Cristian Bădiliță, la Cluj, despre „Tentația pioasă a manipulării”
30.11.2023, Cluj (Catholica) - Un nou prilej de reflecție și întâlnire cu izvoarele creștinismului a oferit clujenilor eruditul scriitor și teolog Cristian Bădiliță. Conferința cu tema: „Tentația pioasă a manipulării. Trei cazuri celebre: Apostolul Andrei, Maria Magdalena, Antonie cel Mare” s-a desfășurat în seara de miercuri, 29 noiembrie 2023, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, în prezența unui numeros auditoriu. Au organizat acest moment de cultură și spiritualitate creștină, Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în colaborare cu Editura Presa Universitară Clujeană, din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB).
Pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, a prezentat conferențiarul și tema pe care acesta a propus-o, acum, „într-o epocă a manipulării, a imaginii, a formelor fără fond, a interesului propriu cu orice preț”. I-a mulțumit că a acceptat să fie prezent încă o dată în mijlocul clujenilor, unde este mereu așteptat cu interes deosebit și prețuire. A mulțumit, de asemenea, Editurii Presa Universitară Clujeană a UBB și reprezentantului acesteia, Vasile Moraru, de față la eveniment.
Conferința a fost structurată în trei părți: o primă parte în care scriitorul a prezentat noi apariții editoriale ale Editurii Presa Universitară Clujeană: volumul „Introducere în fenomenologia religiei”, autor Juan Martin Velasco, în traducerea lui Cristian Bădiliță (volum care de fapt le-a fost manual, și autorul le era profesor, în timpul studiilor la Madrid unde Cristian Bădiliță se afla împreună cu Cristian Arieșanu și pr. Cristian Langa, prezenți și ei, acum, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu”); și, alte trei volume semnate de Cristian Bădiliță: „Asceză și copilărie”; „Îmblânzitorul de licurici. Noi romane ale Unchiului Serenus”; „Evagrie Ponticul: Scrieri mistice. Tratatul practic. Gnosticul”.
Partea a doua expunerii, Cristian Bădiliță a dedicat-o celor trei sfinți „celebri”: Apostolul Andrei, Maria Magdalena și Antonie cel Mare, „trei nume de legendă, faimoase din istoria creștinismului pe care aș vrea să le prezint într-o lumină nouă” a explicat, „plecând de la dosarele cunoscute din punct de vedere istoric, filologic și teologic”, cu propunerea de a respecta întru totul „strictețea literară și istorică”. Ar fi urmat la final și câteva concluzii, care de fapt au fost rezervate discuțiilor de după conferință, la ceaiul pregătit de gazde pentru toți. În incinta Aulei „Cardinal Iuliu Hossu” a fost amenajat și un stand cu lucrări, în principal ale invitatului serii, Cristian Bădiliță, dar și cărți ale altor autori, oferite la un preț accesibil.
„Conferința ajută și la o autentică convertire la care ne cheamă Postul Crăciunului” – a reamintit pr. protopop timpul de primenire spirituală ce conduce la marea Sărbătoare a Nașterii Domnului -, și a transmis invitatului serii, Cristian Bădiliță, și mulțumirile Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care în aceeași seară s-a aflat la Blaj, împreună cu Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică la evenimentul comemorativ: „Ceasul Vinerii Mari – 75 de ani de la dezlănțuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”.