Prima Liturghie papală celebrată în Regatul Bahrain
05.11.2022, Awali (Catholica) - Aproximativ 30.000 de persoane s-au înghesuit sâmbătă dimineața pe un stadion de fotbal pentru a asista la prima Liturghie publică a Papei în Regatul Bahrain, o țară insulară cu majoritate musulmană, din Golful Persic. În mulțime s-a aflat și Julius Rhe, care a călătorit împreună cu soția și fiul său din Riyadh, Arabia Saudită, unde restricțiile interzic celebrarea de Liturghii catolice în mod public. „Suntem foarte onorați să facem parte din acest eveniment foarte, foarte memorabil… Suntem foarte binecuvântați”, a declarat Rhe pentru EWTN, pe 5 noiembrie. Familia Rhe practică credința catolică acasă și a participat la o Liturghie privată celebrată într-un apartament, pe când erau în Arabia Saudită.
Potrivit cotidianului Daily Tribune din Bahrain, aproximativ 2.900 dintre participanții înregistrați pentru Liturghia de pe stadion cu Papa Francisc au venit din Arabia Saudită vecină. Reuters a relatat că muncitorii străini care locuiesc în Arabia Saudită au venit cu autobuzul pentru Liturghie, peste pasajul King Fahd Causeway, care leagă cele două țări. Mulți dintre lucrătorii străini din regiunea Golfului provin din Filipine, India, Pakistan și alte țări din Asia de Sud. Lucrători străini catolici care trăiesc în Kuweit, Qatar, Oman și Emiratele Arabe Unite au călătorit, de asemenea, pentru Liturghie.
Suveranul Pontif a sosit la stadionul național din Bahrain, unde a salutat mulțimea entuziastă din papamobil. În omilia sa, a repetat cuvintele din Scrisoarea Sf. Paul către Romani: „Nu vă lăsați biruiți de rău, ci biruiți răul cu binele”. Sfântul Părinte a spus că Isus „suferă când vede în zilele noastre, în multe părți ale lumii, moduri de exercitare a puterii care se hrănesc din opresiune și violență, căutând să își extindă propriul spațiu restrângându-l pe cel al altora, impunându-și propria dominație și restrângând libertățile fundamentale și, în acest fel, asuprindu-i pe cei slabi”. În fața opresiunii și a dușmăniei care există astăzi, Evanghelia îi cheamă pe creștini „să iubească pe toată lumea, chiar și pe dușmanii noștri”, a spus Papa.
Creștinii reprezintă o mică minoritate în Bahrain. În timp ce peste 70% din populația totală de 1,5 milioane de locuitori din Bahrain este musulmană, în țară trăiesc aproximativ 161.000 de catolici, potrivit statisticilor Vaticanului din 2020. În țară se află două biserici catolice și 20 de preoți catolici. Papa Francisc a descris Bahrainul ca fiind „o imagine vie a conviețuirii în diversitate” și „o imagine a lumii noastre, tot mai marcată de migrația constantă a popoarelor și de un pluralism de idei, obiceiuri și tradiții”. El a adăugat: „Este important, așadar, să îmbrățișăm provocarea lui Isus: «Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu până și vameșii fac același lucru?»”
La finalul Liturghiei, Episcopul Paul Hinder, Administratorul apostolic al Vicariatului Apostolic al Arabiei de Nord, i-a mulțumit Papei Francisc pentru că a dat dovadă de „grijă pastorală pentru o mică Biserică dintr-o țară mică”. Episcopul a spus: „La fel ca patronul dumneavoastră, Sfântul Francisc de Assisi, nu vă este teamă să construiți punți cu lumea musulmană și să vă arătați apropierea fraternă față de toți oamenii de bunăvoință, indiferent de originea lor culturală și de credința lor religioasă.” „Noi, creștinii din Orientul Mijlociu – cei de veche tradiție orientală și cei care, ca migranți, trăiesc temporar în această parte a lumii – încercăm să punem în aplicare invitația Sfântului Francisc către frații săi de a «trăi spiritual printre musulmani… de a nu ne angaja în dispute și pur și simplu de a recunoaște că suntem creștini».”
Papa Francisc și-a exprimat recunoștința față de catolicii care au călătorit din Arabia Saudită și din alte țări din regiune pentru a participa la Liturghie. A spus: „Aduc astăzi afecțiunea și apropierea Bisericii Universale, care vă privește și vă îmbrățișează, care vă iubește și vă încurajează. Fie ca Sfânta Fecioară, Doamna noastră a Arabiei, să vă însoțească în călătoria voastră și să vă păstreze constant în iubire față de toți.”
