Papa Francisc: Mai suntem discipoli îndrăgostiți de Domnul?

14.01.2024, Vatican (Catholica) - Ca în atâtea alte rânduri, și astăzi Papa Francisc, cu ocazia rugăciunii „Îngerul Domnului”, a pus o serie de întrebări care provoacă la auto-analiză. „Mai suntem discipoli îndrăgostiți de Domnul, îl căutăm pe Domnul, sau ne-am stabilit într-o credință formată din obișnuințe? Locuim cu El în rugăciune, știm să stăm cu El în tăcere? Eu știu să locuiesc cu Domnul în rugăciune, să stau cu El în tăcere? Și apoi simțim dorința de a împărtăși, de a vesti această frumusețe a întâlnirii cu Domnul?” Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!
Evanghelia prezintă astăzi întâlnirea lui Isus cu primii discipoli (cf. In 1,35-42). Această scenă ne invită să ne amintim de prima noastră întâlnire cu Isus. Fiecare dintre noi a avut prima sa întâlnire cu Isus; ca prunc, ca adolescent, ca tânăr, ca adult, adultă… Când l-am întâlnit pentru prima dată pe Isus? Putem să ne amintim un pic. Și după acest gând, această amintire, să reînnoim bucuria de a-l urma și să ne întrebăm: ce înseamnă a fi discipoli ai lui Isus? Conform Evangheliei de astăzi putem lua trei cuvinte: a-l căuta pe Isus, a locui cu Isus, a-l vesti pe Isus.
Înainte de toate a căuta. Doi discipoli, grație mărturiei Botezătorului, au început să îl urmeze pe Isus și El, „văzându-i că îl urmează, le-a zis: «Ce căutați?»” (v. 38). Sunt primele cuvinte pe care Isus le adresează lor: înainte de toate îi invită să se privească înăuntru, să se întrebe cu privire la dorințele pe care le poartă în inimă. „Ce cauți?” Domnul nu vrea să facă prozeliți, nu vrea „followers” superficiali, Domnul vrea persoane care se întreabă și se lasă interpelate de cuvântul Său. Prin urmare, pentru a fi discipoli ai lui Isus, înainte de toate trebuie să îl căutăm, să avem o inimă deschisă, în căutare, nu o inimă sătulă sau satisfăcută.
Ce anume căutau acei primi discipoli? Vedem asta prin al doilea verb: a locui. Ei nu căutau știri sau informații despre Dumnezeu, sau semne sau minuni, ci doreau să îl întâlnească pe Mesia, să vorbească cu El, să stea cu El, să îl asculte. Prima întrebare pe care o pun care este: „Unde locuiești?” (v. 38). Și Cristos îi invită să stea cu El: „Veniți și vedeți” (v. 39). A sta cu El, a rămâne cu El, acesta cel mai important lucru pentru discipolul Domnului. De fapt, credința nu este o teorie, nu, este o întâlnire -, înseamnă a merge pentru a vedea unde locuiește Domnul și a locui cu El. A-l întâlni pe Domnul și a locui cu El.
A căuta, a locui și, în sfârșit, a vesti. Discipolii îl căutau pe Isus, apoi au mers cu El și au fost toată ziua cu El. Și acum a vesti. Se întorc și vestesc. A căuta, a locui, a vesti. Eu îl caut pe Isus? Locuiesc în Isus? Am curajul să îl vestesc pe Isus? Acea primă întâlnire cu Isus a fost o experiență atât de puternică, încât cei doi discipoli și-au amintit pentru totdeauna ora: „era cam pe la ceasul al zecelea” (v. 39). Asta arată forța acelei întâlniri. Și inimile lor erau așa de pline de bucurie încât au simțit imediat nevoia de a comunica darul primit. De fapt, unul din cei doi, Andrei, se grăbește să împărtășească aceasta cu fratele său. Fraților și surorilor, și noi astăzi ne amintim de prima noastră întâlnire cu Domnul. Fiecare dintre noi a avut prima întâlnire, fie în familie fie în afară… Când l-am întâlnit eu pe Domnul? Când a atins Domnul inima mea? Și ne întrebăm: mai suntem discipoli îndrăgostiți de Domnul, îl căutăm pe Domnul, sau ne-am stabilit într-o credință formată din obișnuințe? Locuim cu El în rugăciune, știm să stăm cu El în tăcere? Eu știu să locuiesc cu Domnul în rugăciune, să stau cu El în tăcere? Și apoi simțim dorința de a împărtăși, de a vesti această frumusețe a întâlnirii cu Domnul? Maria Preasfântă, prima discipolă a lui Isus, să ne dăruiască dorința de a-l căuta, de a sta cu El și de a-l vesti.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Adresez salutul meu vouă tuturor, romani și pelerini care provin din Italia și din atâtea părți ale lumii. Îndeosebi salut membrii din Hermandad Sacramental de Nuestra Señora de los Remedios, din Villarrasa, Spania. Să nu uităm să ne rugăm pentru victimele alunecărilor de teren petrecute în Columbia, care au provocat numeroase victime.
Și să nu îi uităm pe cei care suferă cruzimea războiului în atâtea părți ale lumii, în special în Ucraina, în Palestina și în Israel. La începutul anului ne-am adresat urări de pace, dar armele au continuat să ucidă și să distrugă. Să ne rugăm pentru ca aceia care au putere asupra acestor conflicte să reflecteze asupra faptului că războiul nu este calea pentru a le rezolva, pentru că seamănă moarte în rândul civililor și distruge orașe și infrastructuri. Cu alte cuvinte, astăzi războiul este în el însuși o crimă împotriva umanității. Să nu uităm aceasta: războiul este în el însuși o crimă împotriva umanității. Popoarele au nevoie de pace! Lumea are nevoie de pace! L-am auzit, cu puține minute în urmă, în programul „A Sua Immagine”, pe pr. Faltas, vicar al custodiei din Țara Sfântă la Ierusalim: el vorbea despre a educa la pace. Trebuie să educăm la pace. Se vede că încă nu suntem – întreaga omenire – cu o educație aptă să oprească orice război. Să ne rugăm mereu pentru acest har: a educa la pace.
Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!