Papa Francisc: Isus este modelul de nedepășit al evanghelizării
18.01.2023, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a invitat pe creștini să se roage pentru harul de a avea „o inimă pastorală” ca a lui Isus, care suferă și riscă din iubire pentru ceilalți. La audiența sa publică de miercuri, 18 ianuarie 2023, Pontiful a spus că Isus ne oferă „modelul de nedepășit al evanghelizării”. „Cristos nu numai că are cuvinte de viață, ci face din viața Sa un cuvânt, un mesaj: adică trăiește mereu îndreptat spre Tatăl și spre noi. Privindu-l mereu pe Tatăl care l-a trimis și privindu-ne pe noi la care El a fost trimis”, a spus Papa Francisc în Aula Paul al VI-lea. „Într-adevăr, dacă privim la zilele Sale, descrise în Evanghelii, vedem că pe primul loc este intimitatea cu Tatăl, rugăciunea, motiv pentru care Isus se trezește devreme, când încă este întuneric, și merge în zone pustii pentru a se ruga, pentru a vorbi cu Tatăl.”
„În fiecare zi, după rugăciune, Isus dedică toată ziua Sa vestirii Împărăției lui Dumnezeu și o dedică persoanelor, mai ales celor mai săraci și slabi, păcătoșilor și bolnavilor. Adică Isus este în contact cu Tatăl în rugăciune și apoi este în contact cu toți oamenii pentru misiune, pentru cateheză, pentru a învăța calea Împărăției lui Dumnezeu”, a adăugat Papa. A spus că una dintre cele mai bune imagini pentru a reprezenta stilul de viață al lui Isus este aceea a Bunului Păstor care „își dă viața pentru oi” (Ioan 10,11). „A fi păstor nu era numai o slujbă care cerea timp și multă angajare; era un adevărat mod de a trăi: douăzeci și patru de ore pe zi, trăind cu turma, însoțind-o la pășune, dormind între oi, îngrijindu-se de cele mai slabe. Isus, cu alte cuvinte, nu face ceva pentru noi, ci dă totul, își dă viața pentru noi”, a mai explicat Sfântul Părinte.
Isus Bunul Păstor ne oferă un model după care să evaluăm pastorația noastră. Papa a recomandat recitirea deasă a capitolului 15 din Evanghelia lui Luca, unde se găsește parabola oii pierdute, pentru a ajunge să înțelegem cu adevărat zelul apostolic. „Acolo descoperim că Dumnezeu nu contemplă țarcul oilor Sale și nici nu le amenință pentru ca să nu plece. Mai degrabă, dacă una iese și se pierde, nu o abandonează, ci o caută. Nu spune: ‚S-a dus, vina ei, treaba ei!’ Inima pastorală reacționează în alt mod: inima pastorală suferă, inima pastorală riscă. Suferă: da, Dumnezeu suferă pentru cel care pleacă și, în timp ce îl plânge, îl iubește și mai mult. Domnul suferă atunci când ne distanțăm de inima Sa. Suferă pentru cei care nu cunosc frumusețea iubirii Sale și căldura îmbrățișării Sale. Dar, ca răspuns la această suferință, nu se închide, ci riscă: lasă cele nouăzeci și nouă de oi care sunt în siguranță și se aventurează pentru singura rătăcită, făcând astfel ceva hazardat și chiar irațional, dar în consonanță cu inima Sa pastorală, care are nostalgie față de cel care a plecat.”
„Isus ne învață nostalgia față de cei care au plecat; Isus nu are supărare sau resentiment, ci o nostalgie încăpățânată față de noi. Isus are nostalgie față de noi și acesta este zelul lui Dumnezeu”. Pontiful s-a întrebat: „Noi avem sentimente asemănătoare? Eventual îi vedem ca adversari sau dușmani pe cei care au părăsit turma”. „Există un cuvânt bun pentru cei care au părăsit turma și avem onoarea și datoria de a fi noi cei care spunem acel cuvânt… Să cerem în rugăciune harul unei inimi pastorale, deschise, care se apropie de toți, pentru a duce mesajul Domnului, precum și pentru a simți pentru fiecare nostalgia de Cristos. Pentru că viața noastră, fără această iubire care suferă și riscă, nu merge: dacă noi, creștinii, nu avem această iubire care suferă și riscă, riscăm să ne paștem numai pe noi înșine… Nu trebuie să fim păstori pentru noi înșine, ci păstori ai tuturor.”
