Zi de reculegere pentru Postul Mare la Sanctuarul „Fericitul Ieremia”
23.03.2024, Onești (Catholica) - Sâmbătă, 23 martie 2024, Sanctuarul diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești a fost gazda primitoare a zilei de reculegere pentru timpul Postului Mare a persoanelor consacrate, tinerilor și adulților din zonă, coordonată de fratele Lucian Iosif Dumea OFMCap, rectorul Sanctuarului. Tema reculegerii a fost „Spiritualitatea postului în viața creștinului”, plecând de la planul pastoral al Diecezei de Iași: „Uniți în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria Evangheliei!”
„Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei… pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Iar când vă rugați, nu faceți ca ipocriții… roagă-te Tatălui tău care este în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! Când postiți, nu fiți triști ca ipocriții… ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6,1-6.16-18). Fratele Lucian Iosif Dumea OFMCap ne-a introdus în tema zile indicându-ne ce înseamnă de fapt a ne converti: înseamnă a revedea relațiile mele cu aproapele, cu Dumnezeu, cu mine, cu lucrurile, bunurile, darurile, cu creația, iar punctul de referință trebuie sa fie mereu Evanghelia, și nu cultura, anturajul, tradiția sau educația negativă.
Imaginea aleasă pentru a ilustra acest lucru este deșertul, pentru ca orice forma de viață din deșert trebuie să rămână ascunsă pentru a-și păstra umiditatea și să fie foarte bine înrădăcinată pentru a putea supraviețui. Pustiul, deșertul ne spune că adevărata viață este ascunsă, este înrădăcinată și ne forțează să facem alegeri, să luam decizii. Este ușor să vorbim despre ideea de „a decide”, dar când începem simțim tensiune, dezechilibru, agitație în corp. Fiecare dintre noi avem aspecte din viața noastră în care ne este foarte greu să alegem, să decidem pentru a face o schimbare. A continuat fr. Lucian punându-ne întrebarea: „De ce nu reușim să luăm decizii atât de repede pe cum ne-ar plăcea?” Și răspunsul a fost: „Deoarece ne este teamă, nu avem răbdare cu noi, ne judecăm cu ușurință”. Ne este teamă de toate lucrurile la care trebuie să renunțăm pentru a face o schimbare, ne este teamă de a ieși din zona de confort și astfel ne spunem că … este bine așa cum e… mai merge o vreme… parcă totuși nu este chiar atât de rău după cum credeam.
Alteori, considerăm că schimbarea trebuie să vină peste noapte, odată pentru totdeauna. Orice schimbare începe cu pași mici. Abilitatea de a lua decizii este, metaforic vorbind, ca un mușchi pe care îl putem forma, antrena și, cu cât îl lucrăm mai mult, cu atât ne vom crește abilitatea de a lua decizii din ce în ce mai importante. Putem începe acest exercițiu prin a lua decizii mici, dar conștiente și făcute în fiecare zi. Deșertul ne forțează să intrăm în interiorul nostru, să ne conectăm cu noi, cu corpul nostru. Chiar dacă nu ne dăm seama, este mereu corpul nostru care înmagazinează toate informațiile, care mai apoi produc: senzații, emoții, gânduri, cuvinte și apoi acțiuni.
A doua parte a meditației a fost despre ce înseamnă rugăciunea. Fratele Lucian ne-a arătat ce ne spune Catehismul Bisericii Catolice la numerele 2564, 2565, 362 spunând astfel: rugăciunea este o relație vie, este o întâlnire, este unirea noastră (care suntem formați din corp, inimă, minte, spirit), fiii săi cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și care izvorăște din Duhul Sfânt și din noi, pentru că noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și suntem ființe în același timp trupești și spirituale. A urmat o experiență practică de cum se face rugăciune. A treia parte a meditației a constat din explicarea imaginii lui Isus care spală picioarele apostolului Petru și din ascultarea poeziei Ștergarul, de Costache Ioanid. A urmat un timp pentru a ne împăca cu Dumnezeu, pentru meditație personală și pentru împărtășire fraternă. Începutul și încununarea acțiuni este Sfânta Liturghie, din a cărei pagină evanghelică, sub îndrumarea fratelui Leon Budău OFMCap, cel care a prezidat Sfânta Liturghie și a ținut cuvântul de învățătură, am fost ajutați să răspundem personal la întrebarea: Eu ce vreau să fac cu Cristos în viața mea?
Masa fraternă a fost un prilej de a ne cunoaște și de a crea relații noi. În ultima parte a zilei, am participat la o oră de Adorație euharistică unde am fost ajutați să stăm în prezența Domnului, să-i împărtășim preocupările și dificultățile noastre și să-i încredințăm viața noastră așa cum este, fără nici o mască, fără să ne ascundem pentru că Dumnezeu ne iubește total, gratuit și necondiționat. Fie ca la această sărbătoare liturgică a Învierii Domnului Cristos însuși să facă să răsune în inima noastră: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci” (In 11,25-26). Pace și bine! (Fr. Flavian Faraoanu OFMCap)
