Întâlnirea PS Petru Sescu cu preoții promoției 2001

01.06.2023, Iași (Catholica) - Marți, 30 mai 2023, preoții promoției 2001 s-au întâlnit cu Episcopul auxiliar al Diecezei de Iași, PS Petru Sescu. Dând curs invitației adresate de către PS Petru Sescu, preoții promoției 2001 ce își împlinesc slujirea în Dieceza de Iași, anume: pr. Sebastian Bilboc („Sfânta Tereza” – Roman), pr. Anton Diacu (Pustiana), pr. Adrian Gherghelucă (Bijghir), pr. Bogdan Herciu (Valea Lupului), pr. Iosif Iacob (Caritas Iași), pr. Eduard Soare (Rădăuți), pr. Andrei Varga (Valea Seacă), s-au reunit la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian cu dorința de a petrece câteva clipe împreună.
Chiar de la intrare am fost întâmpinați cu o deosebită amabilitate de gazdă, pr. Felician Tiba, ce ne-a oferit cu generozitate spațiul pentru întâlnirea propriu-zisă, cel pentru prânzul fratern și spațiul sacru al capelei pentru celebrarea Sfintei Liturghii. După salutul de început, Preasfințitul a deschis întâlnirea invitându-ne să ne prezentăm în câteva cuvinte itinerariul nostru sacerdotal. Pentru a ne încuraja, Excelența Sa ne-a oferit propria mărturie despre itinerariul vocațional și sacerdotal din care s-au putut desprinde încrederea în Dumnezeu și eficacitatea rugăciunii făcute cu credință.
Într-o atmosferă de colegialitate și bună dispoziție i-au urmat, rând pe rând, fiecare dintre preoții prezenți care au surprins din istoria propriei chemări și slujiri, aspectele particulare ce i-au motivat și însuflețit în cei aproape 22 de ani de slujire în via Domnului. De asemenea, în dialogul avut, au fost exprimate deschis și sugestii ce ar putea să aducă o mai mare eficacitate a muncii pastorale având în vedere diferențele ce pot exista de la o comunitate la alta. La sfârșit am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru preoția primită prin jertfa Sfintei Liturghii prezidată de Episcopul auxiliar Petru. O mulțumire deosebită aducem Preasfințitului pentru această frumoasă inițiativă și părintelui Felician Tiba pentru ospitalitate! (Pr. Sebastian Bilboc pentru Ercis.ro)