Beatificarea Maicii Elisa Martinez la Santa Maria di Leuca
27.06.2023, Roma (Catholica) - Peste două mii de credincioși, provenind din diferitele parohii ale Diecezei puglieze de Ugento – Santa Maria di Leuca, au participat duminică dimineață, 25 iunie 2023, la celebrarea euharistică din piața Sanctuarului „Santa Maria de Finibus Terrae”, cu ocazia beatificării Maicii Elisa Martinez, fondatoare a Congregației „Fiicele Sfintei Maria din Leuca”. Ritualul a fost prezidat de Cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinților, reprezentându-l pe Papa Francisc, în prezența Episcopului diecezan Vito Angiuli, a unei numeroase reprezentanțe a episcopatului regional și din Diecezele în care este prezentă opera caritativă a călugărițelor întemeiate de Martinez, a postulatorului cauzei, Mons. Sabino Amedeo Lattanzio, și a superioarei generale a congregației, sr. Ilaria Nicolardi.
În vederea beatificării, dieceza ugentină a organizat un triduum de rugăciune, invitându-i pe Episcopii din bisericile limitrofe, și o veghe cu tinerii care vor lua parte la ZMT din Lisabona. Este vorba despre prima salentină proclamată fericită și aceasta se întâmplă după numai câteva decenii de la moartea ei. „În piața sugestivă a Bazilicii din Leuca, fereastră deschisă la Marea Mediterană”, comenta sâmbătă Episcopul Angiuli, „se va scrie o pagină memorabilă care îmbogățește istoria poporului nostru, păstrător de sentimente nobile, fidel față de evanghelie și tenace în hărnicie.” La celebrare a luat parte și familia micuței vindecate miraculos – originară din Loreto, în Marche -, care de câteva luni a împlinit cinci ani. Miracolul a constat în vindecarea ei când era încă în sânul matern și era în mare pericol. Nici unui cinstitor al maicii Martinez nu îi scapă coincidența providențială dintre miracol și atenția pe care fondatoarea a îndreptat-o mereu față de copiii mai nevoiași și față de mamele necăsătorite, care în contextul Italiei și al Europei de după război reprezentau periferii existențiale marcate de marginalizare și abandonare. „Să primim cu bucurie mesajul pe care maica Elisa ni-l oferă cu viața sa sfântă”, a mai îndemnat Episcopul Angiuli, „și să îi mulțumim Domnului, pentru că ne-a dăruit-o ca martoră de credință, speranță și caritate și model de viață în slujba copiilor și a tinerilor, a părinților și a familiilor, a săracilor, a celor umili și a celor suferinzi.”
Elisa s-a născut la Galatina, în provincia Lecce, la 25 martie 1905, prima din cei opt frați. Educată la credință încă de la vârstă fragedă, s-a remarcat printr-o iubire deosebită față de cei lipsiți de apărare și față de copii. După ce a intrat în rândul surorilor Stăpânei Noastre a Carității Bunului Păstor din Angers, în Franța, a fost constrânsă să abandoneze viața călugărească din cauza sănătății destul de șubrede. Însă, în 1934, din inspirație divină, s-a gândit să întemeieze un nou institut călugăresc cu acordul Episcopului de Ugento, Mons. Giuseppe Ruotolo, și al parohului de Miggiano, care o primise; a început Uniunea Pioasă a Surorilor Neprihănitei, stimulată de exemplul lui Isus Bun Păstor care merge în căutarea oiței rătăcite. S-a dedicat împreună cu surorile catehezei în parohii, educației primei copilării, asistenței mamelor necăsătorite, a deținuților și a fraților emigrați răspândiți în lume. Alegerea sa a fost una preferențială pentru cei săraci și cei marginalizați, încurajată de îndemnul lui Isus din Evanghelia după Sfântul Matei: „Tot ce ați făcut celui mai mic dintre frații Mei, Mie mi-ați făcut”.
În 1941, Episcopul Ruotolo a înființat Uniunea Pioasă ca institut de drept diecezan, sugerând schimbarea numelui său în „Fiicele Sfintei Maria din Leuca”, în cinstea Sanctuarului marian major prezent în Salento, și în 1943, Maica Elisa a obținut decretul de înființare de drept pontifical pentru congregația sa călugărească. Între timp, grație zelului său neobosit, în pofida sănătății fragile, a continuat fără încetare călătorii lungi pentru a extinde ramurile instituției în diferite părți ale lumii, începând din restul Europei, ajungând până în America, Australia și Asia. A fost sprijin sigur al său Maria Neprihănită, față de care nutrea o devoțiune deosebită, așa încât a dat operei sale o conotație mariană clară. A fost consolată și de sfatul și de binecuvântarea unor bărbați și femei cu viață sfântă, între care Papa Pius al XII-lea, Sfântul Pius de Pietrelcina și Fericita Maica Speranța a lui Isus de la Collevalenza. Caritatea lui Cristos o determina să ajungă la periferiile existențiale: „Acolo trebuie să mergem și noi!”, repeta cu determinare și entuziasm moștenitoarelor sale spirituale.
A petrecut ultimii ani în oferirea tăcută și bucuroasă a suferințelor fizice, intensificând rugăciunea care a fost dintotdeauna însoțitoarea sa de călătorie. A murit la 8 februarie 1991, la Roma, în casa generală de la Prima Porta. Astăzi, 55 de comunități prezente în opt țări, cu peste 600 de consacrate, răspândesc carisma sa cu fidelitate neschimbată. (material L’Osservatore Romano tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
