Michael Hesemann: Primul Papă. Arheologi pe urmele lui Petru istoric
14.09.2022, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: Primul Papă. Arheologi pe urmele lui Petru istoric, scrisă de Michael Hesemann și tradusă în limba română de Liviu Narcis Matieș. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 390 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. Redăm din cuvintele autorului ca prezentare a cărții.
Pescarul din Galileea este una dintre cele mai fascinante personalități din istoria lumii. Isus din Nazaret, în care l-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, i-a încredințat misiunea „să pască oile sale” (In 21,17), desemnându-l stânca pe care voia să-și zidească Biserica (Mt 16,18). Petru, care se numea de fapt Simon Bar Ioanan (In 1,42; 21,15-17), este posibil să nu fi fost la prima vedere persoana ideală pentru această sarcină. Capacitatea sa administrativă se limita la gestionarea unei considerabile afaceri de familie; educația sa era limitată. Cu toate acestea, și-a îndeplinit misiunea cu devotament. Până la moartea sa, aproape patruzeci de ani mai târziu, a dus evanghelia în cele mai importante metropole ale lumii antice, a predicat evreilor și păgânilor și a pus piatra de temelie a Bisericii Romane, care în următorii 2000 de ani urma să devină cea mai mare comunitate religioasă din lume, cu peste un miliard de membri în prezent. Această Biserică a supraviețuit tulburărilor vremurilor și a dat dovadă de adevărul promisiunii lui Isus că nici măcar „porțile iadului”, împărăția morții, „nu o vor birui” (Mt 16,18).
Când am vizitat prima dată strada morților sub Vatican, cel de-al 265-lea succesor al lui Petru, Papa Ioan Paul al II-lea, pregătea Anul Sfânt 2000 și, astfel, intrarea Bisericii în al treilea mileniu. Cu această ocazie, au fost, de asemenea, restaurate cu afecțiune și iluminate din nou săpăturile Vaticanului, pe care acum le puteau vedea jurnaliști din întreaga lume. După conferința de presă, am admirat capodoperele arhitecturii mormintelor antice și primele mărturii ale înmormântărilor creștine din interiorul lor. Strada morților urcă pe dealul Vaticanului, întreruptă adesea de trepte. În cele din urmă, ajungem la o fereastră îngustă din perete, prin care putem intui cel mai simplu, dar cel mai important mormânt din tot stabilimentul: mormântul lui Petru din primul secol, care se află exact sub altarul papal actual și al cărui perete lateral de sprijin poate fi încă recunoscut. Aflarea acestuia a fost obiectivul real al săpăturilor dintre 1940 și 1950, iar descoperirea lui a provocat senzație în toată lumea; o tradiție veche de aproape 2000 de ani a fost confirmată pentru prima dată prin metodele arheologiei moderne. Dar abia astăzi, datorită celor mai noi descoperiri, consecințele acestei dezvăluiri pot fi surprinse în toată amploarea lor: din acest moment, Biserica Romei nu se mai bazează pe bazele incerte ale unei legende, ci pe însăși „stânca” Petru!
Nu întâmplător am încheiat cercetările mele când cel de-al 265-lea succesor al lui Petru, Papa Ioan Paul al II-lea, a intrat în al 25-lea an al pontificatului său. Conform Tradiției, Petru a fost Episcopul Romei timp de 25 de ani. Tu es Petrus, „Tu ești Petru”: acesta era cântecul care s-a cântat atunci când Cardinalul Karol Wojtyła din Cracovia a călcat pe urmele Pescarului la 16 octombrie 1978. Privind în urmă, pare o profeție. În timp ce scriu aceste rânduri, presa raportează noi descoperiri sub Vatican. La sfârșitul lunii februarie 2003, în timpul construcției unei parcări din spatele centralei Oficiului Poștal al Vaticanului, au fost descoperite o serie de morminte din secolele I-IV d.C., între care două sarcofage și plăci artistice din marmură. Una dintre cele mai interesante descoperiri, potrivit cotidianului roman La Repubblica din 10 martie 2003, este „cripta secretarului împăratului Nero și a soției sale”. Această descoperire dovedește că situl era deja folosit pentru înmormântări la vremea lui Nero, ceea ce face mai plauzibilă tradiția mormântului lui Petru din imediata sa apropiere.
A fost o perioadă în care s-a crezut totul, și anume Evul Mediu. De la Reformă, și din ce în ce mai mult de la Iluminism, a apărut tendința de a pune la îndoială orice tradiție. Astăzi, la începutul mileniului al treilea, avem mijloacele și căile de a cerceta adevăruri istorice. Prin urmare, această carte nu este o biografie clasică, cu atât mai puțin o încercare de exegeză (grafologie), ci mai degrabă o căutare aproape criminalistică a urmelor. Încercăm, cu ajutorul arheologiei, să îl găsim pe Petru istoric, să verificăm Tradiția. Această cercetare îl conduce pe cititor, așa cum a făcut Petru însuși, prin jumătate din lumea antică. Totuși, ea începe și se termină acolo unde calea istoriei și Providența l-au condus pe Apostol, acolo unde el a mutat centrul Bisericii Universale – la Roma!
