dieceza de Olomouc, în Republica Cehă. Aici a prestat slujire în biserică și în casa parohială, ajutând la îngrijirea bolnavilor și bătrânilor.
La 11 mai 1945 a fost agresată brutal de un soldat sovietic care dorea să o violeze. Sora i-a opus rezistență în mod curajos, a îngenuncheat, a strâns în mâini crucea rozariului și a spus cu fermitate: „Haina pe care o port este sacră, de aceea nu voi putea veni cu tine niciodată”. Agresorului care, furios, a amenințat-o că o ucide, sora răspuns: „Împușcă-mă. Cristos este Mirele meu. Îi aparțin numai Lui.” Și îngenuncheată s-a rugat: „Isuse al meu, dă-mi forța”, cerând iertare celor care erau aproape de ea. După o clipă de tăcere, un cartuș a pus capăt vieții sale pământești. Martorii care au asistat la moartea ei au rămas impresionați de curajul acestei tinere surori. A fost înmormântată în cimitirul din Sobotin, lângă biserică, în prezența preoților, a surorilor și a numeroși credincioși. Din momentul morții ei a fost indicată ca un model de castitate pentru tineret și numită de locuitorii din Sobotin „trandafirul alb al Republicii Cehe”.
Cu ea sunt beatificate nouă surori, ucise toate între februarie și martie 1945. Sora Maria Edelburgis (Julianna) Kubitzki s-a născut la 9 februarie 1905 la Dšbrówka Dolna, aproape de Namysłów (actualmente Dieceza de Opole). A intrat în Congregația Surorilor Sfintei Elisabeta în iulie 1929. Sora Maria Rosaria (Elfrieda) Schilling s-a născut la Wrocław la 5 mai 1908 într-o familie evanghelică. A frecventat o școală privată la Nysa, gestionată de Surorile Sfintei Elisabeta. După ce s-a convertit la catolicism, la douăzeci de ani a intrat în congregație. Sora Maria Adela (Klara) Schramm s-a născut la 3 iunie 1885 la Łšczna, aproape de Kłodzko (actualmente Dieceza de widnica). În 1912 a intrat în rândul Surorilor Sfintei Elisabeta și a făcut voturile perpetue la 29 iunie 1924. Sora Maria Sabina (Anna Jadwiga) Thienel s-a născut la 24 septembrie la Rudziczka, aproape de Prudnik (actuala Dieceză de Opole). A intrat în congregație în 1933 și a făcut voturile perpetue la 31 iulie 1940.
Sora Maria Melusja (Marta) Rybka s-a născut la 11 iulie 1905 la Pawlów aproape de Racibórz (actualmente Dieceza de Opole). S-a unit cu surorile în 1927 și a făcut voturile perpetue la 31 iulie 1934. Sora Maria Sapientia (Łucja) Haymann s-a născut la 19 aprilie 1875 la Lubiesz, pe lângă Wałcz (actualmente Dieceza de Koszalin-Kołobrzeg). Intrarea sa în congregație este la 1894. A făcut voturile perpetue la 2 iulie 1906. O altă victimă a brutalității soldaților sovietici a fost sora Maria Adelheidis (Jadwiga Agnieszka) Töpfer. S-a născut la Nysa la 26 august 1887 (actualmente Dieceza de Opole). A intrat la Surorile Sfintei Elisabeta în 1907 și a făcut voturile perpetue la 28 iulie 1919. Sora Maria Felicitas (Anna) Ellmerer s-a născut la 12 mai 1889 la Grafing, aproape de München (Arhidieceza de München și Freising). A intrat în congregație în 1911 și a făcut voturile perpetue la 5 iulie 1923 la Wrocław.
În sfârșit, sora Maria Acutina (Helena) Goldberg s-a născut la 6 iulie 1882 în orașul Dłużek la Warmia, pe atunci Prusia de est (actualmente Arhidieceza de Warmia). La vârsta de 23 de ani a intrat în comunitatea elisabetină. A făcut voturile perpetue la 25 iulie 1917. Mulți ani a desfășurat slujire ca infirmieră într-un sanatoriu termal la Wleń, apoi în casa preoților ieșiți la pensie la Nysa. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
