Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei a ajuns la Roma
16.09.2023, Roma (Catholica) - Cercetând viața și activitatea lui Dumitru Matei nu am descoperit vreun document care să ne indice că ar fi pășit vreodată în Cetatea Eternă, dar iată că în ziua de vineri, 15 septembrie 2023, cu ajutorul „purtătorului” preot Isidor Iacovici, acest Slujitor al lui Dumnezeu a ajuns la Dicasterul pentru Cauzele Sfinților din Roma.
Această instituție bisericească este condusă acum de Cardinalul Marcello Semeraro, care a emis „acordul favorabil” pentru a începe „o cercetare cu privire la viața, martiriul, faima martiriului și a puterii de mijlocire ale Slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei, preot diecezan despre care se afirmă că a fost ucis in odium fidei”. Dumitru Matei nu a ajuns la Roma doar pentru a scurtă vizită, ci pentru a fi văzut, „spovedit” și analizat în toate aspectele vieții sale, începând cu copilăria de la Sărata și terminând cu executarea prin împușcare, la 21 februarie 1951, după care a fost aruncat într-o groapă comună.
Provenind dintr-o familie de oameni gospodari din satul Sărata, copilul Dumitru Matei nu a fost dus în excursie la Roma, ci poate abia în orașul Bacău; studiile seminariale le-a făcut doar la Iași, nu a fost trimis ca unii dintre colegii săi în Italia, Germania sau Polonia; hirotonirea sacerdotală a primit-o în capela Congregației „Notre Dame de Sion” din Iași, nu la Roma, ca ai săi colegi Petru Demșa, Andrei Gherguț, Dumitru Herghelegiu, Eduard Lang, Anton Moraru și Victor Pscheidt; activitatea pastorală a desfășurat-o pe teritoriul României și pe frontul de est, până la Cotu Donului. Chiar dacă nu a ajuns la Roma, părintele Dumitru Matei a amintit în articolele sale de mai multe ori de evenimente petrecute în acel oraș, de sediul Bisericii Catolice care se află tot acolo, de Papa de acolo etc. În continuare, am selectat trei fragmente din aceste articole publicate în revistele „Lumina creștinului”.
„Biserica suferă, suferă pretutindeni. Numai un singur refugiu ne rămâne: Dumnezeu. Împotriva dușmanilor de azi nu se pot trimite cruciade înarmate ca împotriva Semilunii. Avem o singură armă, dar puternică și suficientă: rugăciunea, jertfă. De aceea, s-a întreprins anul trecut la Roma cruciada de rugăciuni pentru pace, pentru distrugerea comunismului și a rasismului. Astăzi ea s-a întins peste întregul pământ. Toate cele cinci continente jertfesc și se roagă. America, unde pericolul e mai mare, e cea mai generoasă. Elita invincibilă a acestei cruciade, căreia nu îi va rezista cerul și va salva pământul, sunt sufletele nevinovate ale copiilor. Rugăciunea și jertfa lor vor împăciui mânia divină, va cuceri pacea lumii, va elibera Biserica de dușmanii ce o înconjoară. Sfântul Părinte, îndemnând în scrisoarea către Cardinalul Secretar de Stat să se facă rugăciuni pentru pace în toate bisericile, și-a manifestat dorința ca în special copiii să se roage.” (Cruciada de rugăciuni, în „Lumina creștinului”, mai 1939).
„Ce bine ar fi fost dacă se ar fi ascultat de îndemnul Papei la încheierea păcii. Nu au voit să știe nimic de Papa de la Roma, ca și cum s-ar fi temut de pacea prea îndelungată. Unii cred că nu este pace, fiindcă nu se urmat planul unor conducător, care voiau nimicirea totală a învinșilor. Ce greșeală! Cu cât nedreptatea e mai mare cu atât răzbunarea e mai crudă. Războiul actual mai mult ca cel din trecut voiește să fie pe viață și pe moarte. Se va întâmpla oare ce se zvonește că de data aceasta acela care va fi învingător va nimici pe învins? Să ne ferească Dumnezeu! Ne așteaptă numai un măcel care va întuneca în urgie pe acesta. Dumnezeu poate scoate din pământ popoare, care vor fi instrumentul răzbunării lui Dumnezeu pentru nimicirea nedreaptă a altui popor. Acum, ca întotdeauna, Sfântul Părinte cere neîncetat popoarelor: pace, pace, dar duhul cel rău se vede că și de data aceasta conduce lumea. Glasul Papei nu se aude. E înăbușit de vuietul patimilor răscolite de duhul cel rău.” (Principiile propuse de Sf. Părinte pentru stabilirea și închegarea păcii să fie urmate de toți, în „Lumina creștinului”, februarie 1941).
„La 23 noiembrie 857 îl găsim pe Ignațiu exilat și în locul lui e ales Foțiu, secretarul Imperiului, foarte învățat și talentat. (…) Însuși își dădea seama că nu putea fi patriarh legiuit, dacă Ignațiu nu abdică și dacă el nu va fi aprobat de Roma. Trimite de aceea delegați la Roma spre a fi aprobat, spunând că Ignațiu a abdicat de bunăvoie din cauza bătrâneților, și că el a fost silit de popor, cler și împărat să primească succesiunea. Ignațiu însă nu abdicase și nici nu voia să abdice. L-au chinuit în fel și chip. L-au legat în lanțuri și așa legat l-au ținut între un staul de capre. Îl băteau, nu îi dădeau de mâncare etc. Ignațiu însă rămase statornic. Atunci Foțiu adună un conciliu, apoi altul, în fine și pe al treilea în care îl depuse pe Ignațiu. În al treilea conciliu au fost de față și delegații Papei corupți prin promisiuni și amenințări. Actele falsului conciliu au fost trimise la Roma. Ignațiu însă nu era lăsat în pace. Foțiu avea nevoie de moartea sau abdicarea lui. Una din două. Altfel nu putea avea nici o speranță de aprobare a Romei, fiindcă Ignațiu fiind fără vină nu putea fi depus.” (Sfântul Ignațiu în luptă cu Foțiu, autorul schismei, în „Lumina creștinului”, februarie 1942).
Suntem încântați că, după 110 de la nașterea pe acest pământ și după aproape 73 de ani de la nașterea pentru cer, Dumitru Matei a ajuns la Roma, fiind convinși că sufletul său este în paradis și veghează ca aceia care îl poartă dintr-un loc în altul să acționeze corect și rapid, fără a-l rătăci prin birouri și arhive. (Pr. Alois Moraru, vice-postulator al Cauzei „Dumitru Matei”, pentru Ercis.ro)
