Karol Wojtyła în memoriile lui Navarro-Valls
09.05.2023, Vatican (Catholica) - S-a spus și s-a scris tot despre Papa Ioan Paul al II-lea? Desigur, extinderea extraordinară a pontificatului său și rolul de protagonist absolut în istoria secolului al XX-lea a făcut în așa fel încât fiecare discurs al său și gest public să fie relatate, interpretate și comentate. Totuși, memoriile postume ale carismaticului său purtător de cuvânt, Joaquín Navarro-Valls, publicate în Spania în zilele trecut de Editorial Planeta cu titlul „Mis años con Juan Pablo II” (în curând ediția în italiană la Mondadori) ne oferă o privire apropiată a lui Karol Wojtyła bogată în anecdote și istorii inedite care îmbogățesc cunoașterea profilului uman al marelui Pontif polonez. A îngrijit „notele personale” – adunate în peste douăzeci de ani de directorul biroului de presă al Sfântului Scaun – un grup de profesori de la Facultatea de Comunicare din Universitatea Pontificală „Sfânta Cruce” a lui Opus Dei (din care făcea parte Navarro-Valls), conduși de Diego Contreras, care în prezentarea cărții voluminoase – aproape 600 de pagini – subliniază că El Portavoz a cerut, „în cazul în care ar fi de interes pentru cineva” ca memoriile sale să fie publicate numai după moartea sa (petrecută în iulie 2017). Și aceasta, afirmă Contreras, pentru a evita și ca experiența sa să apară ca un „model” comunicativ al Sfântului Scaun chiar în timp ce se începea reorganizarea comunicării vaticane.
În pofida dimensiunii volumului, lectura curge rapid și în mod pasionant. Scrisul lui Navarro-Valls, care a fost jurnalist apreciat al cotidianului spaniol ABC înainte de a ajunge în Vatican în 1984, este clar și captivant și are calitatea de a ne face „să vedem” nu numai protagonistul relatării sale – Papa pe care l-a iubit „ca pe un tată” – ci și câteva din personalitățile istoriei pe care Navarro-Valls le-a întâlnit în acei ani de la Reagan la Gorbaciov, de la Havel la Fidel Castro, făcând astfel acest text interesant și sub profilul istoriografic. Ceea ce impresionează încă de la primele pagini este raportul strâns cu Karol Wojtyła (și colaboratorii săi) consolidat în timp de nenumărate întâlniri nu numai de lucru și de perioadele de vacanță petrecute la munte împreună cu Papa (în Trentino și apoi în Valle d’Aosta) care sunt probabil partea cea mai frumoasă a întregii opere. Această încredere pe care Papa Ioan Paul al II-lea o nutrea față de el – afirmă Navarro-Valls în adnotări înainte de a preda ștafeta stimatului său succesor, părintele Federico Lombardi – i-a permis să „țină pulsul lucrurilor și să adapteze ceea ce comunica”. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului recunoaște că a fost un „privilegiat” pentru posibilitatea de a lucra cu un acces direct la Pontif, dar și mai mult pentru că a putut să vadă „de aproape un om sfânt”.
Mărturia de sfințenie a lui Karol Wojtyła este tocmai firul conducător, povestea care se deapănă de-a lungul întregului volum. Navarro-Valls evidențiază, cu admirație și emoție, că fiecare situație mică sau mare din viața sa personală și fiecare decizie în slujirea sa petrină sunt încredințate de Papa Ioan Paul al II-lea Domnului cu totală încredere și abandonare. Fie că trebuie să pregătească o întâlnire sau o călătorie dificilă sau să se pregătească pentru a intra, pentru una din multele sale internări, la Policlinica Gemelli („Vaticanul numărul trei”), Papa nu pierde niciodată pacea și nici buna dispoziție, altă trăsătură care reiese în toată vivacitatea sa în aceste memorii. Desigur, omul nu este insensibil la ceea ce se întâmplă și se vede aceasta în tulburarea pe care o simte – și Navarro-Valls notează acest lucru – îndeosebi pentru multele războaie care izbucnesc în timpul pontificatului său lung și pe care Papa Ioan Paul al II-lea încearcă în orice mod să facă să înceteze, și cu inițiative nu întotdeauna elogiate de toți. Un capitol aparte sunt multele pagini dedicate bolii lui Karol Wojtyła, dintre care unele ating inima datorită participării cu care purtătorul de cuvânt destăinuiește suferința sa văzându-l pe „atletul lui Dumnezeu” cum pierde progresiv orice posibilitate de mișcare și apoi chiar și a cuvântului, dar niciodată certitudinea – întărită de o rugăciune constantă – că Domnul îl va însoți până la sfârșitul misiunii pe care i-a încredințat-o.
În sfârșit, volumul se prezintă și ca un prețios „manual de comunicare instituțională” care va fi util celor care – studenți și lucrători din sector – vor să cunoască acele „culise” ale muncii unui mare comunicator din timpul nostru. Navarro-Valls nu omite să noteze considerațiile sale despre ceea ce consideră că trebuie să fie îmbunătățit în comunicarea vaticană și uneori se plânge pentru o birocratizare care nu îi permite să informeze așa cum ar vrea. Este exemplificativ ceea ce scrie cu privire la nașterea sitului internet Vatican.va. O inițiativă acceptată pe deplin de Ioan Paul al II-lea, dar pe care nu toți în Curia Romană o înțeleg și pe care unii o primesc cu indiferență. Însă, probabil considerațiile care impresionează mai mult sunt acelea în care purtătorul de cuvânt al Vaticanului admite greșelile sale. „Am vorbit prea mult și rău”, scrie el într-o ocazie, semn de umilință și conștiință a misiunii de mare responsabilitate pe care o ocupa. Fost președinte al Asociației de presă externe, Navarro-Valls, a înțeles bine exigențele colegilor săi jurnaliști. Era unui dintre ei. De mai multe ori subliniază necesitatea de a fi disponibili mereu să explicăm ceea ce se întâmplă, să nu ne fie frică să comunicăm și în situații incomode și să cultivăm relații de cordialitate cu jurnaliștii dincolo de simplul raport profesional. O lecție, aceasta din urmă, printre cele mai prețioase și durabile ale purtătorului de cuvânt al Papei Ioan Paul al II-lea. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
