Papa Francisc: Dumnezeu ne privește de jos în sus și ne restituie demnitatea
30.10.2022, Vatican (Catholica) - În reflecția sa pe marginea Evangheliei duminicii de 30 octombrie 2022, Papa Francisc le-a spus pelerinilor adunați în Piața San Pietro că în timpul celor mai dificile momente ale vieții, „Isus ne privește mereu cu iubire”. „Privirea lui Dumnezeu nu se oprește niciodată la trecutul nostru plin de greșeli, ci privește cu încredere infinită la ceea ce putem deveni”, a spus Pontiful. E a subliniat faptul că Isus s-a uitat în sus pentru a-l vedea pe Zaheu urcat în sicomor. „Aceasta este istoria mântuirii: Dumnezeu nu ne-a privit de sus pentru a ne umili și a ne judeca, nu; dimpotrivă, s-a înjosit până la spălarea picioarelor noastre, privindu-ne de jos și restituindu-ne demnitatea”. Vă redăm alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi, în liturgie, Evanghelia relatează întâlnirea dintre Isus și Zaheu, șeful vameșilor în orașul Ierihon (Luca 19,1-10). În centrul acestei relatări este verbul a căuta. Să fim atenți: a căuta. Zaheu „căuta să vadă cine este Isus” (v. 3) și Isus, după ce l-a întâlnit, afirmă: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut” (v. 10). Să nu oprim puțin asupra celor două priviri care se caută: privirea lui Zaheu care îl caută pe Isus și privirea lui Isus care îl caută pe Zaheu.
Privirea lui Zaheu. Este vorba de un vameș, adică unul din acei evrei care adunau taxele în contul dominatorilor romani – un trădător al patriei – și profitau de această poziție a lor. Pentru aceasta, Zaheu era bogat, urât de toți și arătat ca păcătos. Textul spune că „era mic de statură” (v. 3) și cu aceasta probabil că se face aluzie și la micimea sa interioară, viața sa mediocră, necinstită, cu privirea îndreptată mereu în jos. Dar important este că era micuț. Și totuși, Zaheu vrea să-l vadă pe Isus. Ceva îl determină să-l vadă. „A alergat înainte”, spune Evanghelia, „și s-a suit într-un sicomor, ca să-l vadă, căci Isus avea să treacă pe acolo” (v. 4). A urcat într-un sicomor: Zaheu, care domina totul, face pe ridicolul, merge pe drumul ridicolului pentru a-l vedea pe Isus. Să ne gândim puțin ce s-ar întâmpla dacă, de exemplu, un ministru al economiei ar urca într-un copac pentru a vedea ceva: riscă luarea în râs. Și Zaheu a riscat luarea în râs pentru a-l vedea pe Isus, a făcut-o pe ridicolul. Zaheu, în micimea sa, simte nevoia de a căuta o altă privire, cea a lui Cristos. Încă nu-l cunoaște, dar așteaptă pe cineva care să-l elibereze de condiția sa – joasă din punct de vedere moral -, care să-l facă să iasă din mlaștina în care se află. Acest lucru este fundamental: Zaheu ne învață că, în viață, nu este niciodată totul pierdut. Vă rog, niciodată nu este totul pierdut, niciodată! Mereu putem face spațiu dorinței de a reîncepe, de a reporni, de a ne converti. Și aceasta este ceea ce face Zaheu.
În acest sens este decisiv al doilea aspect: privirea lui Isus. El a fost trimis de Tatăl ca să caute pe cel care s-a pierdut; și când ajunge la Ierihon, trece chiar pe lângă copacul unde se află Zaheu. Evanghelia relatează că „Isus, ridicându-și ochii, i-a spus: «Zaheu, coboară în grabă, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!»” (v. 5). Este o imagine foarte frumoasă, pentru că dacă Isus trebuie să ridice privirea, înseamnă că îl privește pe Zaheu de jos. Aceasta este istoria mântuirii: Dumnezeu nu ne-a privit de sus pentru a ne umili și a ne judeca, nu; dimpotrivă, s-a înjosit până la spălarea picioarelor noastre, privindu-ne de jos și restituindu-ne demnitatea. Astfel, intersectarea de priviri între Zaheu și Isus pare să rezume întreaga istorie a mântuirii: omenirea cu mizeriile sale caută răscumpărarea, dar înainte de toate Dumnezeu cu milostivirea caută creatura pentru a o mântui.
