Biserica Melchită va marca prin jubileu 300 de ani de la unirea cu Roma

13.07.2023, Roma (Catholica) - În 2024, Biserica Greco-Catolică Melchită va celebra un An Jubiliar special pentru a marca 300 de ani de la restabilirea comuniunii depline cu Biserica Romei, în 1724. Aniversarea de-a lungul unui an întreg a fost anunțată la 11 iulie de către Patriarhul melchit Youssef Absi în timpul unei conferințe de presă la sediul Patriarhiei Antiohiei din Raboué, Liban, potrivit Agenției Fides. „Sinodul Bisericii noastre nu a vrut ca această aniversare să treacă fără să reflectăm asupra trecutului, prezentului și viitorului parcurs al Bisericii noastre și al misiunii ei”, a declarat Patriarhul Absi.
Anul jubiliar intitulat „Biserica Greco-Melchită Catolică: o călătorie ecumenică 1724-2024” se va deschide la 11 noiembrie cu o Liturghie solemnă prezidată de Patriarh în Catedrala patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Damasc. Cu peste 1,5 milioane de credincioși, Biserica Greco-Catolică Melchită este una dintre cele mai mari Biserici Răsăritene aflate în comuniune cu Roma, care își trage rădăcinile din vechiul Scaun al Antiohiei, unde urmașii lui Cristos au fost numiți pentru prima dată creștini.
În timpul conferinței de presă, Patriarhul Youssef a amintit, de asemenea, disputele teologice și diviziunile care de-a lungul istoriei au divizat comunitățile ecleziale născute din prima propovăduire apostolică. Creștinii care au urmat deciziile Conciliului de la Calcedon din 451 au fost numiți melchiți („oamenii regelui”), de la vechiul cuvânt siriac pentru rege – „Malko” – deoarece au acceptat o înțelegere a lui Isus Cristos care era împărtășită de rege. În Orientul Mijlociu, începând cu secolul al XVII-lea, misionarii catolici occidentali „au încercat să vindece ruptura și să realizeze unitatea dorită între Patriarhia Antiohiei și Biserica Romei”, a declarat Patriarhul Youssef.
Acest efort s-a transformat într-o „mișcare de reunificare”, care, alături de alți factori importanți, a dus la alte diviziuni în cadrul Bisericii Antiohiei însăși. În 1724, Patriarhul Chiril al VI-lea al Antiohiei a afirmat unirea Bisericii Melchite cu Roma, care a existat în primul mileniu al creștinismului. De atunci, Biserica „Melchită” din Antiohia a fost împărțită în mod oficial între greco-ortodocși (care nu sunt în uniune cu Roma) și greco-catolici (în uniune cu Roma). Cu timpul, termenul „melchit” a început să fie asociat exclusiv cu catolicii.
În ciuda diviziunilor, „Bisericile din Antiohia și-au îndeplinit misiunea de a păstra credința creștină și au depășit toate momentele critice pe care le-au trăit”, a spus Patriarhul Absi. Iar astăzi, „datorită lui Dumnezeu Atotputernic și voinței celor responsabili, relațiile dintre Biserica noastră și Bisericile surori continuă să fie una de respect reciproc, de iubire frățească și de colaborare în slujba singurei Evanghelii, în timp ce credincioșii noștri au deseori experiența privilegiată de a se aduna sub acoperișul aceleiași case, de la diferite confesiuni, pentru a da o mărturie clară despre apartenența lor la Cristos.” Pe lângă mișcarea ecumenică, un factor care i-a unit din ce în ce mai mult pe creștinii din Orientul Mijlociu în ultimii ani a fost persecuția la care au fost supuși de către jihadiști precum gruparea Stat Islamic.
Biserica Melchită este activă în Siria, Liban și alte țări din Orientul Mijlociu, dar datorită emigrării de-a lungul anilor există Eparhii în Europa, America și Oceania. Eparhia americană de Newton, Massachusetts, are peste 50 de parohii și misiuni pe teritoriul SUA. Programul Anului Jubiliar include celebrări liturgice, conferințe de studiu, publicații și studii istorice, teologice și ecumenice aprofundate, precum și expoziții despre patrimoniul spiritual și artistic păstrat de comunitățile melchite din Orientul Mijlociu.
