Să răspândim bogăția carității, să împărțim pâinea noastră, să înmulțim iubirea

19.11.2023, Vatican (Catholica) - În omilia sa din timpul Liturghiei pentru Ziua Mondială a Săracilor, celebrată în Bazilica San Pietro, Papa Francisc a reflectat asupra a două aspecte ale lecturii evanghelice de duminică, ce relatează parabola talanților: călătoria lui Isus și călătoria vieții noastre. Descriind călătoria lui Isus în întruparea, Învierea și Înălțarea la ceruri, Sfântul Părinte a spus că Isus ne-a lăsat „bogăția” Sa, amintind Euharistia, cuvintele Sale de viață, „Sfânta Sa Mamă pentru a fi Mama noastră” și darurile Duhului Sfânt.
A explicat cum toate aceste daruri sunt oferite în mod gratuit pentru ca noi să putem continua lucrarea Sa pe pământ, în „misiunea personală pe care Domnul ne-o încredințează în viața noastră de zi cu zi, în societate și în Biserică”. „Să ne uităm încă o dată la Isus, care a primit totul din mâinile Tatălui, dar nu a păstrat această comoară pentru sine… Isus a trăit pentru noi, de dragul nostru. Acesta a fost scopul călătoriei Sale în lume, înainte de întoarcerea Sa la Tatăl.” Călătoria lui Isus va continua la sfârșitul veacurilor, când se va întoarce în glorie, a amintit Pontiful, „pentru a ‘regla conturile’ istoriei și a ne introduce în bucuria vieții veșnice”. Și de aceea este important să ne întrebăm: „în ce stare ne va găsi Domnul când se va întoarce?”
Privind la călătoria propriei noastre vieți, Papa Francisc a spus că trebuie să ne întrebăm ce cale va urma, cea a lui Isus „a cărui viață însăși a fost un dar” sau calea egoismului. Calea lui Isus presupune să folosim „talanții” pe care i-am primit, adică darurile Domnului pe care Cristos ni le-a lăsat când s-a întors la Tatăl. „Împreună cu aceste daruri, El ne-a dat Duhul Său, în care am devenit fii ai lui Dumnezeu și datorită căruia ne putem petrece viața dând mărturie despre Evanghelie și lucrând pentru venirea împărăției lui Dumnezeu. Imensul ‘capital’ care a fost pus în păstrarea noastră este iubirea Domnului, temelia vieții și sursă de putere pe drumul nostru.”
Sfântul Părinte a explicat că suntem chemați „să înmulțim bogăția care ne-a fost dăruită și să facem din viața noastră o ofrandă de iubire pentru binele celorlalți”, chiar dacă putem alege să îngropăm această comoară, având grijă doar de noi înșine, nepăsători și dezinteresați. „Am primit de la Domnul darul iubirii Sale și suntem chemați să devenim un dar pentru ceilalți. Iubirea cu care Isus s-a îngrijit de noi, balsamul milostivirii Sale, compasiunea cu care ne-a îngrijit rănile, flacăra Duhului prin care ne-a umplut inimile de bucurie și de speranță – toate acestea sunt comori pe care nu le putem păstra pur și simplu pentru noi înșine.”
Amintind marile suferințe din lumea noastră, scandalul sărăciei generalizate, „săracii uitați al căror strigăt de durere rămâne neauzit în indiferența generalizată a unei societăți agitate și distrate”, a explicat cum Evanghelia de astăzi vorbește tare și clar că trebuie „să răspândim bogăția carității, să împărțim pâinea noastră și să înmulțim iubirea”. Papa a făcut apel la toată lumea să își amintească și să îi ajute pe cei oprimați, obosiți sau marginalizați, victimele războiului, pe refugiați, pe cei flămânzi, pe șomeri și pe cei care și-au pierdut speranța. „Când ne gândim la numărul imens de săraci din mijlocul nostru, mesajul Evangheliei de astăzi este clar: să nu îngropăm bogăția Domnului!”
Papa a reamintit că, atunci când Domnul se va întoarce, „va regla conturile cu noi” și cu modul în care am folosit darurile care ne-au fost date pentru a-i iubi și a-i sluji pe ceilalți. „Să ne rugăm ca fiecare dintre noi, în funcție de darul primit și de misiunea care ne-a fost încredințată, să ne străduim ‘să facem caritatea să rodească’ și să ne apropiem de vreun sărac. Să ne rugăm ca la sfârșitul călătoriei noastre, după ce l-am primit pe Cristos în frații și surorile noastre cu care s-a identificat, să auzim și noi că ni se spune ‘Bine ai făcut, slujitor bun și vrednic de încredere… Intră în bucuria stăpânului tău’.”