Fraților, surorilor, să ne amintim aceasta: privirea lui Dumnezeu nu se oprește niciodată la trecutul nostru plin de greșeli, ci privește cu încredere infinită la ceea ce putem deveni. Și dacă uneori ne simțim persoane de statură mică, nu la înălțimea provocărilor vieții și cu atât mai puțin ale Evangheliei, înglodați în probleme și în păcate, Isus ne privește mereu cu iubire; ca și cu Zaheu, ne vine în întâmpinare, ne cheamă pe nume și, dacă-l primim, vine în casa noastră. Așadar, putem să ne întrebăm: cum privim la noi înșine? Ne simțim nepotriviți și ne resemnăm, sau chiar acolo, când ne simțim jos, căutăm întâlnirea cu Isus? Și după aceea: ce privire avem spre cei care au greșit și cu greu se ridică din pulberea greșelilor lor? Este o privire de sus, care judecă, disprețuiește, exclude? Să ne amintim că este permis a privi o persoană de sus în jos numai pentru a o ajuta să se ridice: nimic mai mult. Numai în aceasta este permis a privi de sus în jos. Dar noi, creștinii, trebuie să avem privirea lui Cristos, care îmbrățișează de jos, care caută pe cel care este pierdut, cu compasiune. Aceasta este, și trebuie să fie, privirea Bisericii mereu, privirea lui Cristos, nu privirea care condamnă. Să o rugăm pe Maria, la a cărei umilință a privit Domnul, și să-i cerem darul unei priviri noi asupra noastră și asupra celorlalți.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
În timp ce noi celebrăm victoria lui Cristos asupra răului și asupra morții, să ne rugăm pentru victimele atentatului terorist care, la Mogadiscio, a ucis peste o sută de persoane, între care mulți copii. Dumnezeu să convertească inimile celor violenți! Și să-l rugăm pe Domnul înviat și pentru cei care – mai ales tineri – au murit în această noapte la Seul, datorită consecințelor tragice ale unei busculade neașteptate a mulțimii.
Ieri la Medellín, în Columbia, a fost beatificată Maria Berenice Duque Hencker, fondatoarea Micilor Surori ale Bunei Vestiri. Viața sa lungă, încheiată în 1993, a dedicat-o în întregime slujirii lui Dumnezeu și a fraților, în special cei mici și cei excluși. Zelul său apostolic, care a determinat-o să ducă mesajul lui Isus dincolo de granițele țării sale, să întărească în toți dorința de a participa, cu rugăciunea și caritatea, la răspândirea Evangheliei în lume. Aplauze pentru noua fericită, toți!
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din diferite țări: familii, grupuri parohiale, asociații, pe fiecare credincios. Îndeosebi salut, din Spania, pe credincioșii din Cordoba și corul „Orfeón Donostiarra” din San Sebastián, care celebrează 25 de ani de activitate; tinerii și tinerele din Mișcarea Hakuna; grupul din San Paolo din Brazilia; și clericii, călugărițele și călugării indonezieni rezidenți la Roma. Salut participanții la întâlnirea promovată de rețeaua mondială „Uniservitate” și de LUMSA; precum și copiii de la Prima Împărtășanie din Napoli și grupurile de credincioși din Magreta, Nocera Inferiore și Nardò. Și pe copiii Neprihănitei.
Să nu uităm, vă rog, în rugăciunea noastră și în durerea inimii noastre martirizata Ucraina. Să ne rugăm pentru pace, să nu încetăm să facem aceasta! Urez tuturor o duminică frumoasă. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere pe poimâine, pentru Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
