Papa Francisc: Sunt eu o reflexie a Treimii?
12.06.2022, Vatican (Catholica) - În sărbătoarea Preasfintei Treimi, Papa Francisc a propus următoarea întrebare: „În viața de toate zilele sunt eu o reflexie a Treimii?” Și a continuat: „ Semnul crucii pe care îl fac în fiecare zi rămâne un gest scop în sine sau inspiră modul meu de a vorbi, de a întâlni, de a răspunde, de a judeca, de a ierta?” Redăm în continuare alocuțiunea integrală a Sfântului Părinte, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua și duminică frumoasă!
Astăzi este solemnitatea Preasfintei Treimi și în Evanghelia celebrării Isus ne prezintă celelalte două Persoane divine, Tatăl și Duhul Sfânt. Despre Duhul spune: „Nu va vorbi de la Sine, ci va spune ceea ce va auzi”. Și după aceea despre Tatăl spune: „Toate câte le are Tatăl sunt ale Mele” (In 16,14-15). Observăm că Duhul Sfânt vorbește, dar nu despre El însuși: îl vestește pe Isus și îl revelează pe Tatăl. Și observăm că și Tatăl, care are toate, pentru că este originea tuturor lucrurilor, îi dă Fiului tot ceea ce are: nu reține nimic pentru Sine și se dăruiește în întregime Fiului. Adică, Duhul Sfânt nu vorbește despre Sine, vorbește despre Isus, vorbește despre alții. Și Tatăl, nu se dă pe Sine însuși, îl dă pe Fiul. Este generozitatea deschisă, Unul deschis la Celălalt.
Și acum să privim la noi, la ceea ce vorbim și la ceea ce avem. Când vorbim, vrem mereu ca să se spună bine despre noi și adesea vorbim numai despre noi înșine și despre ceea ce facem. De câte ori! „Eu am făcut asta, cealaltă…”, „Aveam această problemă…” Mereu se vorbește așa. Câtă diferență față de Duhul Sfânt, care vorbește vestind pe alții, și Tatăl pe Fiul! Și, cu privire la ceea ce avem, cât de geloși suntem și câtă trudă facem pentru a împărtăși cu alții, și cu acela căruia îi lipsesc cele necesare! În cuvinte este ușor, dar apoi în practică este foarte greu.
Iată așadar că a sărbători Preasfânta Treime nu este atât un exercițiu teologic, ci o revoluție a modului nostru de a trăi. Dumnezeu, în care fiecare Persoană trăiește pentru Cealaltă în relație continuă, în raport continuu, nu pentru ea însăși, ne provoacă să trăim cu alții și pentru alții. Deschiși. Astăzi putem să ne întrebăm dacă viața noastră reflectă pe Dumnezeul în care credem: eu, care mărturisesc credința în Dumnezeu Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, cred cu adevărat că pentru a trăi am nevoie de alții, am nevoie de a mă dărui altora, am nevoi de a-i sluji pe alții? Afirm aceasta în cuvinte sau afirm aceasta cu viața?
Dumnezeul întreit și unic, iubiți frați și surori, trebuie arătat așa, mai degrabă cu faptele, decât cu cuvintele. Dumnezeu, care este autor al vieții, se transmite mai puțin prin cărți și mai mult prin mărturia de viață. El care, așa cum scrie evanghelistul Ioan, „este iubire” (1In 4,16), se revelează prin iubire. Să ne gândim le persoanele bune, generoase, blânde pe care le-am întâlnit: amintindu-ne de modul lor de a gândi și de a acționa, putem să avem o mică reflexie a lui Dumnezeu-Iubire. Și ce înseamnă a iubi? Nu numai a vrea binele și a face binele, ci mai întâi, la rădăcină, a primi, a fi deschis la alții, a face loc altora, a da spațiu altora. Aceasta înseamnă a iubi, la rădăcină.
Pentru a înțelege mai bine, să ne gândim la numele Persoanelor divine, pe care le rostim de fiecare dată când facem semnul crucii: în fiecare nume este prezența celuilalt. De exemplu, Tatăl nu ar fi așa fără Fiul; tot așa Fiul nu poate să fie gândit singur, ci întotdeauna ca Fiu al Tatălui. Și Duhul Sfânt, la rândul Său, este Duh al Tatălui și al Fiului. Pe scurt, Treimea ne învață că nu putem sta niciodată fără celălalt. Nu suntem insule, suntem în lume pentru a trăi după chipul lui Dumnezeu: deschiși, care avem nevoie de ceilalți și care avem nevoie să îi ajutăm pe ceilalți. Așadar, să ne punem această ultimă întrebare: în viața de toate zilele sunt și eu o reflexie a Treimii? Semnul crucii pe care îl fac în fiecare zi – Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt -, acel semn al crucii pe care îl facem în fiecare zi, rămâne un gest scop în sine sau inspiră modul meu de a vorbi, de a întâlni, de a răspunde, de a judeca, de a ierta?
Sfânta Fecioară Maria, fiică a Tatălui, mamă a Fiului și mireasă a Duhului, să ne ajute să primim și să mărturisim în viață misterul lui Dumnezeu-Iubire.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Ieri la Wrocław, în Polonia, au fost beatificate sora Pasqualina Jahn și nouă surori martire, din Congregația Surorilor Sfintei Elisabeta, ucise la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, într-un context ostil față de credința creștină. Aceste zece călugărițe, deși conștiente de pericolul în care se aflau, au rămas alături de bătrânii și de bolnavii de care se îngrijeau. Exemplul lor de fidelitate față de Cristos să ne ajute pe noi toți, în special pe creștinii persecutați în diferite părți ale lumii, să mărturisim Evanghelia cu curaj. Aplauze pentru noile fericite!
Și acum doresc să mă adresez populațiilor și autorităților din Republica Democratică din Congo și din Sudanul de Sud. Preaiubiților, cu mare părere de rău, din cauza problemelor de la picior, a trebuit să amân vizita mea în țările voastre, programată pentru primele zile din iulie. Simt cu adevărat un mare regret pentru că a trebuit să amân această călătorie, la care țin foarte mult. Vă cer scuze pentru aceasta. Să ne rugăm împreună pentru ca eu, cu ajutorul lui Dumnezeu și al îngrijirilor medicale, să pot veni printre voi cât mai curând. Să fim încrezători! Astăzi este Ziua Mondială împotriva muncii minorilor. Să ne angajăm toți pentru a elimina această plagă, pentru ca nici un băiat sau fată să fie privat de drepturile sale fundamentale și constrâns sau constrânsă să muncească. Realitatea minorilor exploatați pentru muncă este una dramatică ce ne interpelează pe toți!
Este mereu vie în inima mea gândul pentru populația ucraineană, chinuită de război. Timpul care trece să nu răcească durerea noastră și preocuparea noastră pentru acei oameni martirizați. Vă rog, să nu ne obișnuim cu această realitate tragică! Să o avem mereu în inimă. Să ne rugăm și să luptăm pentru pace. Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din atâtea țări. Îndeosebi, salut credincioșii care provin din Spania și din Polonia; Fanfara Muzicală din San Giorgio di Castel Condino – pe care după aceea aștept să o aud cântând la sfârșit – Fundația Verona Minor Hierusalem, cateheții din Grottammare, cei miruiți din Castelfranco Veneto și credincioșii din Mestrino. Apoi salut grupul AVIS din Codogno și exprim aprecierea mea față de cei care donează sânge, un gest simplu și nobil de solidaritate.
Îi salut pe toți, și pe tinerii Neprihănitei. Vă urez o duminică frumoasă. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.
